„`html
PMOS: importanța terapiei nutriționale în sănătatea metabolică și fertilitate
Femeile diagnosticate cu sindrom ovarian metabolic poliendocrin (PMOS), cunoscut anterior ca sindromul ovarelor polichistice (PCOS), au frecvent întrebări legate de această afecțiune.
Schimbarea denumirii în PMOS, adoptată internațional în mai 2026, reflectă mai bine natura multisistemică a afecțiunii, care afectează nu doar funcția ovariană, ci și sănătatea endocrină, metabolică, reproductivă și psihologică.
Despre abordarea medicală a PMOS, diferențele dintre intervențiile dietetice restrictive și terapia medicală nutrițională, precum și monitorizarea evoluției clinice sunt discutate cu Narcisa Covataru, dietetician clinician specializat în managementul nutrițional al afecțiunilor endocrine, metabolice și reproductive.
„De ce a fost necesară schimbarea denumirii din PCOS în PMOS și ce semnificație are aceasta pentru îngrijirea pacientelor?” întreabă Narcisa Covataru. „Consider că redenumirea reprezintă o schimbare importantă de perspectivă asupra unei afecțiuni care, timp îndelungat, a fost privită predominant prin prisma modificărilor ovariene, a hiperandrogenismului și a infertilității. Consensul internațional publicat în The Lancet în 2026 propune denumirea Polyendocrine Metabolic Ovarian Syndrome tocmai pentru a reflecta complexitatea endocrino-metabolică și caracterul heterogen al manifestărilor clinice.”
În practica sa, Covataru observă că multe paciente nu se prezintă doar din cauza infertilității. Multe femei solicită evaluări pentru creștere în greutate, dificultăți în managementul greutății, dislipidemie, tulburări glicemice, acnee, hirsutism, oboseală, somn neodihnitor sau dificultăți psihologice. La acestea se pot asocia tulburări ale imaginii corporale, anxietate, depresie sau preocupări alimentare persistente, care necesită evaluare diferențiată.
PMOS prezintă o variabilitate fenotipică semnificativă, iar expresia clinică poate evolua de-a lungul vieții, de la adolescență la perioada reproductivă, postpartum și tranziția menopauzală. O pacientă poate avea greutate normală și disfuncție ovulatorie, în timp ce alta poate prezenta obezitate abdominală, dislipidemie și modificări ale metabolismului glucidic, fără manifestări dermatologice evidente.
Ghidul internațional din 2023, actualizat în 2026, subliniază necesitatea evaluării cardiometabolice, a sănătății psihologice și a riscului de apnee obstructivă în somn. Prin urmare, conduita terapeutică trebuie să fie adaptată în funcție de fenotip, comorbidități, vârstă și obiectivele individuale. Covataru afirmă că „principiul central este să tratez problemele clinice și nutriționale ale pacientei, nu să aplic aceeași intervenție tuturor femeilor cu același diagnostic.”
„Multe femei cu PMOS primesc recomandarea de a slăbi. De ce scăderea ponderală nu este întotdeauna suficientă?” întreabă ea. „Scăderea ponderală poate reprezenta o componentă importantă a managementului pacientelor cu exces ponderal, însă reducerea întregii intervenții terapeutice la greutate riscă să ignore mecanismele endocrine și metabolice implicate. PMOS se asociază cu un risc crescut de alterare a toleranței la glucoză, diabet zaharat de tip 2, dislipidemie și alți factori de risc cardiometabolic, inclusiv la femei fără obezitate.”
Insulinorezistența este o caracteristică fiziopatologică importantă, dar nu este prezentă la toate paciente și nu poate fi apreciată exclusiv prin aspectul corporal. În evaluarea inițială, întrebarea esențială nu este doar cât ar trebui să scadă pacienta în greutate, ci ce disfuncții metabolice, nutriționale sau comportamentale trebuie identificate și abordate prioritar.
La pacientele cu exces ponderal, reducerea greutății poate contribui la ameliorarea unor parametri metabolici și, în anumite cazuri, reproductivi. Totuși, scăderea ponderală nu garantează restabilirea ovulației sau normalizarea profilului androgenic. La pacientele normoponderale, intervenția poate urmări menținerea greutății, optimizarea compoziției corporale, îmbunătățirea capacității fizice și a comportamentelor alimentare, precum și evaluarea riscului metabolic.
Ghidul internațional recomandă intervenții asupra stilului de viață tuturor femeilor cu PMOS, indiferent de indicele de masă corporală, având în vedere beneficiile asupra sănătății generale și calității vieții. Covataru subliniază că succesul terapeutic nu trebuie redus la diferența între două cântăriri, ci evaluat printr-un ansamblu de indicatori obiectivi.”
„Ce particularități întâlniți la pacientele normoponderale și de ce pot fi subevaluate din punct de vedere metabolic?” întreabă aceasta. „Absența obezității, acneei sau hirsutismului evident nu exclude disfuncția ovulatorie, hiperandrogenismul biochimic ori prezența factorilor de risc cardiometabolic. Unele femei normoponderale pot prezenta anovulație, dislipidemie sau alterări ale metabolismului glucidic, în timp ce aspectul corporal și indicele de masă corporală nu sugerează imediat existența unei probleme.”
Evaluarea trebuie să includă istoricul menstrual și reproductiv, datele clinice și biochimice relevante, distribuția adipozității și comportamentele asociate stilului de viață. Covataru menționează că este important să se acorde o atenție specială pacientelor cu istoric de restricții alimentare repetate, aport energetic insuficient sau o relație dificilă cu alimentația. Recomandarea automată a unui deficit caloric unei paciente normoponderale poate fi inadecvată și contraproductivă.
„De ce considerați că o dietă de 30 de zile nu reprezintă o intervenție terapeutică suficientă?” întreabă Covataru. „Pentru că terapia medicală nutrițională nu se confundă cu prescrierea unui meniu temporar. Ea reprezintă un proces clinic structurat, care include evaluare nutrițională, identificarea problemelor și formularea diagnosticului nutrițional, stabilirea obiectivelor terapeutice, implementarea intervenției și monitorizarea răspunsului.”
Într-o afecțiune cronică, obiectivele se modifică în timp: o pacientă poate necesita inițial management ponderal și metabolic, ulterior optimizare preconcepțională, iar după obținerea unei sarcini, adaptarea îngrijirii nutriționale la necesitățile gestationale. Covataru subliniază că o dietă standardizată, aplicată timp de câteva săptămâni, nu poate substitui acest proces.
În practica sa, ea structurează intervenția pe o perioadă de aproximativ șase până la opt luni, în funcție de complexitatea cazului, de obiective și de ritmul răspunsului clinic. „Urmăresc ca pacienta să înțeleagă mecanismele care justifică recomandările și să își dezvolte capacitatea de a lua decizii alimentare autonome.”
„Cum realizați evaluarea clinică și nutrițională inițială și ce investigații considerați relevante?” întreabă ea. „Evaluarea inițială urmărește integrarea istoricului medical, reproductiv, ponderal și alimentar într-un profil clinic individual. Analizez evoluția ciclurilor menstruale, manifestările hiperandrogenismului, istoricul familial de diabet și boli cardiovasculare, tratamentele utilizate, somnul, activitatea fizică, sănătatea psihologică și comportamentele alimentare.”
Evaluarea antropometrică și a compoziției corporale poate include indicele de masă corporală
