O abordare bazată pe creier poate îmbunătăți eficiența tratamentului pentru renunțarea la fumat
Pentru mulți fumători, renunțarea nu este doar o chestiune de voință. Este o luptă în creier – între atracția recompensei și capacitatea de a rezista.
Un nou studiu publicat în Journal of Psychiatric Research sugerează că este posibil să se schimbe acest echilibru. Folosind o tehnică de stimulare cerebrală noninvazivă numită stimulare magnetică transcraniană repetitivă (rTMS), cercetătorii de la MUSC Hollings Cancer Center au descoperit că stimularea unei regiuni specifice a creierului care reglează autocontrolul a redus semnificativ cantitatea de țigări fumate de către participanți.
Fumatul rămâne una dintre principalele cauze ale deceselor prevenibile, dar renunțarea este notoriu de dificilă. Chiar și cu medicamente și consiliere, mai puțin de 1 din 10 fumători reușesc să renunțe pe termen lung.
Una dintre provocări este că dependența nu este doar comportamentală – este și biologică.
„În dependență, sistemele cerebrale pot ieși din echilibru”, a explicat cercetătorul principal, Xingbao Li. „Un sistem, legat de recompensă și poftă, devine hiperactiv. Altul, responsabil de control și luarea deciziilor, devine mai slab.”
În cadrul acestui studiu clinic, cercetătorii au testat modul în care rTMS – care folosește impulsuri magnetice pentru a stimula zone specifice ale creierului – ar putea restabili acest echilibru.
A fost comparate două abordări, fiecare vizând un circuit cerebral distinct implicat în fumat:
- Întărirea autocontrolului prin stimularea cortexului prefrontal dorsolateral (DLPFC), o regiune cerebrală implicată în luarea deciziilor și reținerea impulsurilor.
- Reducerea semnalelor de recompensă prin stimularea cortexului orbitofrontal medial (mOFC), o zonă a creierului legată de poftă și recompensă.
Participanții – fumători adulți motivați să renunțe – au fost repartizați aleatoriu în unul dintre aceste grupuri sau pentru a primi un tratament placebo. Fiecare participant a primit 15 sesiuni de rTMS pe parcursul a trei săptămâni, folosindu-se imagistica cerebrală pentru a ghida precis unde și cum a fost livrată stimularea.
„Este o formă de medicină de precizie”, a spus Li. „Ne adaptăm tratamentul la creierul fiecărei persoane.”
Această abordare se bazează pe cercetări anterioare de la MUSC, care explorează cum imagistica cerebrală ar putea fi utilizată pentru a personaliza rTMS pentru renunțarea la fumat, ajutând la identificarea celor mai eficiente ținte pentru fiecare persoană.
Diferența dintre abordări a fost remarcabilă.
Participanții care au primit stimulare de înaltă frecvență la DLPFC – regiunea creierului responsabilă de „autocontrol” – și-au redus consumul de țigări cu o medie de peste 11 țigări pe zi. Aceasta a fost o reducere semnificativ mai mare comparativ cu condițiile de stimulare a recompensei sau cu tratamentul placebo.
Stimularea DLPFC a condus, de asemenea, la o scădere a poftelor auto-raportate și a nivelurilor de monoxid de carbon, care sunt markeri biologici ai fumatului. Aceste efecte au persistat timp de cel puțin o lună după tratament. În contrast, abordarea destinată suprimării activității de recompensă în mOFC nu a produs îmbunătățiri semnificative în niciuna dintre aceste zone.
Scanările cerebrale au oferit o mai bună înțelegere a motivului pentru care.
După tratament, participanții din grupul DLPFC au arătat:
- Activitate crescută în cortexul prefrontal, centrul de control al creierului.
- Activitate redusă în regiunile legate de recompensă, inclusiv cortexul orbitofrontal.
Important este că gradul acestor schimbări cerebrale a fost corelat cu comportamentul: cu cât a fost mai mare schimbarea în activitatea cerebrală, cu atât participanții au redus mai mult fumatul.
Împreună, rezultatele sugerează că ajutarea creierului să recâștige controlul, în loc să încerce să suprime pofta de fumat, poate fi strategia mai eficientă pentru renunțarea la fumat.
„Este un efect de sus în jos”, a spus Li. „Întărești sistemul de control, iar acesta reglează natural sistemul de recompensă.”
Aceste descoperiri ar putea avea implicații semnificative pentru persoanele care se confruntă cu tratamentele existente.
Anumiți fumători nu pot tolera medicamentele. Alții recad în dependență în ciuda încercărilor repetate. Iar printre pacienții cu cancer, mulți continuă să fumeze chiar și după un diagnostic, când renunțarea devine și mai critică.
rTMS ar putea, în cele din urmă, să completeze aceste eforturi prin oferirea unei abordări bazate pe creier – una care vizează circuitul de bază al dependenței.
Acest studiu a fost relativ mic și nu a fost conceput pentru a măsura definitiv ratele de renunțare. Studii mai mari sunt deja în curs de desfășurare pentru a confirma descoperirile și a testa cursuri de tratament mai lungi.
Însă această primă fază servește unui scop important prin identificarea strategiei celei mai eficiente.
„Am vrut să comparăm abordările și să selectăm o câștigătoare”, a spus Li. „Acum știm în ce direcție să ne îndreptăm în studiile viitoare.”
Această direcție – întărirea capacității creierului de a spune nu țigărilor – ar putea oferi o nouă cale pentru persoanele care încearcă să renunțe la fumat, mai ales atunci când alte opțiuni au eșuat.
