Metilarea ADN-ului, asociată cu forme mai ușoare ale distrofiei musculare

eWell
eWell

Metilarea ADN-ului, asociată cu forme mai ușoare ale distrofiei musculare

Doi frați au moștenit aceeași boală genetică rară, un tip de distrofie musculară care slăbește progresiv mușchii feței, umerilor și membrelor. Deși au avut aceeași modificare genetică responsabilă de boală, evoluția lor a fost izbitor de diferită.

Fratele a început să observe slăbiciune la începutul adolescenței și abia mai putea merge în jurul vârstei de 50 de ani. Sora sa nu a prezentat simptome până spre sfârșitul anilor 30 și a fost afectată doar ușor pe parcursul întregii vieți.

Boala este distrofia musculară facioscapulohumerală (FSHD). Cei care au modificarea genetică responsabilă de boală vor dezvolta afecțiunea, dar de mult timp rămâne neclar de ce unii oameni sunt afectați sever, iar alții au simptome relativ ușoare.

Un studiu realizat pe o familie cu nouă generații arată că severitatea FSHD este influențată în mod puternic de o modificare a ADN-ului numită metilare, care funcționează ca un „întrerupător de intensitate” în zona modificării genetice responsabile de boală și atenuează simptomele. Descoperirile ar putea ajuta la prezicerea evoluției bolii la pacienți, ar putea accelera studiile clinice și ar putea identifica noi ținte terapeutice pentru tratarea sau prevenirea FSHD.

„Ceea ce a rămas neexplicat de-a lungul anilor este variabilitatea simptomelor dintre persoanele afectate. Metilarea fusese bănuită, dar nimeni nu o descifrase clar. Acest lucru ajută la clarificarea unei întrebări vechi din domeniu.” – Robert Weiss, PhD, profesor de genetică umană la University of Utah Health și autor senior al studiului.

Rezultatele au fost publicate în revista Brain.

Gena responsabilă de boală este „redusă” la persoanele cu simptome ușoare

Oamenii de știință cunosc de ani de zile cauza FSHD: o modificare genetică specifică a genei DUX4, care este în mod normal activă doar în timpul dezvoltării embrionare timpurii. La persoanele cu FSHD, însă, DUX4 devine activă și la vârsta adultă, declanșând un lanț de procese toxice care afectează și slăbesc mușchii.

Cercetătorii au bănuit că severitatea bolii ar putea fi influențată de metilarea ADN-ului la nivelul DUX4. Metilarea ADN-ului funcționează ca un „întrerupător de intensitate”, reducând activitatea genei sau oprind-o complet, ceea ce ar putea explica de ce unele persoane cu aceeași mutație DUX4 rămân doar ușor afectate pe parcursul vieții.

Combinând fișele clinice istorice cu secvențierea avansată a probelor de ADN păstrate, cercetătorii au constatat că nivelurile mai ridicate de metilare la DUX4 erau asociate cu simptome mai ușoare.

Pentru a stabili această legătură, echipa a avut nevoie de două lucruri: date clinice complete despre evoluția pacienților și o imagine detaliată a DUX4 la nivel molecular.

Au lucrat cu o familie unică cu FSHD, ale cărei strămoși pot fi urmăriți timp de nouă generații. Familia colaborează cu geneticienii de la University of Utah din anii 1940, iar probele de ADN datează din anii 1980. „Cu ADN colectat și păstrat din mai multe generații, începând cu anii 1980, această familie reprezintă o resursă deosebit de valoroasă pentru studiul acestei afecțiuni”, afirmă Russell Butterfield, MD, PhD, profesor de pediatrie și neurologie la U of U Health și autor principal al studiului.

Echipa a analizat metilarea la nivelul DUX4 în probele de ADN păstrate. Sarcina nu a fost simplă, deoarece regiunea ADN în care se află DUX4 este dificil de studiat, fiind plină de secvențe lungi și repetitive care îngreunează analiza genetică. „Este cea mai dificilă genă de acolo”, spune Butterfield. Cercetătorii au dezvoltat un instrument țintit de secvențiere a secvențelor lungi pentru a descifra această regiune lungă și repetitivă și pentru a măsura metilarea până la nivelul unei singure „litere” a ADN-ului. Compararea datelor de secvențiere cu fișele clinice a relevat legătura dintre metilare și severitatea bolii.

O a doua modificare genetică este legată de metilarea protectoare

Nivelul metilării la DUX4 ar putea fi influențat de o modificare a unei a doua gene, care până acum nu fusese legată de FSHD. Cercetătorii au comparat nivelul de metilare la DUX4 al fiecărui participant cu secvența sa genomică completă, căutând tipare comune de ADN asociate cu diferențele de metilare.

Au descoperit că persoanele cu niveluri mai ridicate de metilare la DUX4 aveau mai frecvent o modificare specifică a ADN-ului în apropierea unei gene puțin studiate, numite HDGFL3. Deși funcția HDGFL3 nu este bine înțeleasă, structura sa sugerează că ar putea interacționa cu ADN-ul și ar putea contribui la reglarea metilării. Aceste descoperiri identifică HDGFL3 drept o genă care ar putea influența severitatea bolii și o potențială țintă pentru studii suplimentare.

Direcții viitoare

Cercetătorii afirmă că atât HDGFL3, cât și metilarea la DUX4 deschid căi pentru dezvoltarea de noi tratamente pentru distrofia musculară.

„Obiectivul principal este identificarea unei ținte terapeutice”, explică Butterfield. „Dacă putem identifica o genă care influențează dacă simptomele încep în adolescență sau în anii 30 sau 40, am putea viza acea cale cu o terapie pentru a încetini progresia.”

Potențialele terapii ar putea crește activitatea HDGFL3 sau ar putea crește direct metilarea la DUX4, ajutând la suprimarea activității genei responsabile de boală.

Un studiu clinic destinat creșterii metilării la DUX4 este în desfășurare, adaugă Butterfield. „Am tratat primul nostru pacient cu terapie genică acum câteva săptămâni. Este remarcabil să vedem cât de repede avansează aceste abordări.”

Pe lângă ghidarea dezvoltării de noi terapii, înțelegerea modului în care metilarea la DUX4 influențează severitatea bolii ar putea ajuta la îmbunătățirea predicției evoluției bolii, permițând o planificare mai bună pe termen lung pentru persoanele cu FSHD. Descoperirile ar putea contribui și la accelerarea altor studii clinice pentru FSHD, oferind o estimare mai clară a modului în care simptomele ar evolua fără tratament, ceea ce ar facilita identificarea terapiilor eficiente.

„Nu am rezolvat încă această problemă – este o provocare”, spune Weiss. „Sperăm că această lucrare va duce la rezultate mai bune pentru persoanele care trăiesc cu aceste boli rare.”

Cercetarea a fost publicată în Brain sub titlul „D4Z4 methylation and genetic modifiers influence severity in a facioscapulohumeral muscular dystrophy kindred”.

Distribuie acest articol