Momentul traumelor influențează semnificativ funcția creierului și comportamentul adultului
O echipă de cercetare de la Istituto Italiano di Tecnologia (IIT – Institutul Italian de Tehnologie), în colaborare cu IRCCS Istituto Giannina Gaslini din Genova (Italia), a demonstrat că experiențele traumatice care au loc în etape specifice ale vieții – în special din copilărie până în primii ani după adolescență – au efecte persistente asupra dezvoltării creierului și comportamentului adultului.
Nu atât tipul de traumă este decisiv, cât mai ales momentul în care aceasta este trăită, ceea ce se traduce prin comportamente disfuncționale precum agresivitatea, depresia, anxietatea și deficitele de atenție. Această descoperire ar putea deschide calea pentru tratamente mai precise și personalizate pentru anumite condiții neuropsihiatrice.
Studiul a fost coordonat de cercetătorii IIT din Genova, Laura Cancedda și Valter Tucci. Colaborarea cu Institutul Gaslini a implicat, pentru analize omice și clinice, Laboratorul de Proteomică Clinică și Facilitățile pentru Științele Omice, conduse de Andrea Petretto, și Unitatea de Neuropsihiatrie Pediatrică a Institutului Gaslini, condusă de Lino Nobili, cu contribuția Sarei Uccella, specialist în Neuropsihiatrie Pediatrică și cercetător la Universitatea din Genova, având sediul la Institutul Gaslini.
Lucrarea a fost publicată în prestigioasa revistă internațională Cell Reports Medicine și a fost susținută de finanțare din partea Fondo Italiano per la Scienza (FIS Advanced) al Ministerului Italian al Universității și Cercetării (MUR), acordată lui Cancedda în 2025.
Este deja bine cunoscut faptul că experiențele traumatice cresc riscul de tulburări psihice, cum ar fi tulburările de stres post-traumatic (PTSD), dar rămâne neclar de ce evenimente similare pot conduce la rezultate foarte diferite în cazul diferitelor persoane. În acest studiu, echipa de cercetare demonstrează că etapa de dezvoltare în care se produce trauma – mai mult decât tipul de traumă în sine – joacă un rol esențial în determinarea unor rezultate comportamentale distincte.
Prin studierea modelului de șoarece și combinând descoperirile cu analizele unei cohorte de pacienți, cercetătorii au arătat că asocierea dintre traumă și comportament poate fi legată de diferite etape ale dezvoltării creierului: copilărie timpurie, copilărie, adolescență și tinerețe. De exemplu, trauma experimentată în copilărie conduce la dificultăți în interacțiunea socială, în timp ce trauma din adolescență induce comportamente agresive și dominante. Simptomele legate de anxietate au fost observate în toate cazurile.
Folosind analize omice și proteomice, cercetătorii au descoperit că impactul traumei este înregistrat durabil în creier, alterând funcția unor regiuni specifice. La momentul producerii traumei, procese biologice sunt activate în creier care restructură atât structura, cât și funcția acestuia, inclusiv moartea celulară programată, stresul oxidativ și biogeneza veziculelor din membranele celulare. Trauma din primii ani de viață afectează în principal amigdala, hipocampul și hipotalamusul, în timp ce trauma ulterioară impactează în principal cortexul prefrontal.
În plus, aceste studii au permis echipei de cercetare să identifice un potențial țintă terapeutică: calea BDNF (Factorul Neurotrofic Derivat din Creier), un regulator cheie al plasticității cerebrale. Prin modularea acestei căi, ar putea fi posibilă atenuarea efectelor traumei atunci când aceasta are loc în tinerețe.
Aceste descoperiri sugerează existența unor feronii critice de dezvoltare în care creierul este deosebit de vulnerabil la traumă, dar și potențial mai receptiv la intervenții terapeutice direcționate. Speranța este că aceste descoperiri ar putea conduce la tratamente mai precise pentru tulburările psihice care apar în urma evenimentelor traumatice, introducând o abordare de medicină personalizată bazată pe vârsta la care a avut loc trauma.
