Adicția, recuperarea și importanța mindfulness-ului în susținerea soberanității emoționale
Fiind sobru de 26 de ani și având experiența lucrului ca antrenor de recuperare, am realizat că recuperarea și bunăstarea depășesc simpla absență a substanțelor. Deși aceasta este o primă etapă, ceea ce este la fel de important, dacă nu chiar mai important, este soberanitatea emoțională.
Când am auzit pentru prima dată termenul de soberanitate emoțională, părea o experiență inaccesibilă, rezervată călugărilor budiști. Figurinele mele preferate, precum Tara Brach și Pema Chödrön, păreau că au atins această stare, dar pentru mine părea imposibil. Totul s-a schimbat când am trecut printr-o perioadă emoțională dificilă, care s-a transformat într-o revelație. Astfel, am putut să înțeleg importanța acestui aspect al recuperării și să-l împărtășesc cu clienții mei.
Într-o zi, fiul meu a anunțat că se va muta din New York City în Los Angeles. La prima vedere, decizia lui părea promițătoare, dar nu avea un loc de muncă sau o locuință; urma să se descurce acolo. Neîncrederea în privința bunăstării lui m-a făcut să devin extrem de anxioasă. Timp de câteva săptămâni, verificam constant telefonul pentru a vedea dacă m-a contactat și răsfoiam Instagram și Facebook, căutând indicii despre viața lui, încercând să confirm că este bine.
Viața lui era emisiunea mea preferată, iar eu nu puteam să mă desprind de ea. Gândurile despre el mă urmăreau, iar eu mă simțeam emoțional capturată.
Așa cum se spune: „Când este isteric, este istoric.” Împărtășind aceste sentimente în terapie, am început să înțeleg de ce plecarea lui m-a afectat atât de profund. Aceasta reflecta o pierdere mai veche. Când eram la facultate, mama mea s-a mutat brusc în Elveția. Fără o despărțire prelungită, fără o adaptare treptată – pur și simplu a dispărut. Decenii mai târziu, sistemul meu nervos nu făcea distincția între acel moment și prezent.
Corpul meu plângea o pierdere veche printr-o nouă experiență similară. Am început să particip la întâlniri Al-Anon pentru a încerca să mă deconectez emoțional, dar liniștea mea interioară rămânea inaccesibilă.
Schimbarea a venit odată cu învățarea meditației. La început, am fost încurajată să-mi îndrept atenția asupra respirației și să observ momentul, pauza dintre inspirație și expirație. Pe măsură ce exersam această conștientizare, o înțelegere profundă a început să iasă la suprafață. Respirația mea, cea mai subtilă experiență fizică, reprezenta forța mea vitală. Această activitate liniștită, care se desfășura fără intervenția mea, era caracteristica definitorie între viață și moarte. Am început să simt o reverență pentru respirația mea, pe care nu o avusesem niciodată înainte.
Încet, dar sigur, am dezvoltat capacitatea de a observa cum mintea mea, asemenea unei greieri, sărea de la o gândire la alta, de la îngrijorare la gând, și, în cele din urmă, a început să se calmeze.
Pentru mulți, substanțele au fost o modalitate de a amorți sentimentele și o evadare. Așa că, atunci când renunțăm la substanțe și ne angajăm într-o relație mai intimă cu noi înșine, a fi liniștiți și a ne calma mințile poate părea nesigur. Nu mai avem nimic care să oprească zgomotul sau să atenueze temerile.
Cu timpul, am început să mă simt în pace – simțeam că sunt emoțional sobru. Nu mai căutam ceva din afară pentru a-mi alina disconfortul.
În activitatea mea cu persoanele care se confruntă cu tulburări de utilizare a substanțelor și/sau tulburări alimentare, mulți clienți îmi împărtășesc că continuă să aibă dificultăți în a-și liniști mintea. Pentru mulți, substanțele au fost o formă de a amorți emoțiile, o ieșire. Atunci când renunțăm la aceste substanțe și ne apropiem mai mult de noi înșine, liniștea și calmul pot părea intimidante.
În sesiuni de coaching, discutăm despre conceptul de soberanitate emoțională și le ofer o varietate de tehnici de abordare, precum: exerciții de respirație sau scanarea corpului, tehnica „observă și numește”, practicarea stabilității prin mediul înconjurător, meditație ghidată scurtă și jurnalizare timp de douăzeci de minute. În toate aceste exerciții, îi ghidez cu blândețe să se reconecteze cu ei înșiși prin curiozitate, nu prin judecată. Având în vedere că nu există o cale unică spre liniște, găsim una care li se potrivește, avansând în ritmul lor.
A fi emoțional nesobru poate însemna a te deconecta, a te distra fără minte, a derula fără scop. Practicile de mindfulness ne ajută, în timp, să înțelegem că putem fi alături de emoțiile noastre incomode fără a căuta o ieșire.
Ceea ce am realizat este că insightul și auto-conștientizarea sunt esențiale, dar chiar și cu cele mai bune intenții, ne putem simți emoțional capturați, activându-ne instantaneu – și brusc, impulsul de a scăpa de acele emoții incomode devine copleșitor. Chiar dacă nu ne îndreptăm spre substanțele sau activitățile care ne-au adus la recuperare inițial, ceea ce este, desigur, o realizare minunată, putem apela la alte activități, poate mai puțin dăunătoare, care îndeplinesc scopuri similare.
A fi emoțional nesobru poate însemna a te deconecta, a te distra fără minte, a derula fără scop. Practicile de mindfulness ne ajută, în timp, să înțelegem că putem fi alături de emoțiile noastre incomode fără a căuta o ieșire.
Ce oferă mindfulness-ul și meditația, și ceea ce clienții mei îmi spun din nou și din nou, este o modalitate de a reseta termostatul emoțional, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul lor. O pauză între inspirație și expirație. Un moment de alegere acolo unde nu exista înainte.
Asta este soberanitatea emoțională.
