Studiu: bila ca rezervor de microplastice în organismul uman
Poluarea cu plastic a devenit una dintre problemele de mediu definitorii ale vieții moderne, iar microplasticele sunt acum recunoscute ca pătrunzând în organism prin intermediul alimentelor, băuturilor și aerului.
Studii anterioare au detectat microplastice în organe și țesuturi, inclusiv în plămâni, placentă, creier, spermă și fecale, ridicând îngrijorări cu privire la efectele pe termen lung asupra sănătății. Totuși, o întrebare crucială a rămas în mare parte neexplorată: unde ajung aceste particule după ce pătrund în organism și cum ar putea afecta sistemele care le procesează și le excretă?
Dat fiind că bila este atât un fluid digestiv, cât și un mediu cheie pentru excreția substanțelor în circulația enterohepatică, iar tulburările în echilibrul biliar pot contribui la formarea pietrelor la fiere și alte afecțiuni, cercetările aprofundate asupra acumulării și toxicității microplasticelor în sistemul biliar sunt necesare.
Cercetătorii de la Spitalul Afiliat Nr. 10 al Universității Medicale de Sud (Spitalul Poporului din Dongguan), Universitatea Sun Yat-sen, Universitatea Medicală din Guilin și instituții colaboratoare au publicat un studiu în Environmental Science and Ecotechnology, descriind modul în care microplasticele se acumulează în bila umană și determină senescența celulelor colangiocite.
Pentru a răspunde întrebării, echipa a colectat bilă de la 14 pacienți supuși unei intervenții chirurgicale, dintre care cinci fără pietre la fiere și nouă cu pietre, utilizând protocoale stricte fără plastic pentru a evita contaminarea. Au folosit metode precum pyrolysis-gas chromatography-mass spectrometry, laser direct infrared spectroscopy și scanning electron microscopy pentru a identifica tipurile de polimeri, a estima concentrațiile și a caracteriza dimensiunea și morfologia particulelor.
Microplasticele au fost găsite în toate probele. Șase polimeri au fost identificați prin Py-GC/MS, PET reprezentând 68,05% și PE 27,11%. Pacienții cu pietre la fiere aveau o încărcătură semnificativ mai mare: concentrațiile medii de bilă au ajuns la 25,89 μg g−1, comparativ cu 6,98 μg g−1 în grupul de control. Majoritatea particulelor măsurau între 20-50 μm, iar microscopie a relevat forme neregulate, cilindrice și sferice.
Apoi, cercetătorii au modelat expunerea cronică în colangiocite umane cultivate, folosind nanoplastice de polistiren în doze mici. Testele proteomice și celulare au arătat o expresie crescută a moleculelor asociate cu senescența, o activitate mai mare a SA-β-gal și oprirea ciclului celular în faza G1. Din punct de vedere mecanic, particulele au redus ATP-ul, au crescut speciile reactive de oxigen mitocondriale, au promovat fisura mitocondrială asociată cu Drp1 și au scăzut potențialul membranei mitocondriale.
Melatonina a inversat o mare parte din acest tip de daune și a suprimat markerii inflamatori, inclusiv IL-6 și TNF-α. „Acest studiu reinterpretează sistemul biliar ca fiind mai mult decât un simplu loc de tranzit”, a afirmat un expert. „Sugerează că bila ar putea acționa ca un rezervor și o rută de excreție a microplasticelor, în timp ce dezvăluie că expunerea cronică poate îmbătrâni colangiocitele prin leziuni mitocondriale.”
De asemenea, descoperirea că melatonina a atenuat aceste efecte oferă un punct de plecare biologic plauzibil pentru intervenții de protecție, deși sunt necesare studii mai ample pe oameni. Această interpretare este în concordanță cu concluzia autorilor că sistemul biliar ar putea fi o nouă țintă a riscurilor pentru sănătate legate de microplastice.
Implicarea studiului depășește problema pietrelor la fiere. Identificând bila ca un potențial centru de acumulare și excreție, studiul deschide o nouă perspectivă asupra interacțiunii poluării cu plastic cu sănătatea digestivă și hepatică. De asemenea, întărește necesitatea unei monitorizări mai atente a microplasticelor în apa potabilă și în sistemele alimentare, a unor modele de expunere cronică mai realiste și a unei evaluări mai ample a riscurilor pentru populațiile vulnerabile.
În același timp, autorii avertizează că dimensiunea eșantionului a fost mică și provenită dintr-un singur centru, așa că rezultatele ar trebui extinse în studii multicentrice mai mari. Cu toate acestea, cercetarea oferă o narațiune convingătoare: particulele de plastic minuscule pot lăsa o amprentă biologică măsurabilă în unul dintre fluidele cele mai neglijate ale corpului.
