SARS-CoV-2 ajunge rar la placentele din primul trimestru, dar afectează imunitatea timpurie a sarcinii
Un studiu amplu efectuat în primul trimestru a arătat puține dovezi că SARS-CoV-2 infectează în mod obișnuit țesutul placentar, dar a demonstrat că, chiar și în cazul unei prezențe virale limitate, se pot modifica semnalele imune acolo unde începe sarcina.
Un studiu recent, publicat în revista Nature Communications, sugerează că virusul SARS-CoV-2 este rar detectat în țesuturile placentare din primul trimestru, ceea ce indică faptul că transmiterea in utero în timpul sarcinii timpurii este puțin probabilă, în ciuda modificărilor notabile ale celulelor și imunității în placentă.
Analiza a 761 de probe din primul trimestru sugerează că transmiterea in utero în timpul sarcinii timpurii este neobișnuită, dar a relevat modificări placentare probabil determinate de răspunsurile antivirale care pot afecta funcția trofoblastului.
Studiul a constatat, de asemenea, că nivelurile serice mai mari de anticorpi IgG au fost invers corelate cu factorul de necroză tumorală-beta (TNF-β), sugerând că imunitatea adaptativă poate ajuta la reglarea răspunsurilor inflamatorii, susținând astfel opinia autorilor cu privire la valoarea potențială a vaccinării înainte de concepție.
COVID-19, acum în tranziție către circulația endemică, rămâne o preocupare globală pentru sănătate. Persoanele însărcinate sunt în special susceptibile la infecții respiratorii din cauza modificărilor fiziologice.
Studii anterioare au asociat COVID-19 cu rezultate adverse, inclusiv spitalizări, nașteri premature și nașteri mortale. Deși componentele virale au fost detectate în țesutul placentar, transmiterea intrauterină confirmată pare a fi rară, iar momentul acesteia rămâne neclar. Este necesară o cercetare suplimentară pentru a clarifica efectele infecției în timpul sarcinii timpurii și implicațiile acesteia pentru dinamica imunității materno-fetale.
În cadrul acestui studiu, cercetătorii au investigat impactul COVID-19 asupra interfeței materno-fetale în prima etapă a sarcinii, la indivizi care au suferit o întrerupere chirurgicală electivă a sarcinii în termen de 13 săptămâni de gestație. Au fost obținute probe de țesut decidual și vilos de la participanți între ianuarie și septembrie 2023.
Perioada studiului a coincis cu două valuri de infecții COVID-19, după încheierea politicii stricte de restricție din China, când infecțiile anterioare nedeclarate erau considerate improbabile. Pentru a minimiza confuzia generată de imunitatea anterioară, cercetătorii au exclus participanții vaccinați în ultimele 6 luni sau cei cu antecedente de infecție severă cu SARS-CoV-2, conform datelor despre durata de viață a anticorpilor.
Echipa a efectuat reacții în lanț prin polimerază cu transcripție inversă și cuantificare (RT-qPCR) pentru a viza genele SARS-CoV-2, inclusiv cele pentru învelisul viral (E), nucleocapsidă (N) și polimeraza dependentă de ARN (RdRp). Analiza a inclus și măsurarea genelor de intrare în gazdă, cum ar fi enzima de conversie a angiotensinei 2 (ACE2) și proteaza transmembranară serină 2 (TMPRSS2).
Metodele de hibridizare în situ cu fluorescență, împreună cu teste de imunofluorescență, au susținut prezența unor niveluri foarte scăzute de material viral, mai degrabă decât o infecție placentară activă clară.
Examinările histologice au comparat țesuturile deciduale și vilozitate din probele pozitive și negative pentru SARS-CoV-2, precum și evaluarea expresiei genelor gazdelor. Cercetătorii au realizat analize serologice pentru a măsura nivelurile de anticorpi IgG și IgM anti-domeniu de legare a receptorului (RBD) folosind teste de chimiluminescență.
De asemenea, au efectuat profiluri de citokine și metabolomica serică pentru a evalua răspunsurile imune sistemice. Pentru a caracteriza mai bine modificările moleculare, echipa a aplicat secvențierea ARN-ului (RNA-seq) la nivelul țesutului și celulelor unice pentru perechi selecționate de țesuturi deciduale și vilozitate. Ulterior, au efectuat analize de exprimare diferențială a genelor (DEG), Gene Ontology (GO), Kyoto Encyclopedia of Genes and Genomes (KEGG) și analize de îmbogățire a seturilor de gene (GSEA).
În plus, cercetătorii au analizat probele serice folosind cromatografie de lichide ultra-înaltă performanță cu spectrometrie de masă în tandem (UHPLC-MS). În cele din urmă, au efectuat analize de corelație Pearson pentru a explora asociațiile dintre nivelurile de anticorpi, markerii inflamatori, citokinele, chimiokinele și metabolitele.
Analizele moleculare au arătat o prezență minimă a SARS-CoV-2 în țesuturile placentare timpurii, cu doar semnale de gene N la niveluri scăzute detectate în trei probe și fără dovezi ale genelor E sau RdRp, sugerând genomuri virale fragmentate sau incomplete.
RNA-seq nu a reușit să detecteze transcrieri virale, susținând o povară virală foarte redusă. Evaluarea histologică nu a arătat diferențe structurale între țesuturile pozitive și negative pentru virus. Deși genele pentru intrarea virală în celulele gazdă (TMPRSS2 și ACE2) au fost exprimate, co-exprimarea lor limitată în diverse tipuri de celule poate explica raritatea infecției placentare.
Analiza serologică a 433 de participanți a clasificat indivizii în grupuri acute (IgM-pozitive), convalescente (IgG-pozitive) și neinfectate. Infecția acută a fost asociată cu creșteri ale citokinelor pro-inflamatorii, inclusiv interleukina-31 (IL-31) și oncogenul reglat de creștere-alfa (GRO-α).
În schimb, probele din faza convalescentă au arătat niveluri crescute de IL-10, o citokină anti-inflamatorie. Este remarcabil că nivelurile de IgG au fost invers corelate cu TNF-β, sugerând un rol protector în reglarea imunității, în timp ce nivelurile de IgM au fost corelate cu mai mulți markeri inflamatori, reflectând răspunsuri imune active.
În ciuda unui profil inflamator sistemic relativ redus, analizele transcriptomice au indicat o activare locală semnificativă a imunității la interfața materno-fetală. Analizele RNA-seq, împreună cu deconvoluția imunității și profilarea celulelor unice, au indicat o infiltrare crescută a celulelor imune, o upregulare a genelor stimulate de interferon (ISGs) și o creștere a populațiilor de macrofage de tip M2.
În plus, au fost observate deranjamente ale semnalizării intercelulare, în special implicând căile WNT și factorul de creștere beta-transformant (TGF-β), precum și o diminuare a genelor legate de angiogeneză. Aceste modificări pot compromite funcția trofoblastului și dezvoltarea placentară, pe care autorii sugerează că ar putea contrib
