Expunerile superficiale ale pielii cresc riscul de rabie mai mult decât se credea
Cercetările recente arată că keratinocitele, celulele pielii, au un rol activ în transmiterea virusului rabiei, contrar credințelor anterioare care le considerau doar conductori pasivi.
Un studiu publicat în Journal of Investigative Dermatology (JID) de către Elsevier oferă dovezi directe că aceste celule pot sprijini replicarea virală și pot transmite virusul rabiei neuronilor. Rezultatele sugerează că expunerile superficiale ale pielii, cum ar fi zgârieturile sau mușcăturile minore de la câini și lilieci, pot duce la invazia neurogenică, crescând astfel riscul de infecție.
Rabia este o infecție zoonotică fatală provocată de virusul rabiei (RABV), responsabilă pentru cel puțin 59.000 de decese umane anual. Virusul se transmite prin saliva animalelor infectate. Deși majoritatea cazurilor sunt cauzate de mușcături de câini, expunerile superficiale, precum mușcăturile de lilieci sau zgârieturile, pot duce și ele la infecție, deși mecanismele de bază au fost slab înțelese.
„În lucrările noastre anterioare, am descoperit că keratinocitele – celulele care formează epidermul, cea mai exterioară parte a pielii – erau infectate la locul de intrare al virusului rabiei, atât în infecții naturale, cât și experimentale. Asta a fost neașteptat, deoarece patogeneza rabiei s-a concentrat tradițional pe celulele musculare și neuronii motori”, a explicat Corine H. Geurts van Kessel, MD, PhD, Department of Viroscience, Erasmus Medical Centre, Rotterdam, The Netherlands.
Cercetătorii au folosit culturi primare de keratinocite umane pentru a investiga susceptibilitatea la infecția cu virusul rabiei și pentru a caracteriza răspunsurile imune antivirale rezultate. Au fost testate trei tulpini virale: o tulpină de vaccin și două tulpini de tip „stradă” provenite din cazuri fatale umane asociate cu expuneri la lilieci și câini. Tulpina asociată câinilor a provocat doar o infecție minimă și o activare limitată a imunității keratinocitelor, în timp ce celelalte două tulpini au infectat keratinocitele mai ușor și au declanșat un răspuns antiviral pronunțat.
Pentru a simula contactul strâns dintre keratinocite și terminațiile nervoase intraepidermice, a fost dezvoltat un model de co-cultură între keratinocite și neuroni. În acest model, virusul produs în keratinocitele infectate a fost transmis cu succes neuronilor adiacenți, oferind virusului o rută directă spre sistemul nervos. Odată ce virusul a stabilit o infecție în sistemul nervos central, aceasta devine aproape inevitabil fatală.
„Studiul nostru demonstrează că pielea ar putea juca un rol mai important în infecția cu rabie decât s-a recunoscut anterior. Am fost surprinși de răspunsul antiviral puternic generat de keratinocite la tulpina de virus rabie asociată liliecilor”, a menționat Keshia Kroh, PhD candidate, Department of Viroscience, Erasmus Medical Centre, Rotterdam, The Netherlands. „Virusurile rabiei de tip sălbatic sunt cunoscute pentru capacitățile lor imunosupresoare, iar noi ne așteptam la un efect de evaziune imunitară în keratinocite. În schimb, am observat opusul. Aceasta ridică întrebări noi despre modul în care răspunsurile imune derivate din keratinocite influențează progresia generală a bolii în rabie și în alte infecții virale ale pielii.”
Acest model de co-cultură in vitro este primul care studiază intrarea virusului rabiei în sistemul nervos printr-o barieră celulară. Vor fi necesare studii viitoare mai detaliate pentru a oferi o înțelegere mecanistică a tropismului diferit al tulpinilor, interacțiunile keratinocitelor infectate cu celulele imune și mecanismele de neuroinvazie rezultate din contactul superficial cu pielea.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), orice expunere transdermală (inclusiv zgârieturi sau abraziuni mici) ar trebui evaluată ca un risc potențial de rabie și gestionată corespunzător în funcție de categoria de expunere și contextul clinic.
„Studiul nostru oferă o rațiune biologică pentru aceste recomandări”, a spus Carmen W.E. Embregts, PhD, Department of Viroscience, Erasmus Medical Centre, Rotterdam, The Netherlands. „În același timp, este important să subliniem că riscul de infecție cu virusul rabiei prin expuneri superficiale depinde de mai mulți factori, inclusiv natura expunerii și contextul epidemiologic. În loc să provoace alarmă, descoperirile noastre susțin luarea de decizii informate. Conștientizarea că expunerile superficiale ale pielii pot reprezenta o rută de neuroinvazie ajută la asigurarea că riscurile potențiale sunt recunoscute și evaluate corespunzător, în timp ce deciziile de tratament rămân ghidate de criteriile stabilite de sănătatea publică.”
„Datele din acest studiu susțin conceptul tot mai recunoscut că celulele din piele comunică strâns cu sistemul nervos. Faptul că este necesară o zgârietură sau o mușcătură pentru transmiterea rabiei este o dovadă suplimentară a importanței unei bariere intacte a pielii în sănătate”, a observat Ethan Lerner, MD, PhD, Associate Professor of Dermatology, Harvard Medical School, and Massachusetts General Hospital, Boston, MA, USA.
