Măsurătorile RMN cardiac asistate de inteligență artificială prezic mai bine supraviețuirea pacienților
Măsurătorile funcției cardiace efectuate prin intermediul inteligenței artificiale (IA) pe baza scanărilor RMN sunt mai bine corelate cu durata de viață a pacienților după scanare decât măsurătorile realizate de clinicieni, ceea ce sugerează că IA ar putea fi o abordare utilă în evaluarea funcției cardiace.
Aceste concluzii provin dintr-un studiu condus de City St George’s, University of London și University College London, publicat recent în The Lancet Digital Health.
Cercetarea s-a concentrat pe fracția de ejecție, considerată cea mai importantă măsură a funcției cardiace. Aceasta descrie eficiența cu care inima pompează sângele și acționează ca un „gardian” pentru multe tratamente.
Fracția de ejecție este utilizată pe scară largă de medici pentru a orienta deciziile terapeutice în cazul pacienților cu boli cardiace. Aceasta ajută la stabilirea dacă pacienții ar putea beneficia de tratamente specializate pentru insuficiența cardiacă, dispozitive cardiace implantate sau proceduri pentru îmbunătățirea circulației sângelui către inimă. De asemenea, este folosită pentru a evalua riscul chirurgical și pentru a monitoriza funcția cardiacă în timpul chimioterapiei.
În cel mai amplu studiu de acest tip, cercetătorii au analizat scanările RMN ale inimii a 27.382 de pacienți din Marea Britanie și Statele Unite care sufereau de condiții cardiace cunoscute sau suspectate. Pacienții au fost urmăriți timp de peste cinci ani, timp în care au avut loc 3.458 de decese.
Equipa a comparat măsurătorile fracției de ejecție generate de un instrument IA cu cele obținute de clinicieni experimentați care evaluau scanările RMN cardiace.
Rezultatele au arătat că măsurătorile fracției de ejecție realizate de IA au fost ușor, dar semnificativ, mai precise în prezicerea riscului de deces al pacienților comparativ cu cele realizate de clinicieni. Aceste concluzii au rămas semnificative după ajustarea pentru factori precum vârsta și sexul.
Instrumentul IA a analizat scanările în aproximativ 2-3 secunde per pacient, comparativ cu analiza de către clinicieni, care dura în medie aproximativ 13 minute.
„Fracția de ejecție este una dintre cele mai importante măsurători pe care le realizăm în cardiologie, deoarece ajută la determinarea modului în care pacienții sunt tratați și cât de atent ar trebui să fie monitorizați. Constatările noastre sugerează că IA poate măsura acest marker important cu o consistență și precizie remarcabile, rezultând o îmbunătățire mică, dar semnificativă în identificarea pacienților cu risc mai mare”, a declarat Dr. George Joy, NIHR Clinical Lecturer, Cardiovascular Clinical Academic Group at City St George’s, University of London și autor principal.
Cercetătorii subliniază că supravegherea umană rămâne esențială. Deși erorile generate de IA au fost rare, cu o rată de eroare de aproximativ 1% la nivelul pacienților, afectând doar 0,08% din imagini, ei afirmă că clinicienii ar trebui să joace un rol critic în verificarea rezultatelor și interpretarea scanărilor în contextul clinic mai larg.
„Chiar și îmbunătățirile modeste în precizie pot avea un impact semnificativ când sunt aplicate pe mii de pacienți. IA nu înlocuiește clinicianții, dar poate oferi măsurători mai rapide și mai consistente, la costuri reduse, și poate susține o luare mai eficientă a deciziilor clinice, beneficiind în cele din urmă pacienții”, a afirmat Dr. Rhodri Davies, Associate Professor from University College London (UCL), autor senior și inventator al instrumentului IA.
Aceste constatări susțin utilizarea IA ca un instrument de bază pentru analiza scanărilor RMN cardiace, cu revizuirea de expertă acolo unde este necesar. Pe măsură ce sistemele de sănătate se confruntă cu o cerere tot mai mare, tehnologia ar putea ajuta la reducerea sarcinilor de muncă, menținând în același timp standarde înalte de îngrijire a pacienților și facilitând obținerea mai rapidă a tratamentelor salvatoare de vieți.
Equipa intenționează acum să combine măsurătorile IA obținute din scanările cardiace cu cele din alte teste, în special electrocardiograme (ECG), pentru a identifica problemele din mușchiul cardiac mai devreme, astfel încât tratamentele să poată fi inițiate înainte de a apărea daune permanente.
