Cercetarea descoperă o proteină crucială pentru repararea leziunilor postinflamatorii
Atunci când există o rană sau o infecție, organismul produce un răspuns inflamator. Aceasta reprezintă prima linie de apărare a corpului, iar macrofagele — celule ale sistemului imunitar înnăscut — joacă un rol esențial: mai întâi, ele ajută la eliminarea patogenilor și a altor agenți infecțioși, apoi activează mecanismele care repară daunele cauzate în timpul procesului inflamator.
Recent, o cercetare realizată de Universitatea din Barcelona, publicată în revista Cell Reports, a descoperit că o proteină numită Polμ este esențială pentru acest proces de reparare, deoarece permite macrofagelor să supraviețuiască la locul inflamației. Potrivit cercetătorilor, o deficiență a acestei proteine ar putea fi cauza anumitor boli autoinflamatorii, condiții în care sistemul imunitar este activat în mod inadecvat, ducând la inflamație cronică și deteriorarea țesuturilor.
Cercetarea, desfășurată pe modele animale, a fost condusă de Jorge Lloberas, Antonio Celada și Carlos Sebastián, toți membri ai Secției de Imunologie din cadrul Departamentului de Biologie Celulară, Fiziologie și Imunologie de la Facultatea de Biologie, Parcul Științific din Barcelona-UB (PCB-UB) și Grupul de Cercetare Consolidat pe Inflamație: Cercetare de Bază și Translațională (InFlam-BaTra). Carlos Sebastián este, de asemenea, membru al Institutului de Biomedicină din UB și este în prezent cercetător principal al Grupului de Dinamică Metabolică în Cancer.
Autorul principal al studiului este Carlos Batlle-Recoder, care a colaborat cu Centrul Național de Biotehnologie (CNB-CSIC).
Atunci când sistemul imunitar înnăscut declanșează răspunsul inflamator la o amenințare externă, macrofagele înghit patogenii și produc cantități mari de specii reactive de oxigen (ROS) pentru a-i distruge. Totuși, ROS au și un efect dăunător asupra macrofagelor însele, deoarece pot induce daune ADN-ului, ceea ce poate duce la moartea acestor celule de apărare și la promovarea inflamației cronice.
Studiile anterioare au demonstrat importanța Polμ în dezvoltarea limfocitelor și implicarea sa în repararea daunelor genetice, însă până acum, rolul său în macrofage și în răspunsul inflamator nu era cunoscut. Cercetătorii au descoperit acest lucru analizând rolul proteinei în acest proces folosind modele animale de inflamație a pielii și leziuni musculare. „Folosind șoareci lipsiți de Polμ, am putut demonstra, atât în experimente in vitro, cât și in vivo, că cele două etape ale răspunsului inflamator sunt defectuoase în absența acestei polimeraze”, explică aceștia.
Având în vedere aceste descoperiri, cercetătorii sugerează că o deficiență a proteinei Polμ ar putea sta la baza anumitor boli, cum ar fi interferonopatiile, care sunt caracterizate prin procese autoinflamatorii ce activează cronic interferonii de tip I — molecule cheie ale sistemului imunitar care coordonează răspunsul la infecțiile virale — provocând daune țesuturilor și organelor. Deși până în prezent nu au fost descrise condiții inflamatorii asociate cu Polμ la oameni, cercetătorii sugerează că acest lucru poate fi datorat faptului că această posibilitate nu a fost studiată suficient în anumite contexte clinice. „Este posibil ca, în cazul unor condiții inflamatorii, prezența mutațiilor în Polμ să nu fi fost analizată”, notează ei.
În plus, descoperirile ar putea avea implicații și în alte situații, cum ar fi cazurile de hiperactivitate a macrofagelor, așa cum se întâmplă în timpul șocului septic. „În astfel de cazuri, activitatea Polμ ar putea fi inhibată pentru a reduce activitatea excesivă a acestor celule, ceea ce ar putea ajuta la scăderea mortalității pacienților”, subliniază cercetătorii. Într-adevăr, experimentele implicând infecția cu diferiți patogeni și inducerea experimentală a șocului septic realizate pe șoareci arată că ratele de supraviețuire sunt mai ridicate la șoarecii lipsiți de Polμ.
