Studiul de la Yale arată cum rămân organizate celulele intestinului subțire în timpul creșterii
Intestinul subțire se află într-o continuă schimbare. Acest tub lung de 20 de picioare este tapetat cu structuri care absorb nutrienții în timpul digestiei. Celulele din vârful acestor structuri sunt înlocuite continuu, însă modul în care rămân organizate nu a fost bine înțeles până acum.
Într-un studiu publicat recent în revista Developmental Cell, cercetătorii de la Yale au constatat că un proces celular implicat în dezvoltarea embrionului rămâne activ în intestinul subțire și după naștere, ghidând replicarea constantă și creșterea organului.
Intestinul subțire are nevoie de o suprafață foarte mare, de peste 300 de picioare pătrate, pentru a maximiza absorbția nutrienților. Această suprafață este creată în două moduri principale: organul este lung, iar interiorul său este tapetat cu structuri tridimensionale, numite villi, care absorb nutrienții.
Villi sunt proiecții asemănătoare degetelor, care se extind în spațiul intestinal. În jurul bazei fiecărui villus se află niște depresiuni numite cripte. Celulele stem din partea de jos a fiecărei cripte produc celule noi, identice, care se organizează în șiruri ce urcă până la formarea suprafeței villi-lor. Aceste celule sunt înlocuite la fiecare trei până la cinci zile.
„Cripta este ca o cupă, iar celulele noi ar putea, în teorie, să se divizeze spre exterior, mărind raza cupei, sau să se divizeze în sus, făcând șirul mai lung. Dar se divizează întotdeauna în sus.” – Kaelyn Sumigray, PhD, profesor asistent de genetică, Yale School of Medicine
Această particularitate a dezvoltării intestinale a fascinat-o pe cercetătoare și a fost unul dintre motivele pentru care a început să studieze organizarea celulelor intestinale.
Până de curând, se credea că șirul de celule crește în sus în mod pasiv, celulele noi împingând celulele mai vechi spre vârful villusului, asemenea unei benzi transportoare. Însă în 2019, un grup de cercetători a observat structuri minuscule pe celule, care le-ar putea ajuta să se târască activ în sus. Aceste structuri erau formate dintr-o proteină numită actină, ceea ce i-a sugerat lui Sumigray o idee.
Polaritatea celulară planară (PCP) se referă la modul în care celulele dintr-un strat de țesut se orientează într-o direcție anume, coordonată. Gândiți-vă la o fanfară care defilează într-o paradă. Fiecare membru stă pe picioare și este orientat în aceeași direcție. Dacă unii ar fi orientați diferit sau ar sta pe mâini, întreaga formație ar fi haos. La fel, dacă penele unei păsări sau blana unui animal nu ar sta în aceeași direcție, nici acestea nu ar fi foarte funcționale.
PCP are un rol major în dezvoltarea corectă a organelor în făt, iar actina este esențială în acest proces. Sumigray a bănuit că PCP ar putea fi modul în care celulele reușesc să se târască în orientarea corectă, de la cripte până la villi.
În studiu, Sumigray și colegii săi au afectat două gene care reglează PCP și au observat efectul asupra dezvoltării villi-lor în intestinele șoarecilor.
„Imediat am început să observăm aceste schimbări ciudate ale villi-lor”, spune Sumigray.
Cercetătorii au observat că criptele, care ar trebui să fie atașate de membrana de sub ele, pluteau în schimb spre vârful villusului. În plus, villusul părea ramificat, în loc de asemănător degetelor, ceea ce sugera că celulele nu se aliniau în punctul ascendent specific în mod normal. Semănau mai degrabă cu fanfara haotică.
Aceste descoperiri au susținut ideea că mecanismul PCP este crucial pentru structura mucoasei intestinale. Însă experimentul oferea doar o imagine instantanee. „Când gândim procese dinamice, precum mișcarea și migrarea celulelor, vrem să putem arăta acest lucru într-un mod dinamic, de-a lungul timpului”, spune Sumigray.
Astfel, cercetătorii au realizat un experiment similar pe celule cultivate în laborator, ceea ce le-a permis să observe schimbările pe parcursul mai multor zile. Au observat din nou criptele plutitoare și villi ramificați.
Cercetările anterioare au stabilit că PCP rămâne activă după naștere, de exemplu în orientarea foliculilor de păr. Însă cercetarea lui Sumigray reprezintă un pas înainte în înțelegerea rolului complet al PCP.
„Ceva ce laboratorul meu urmărește este modul în care celulele noastre stabilesc tipare și, apoi, cum mențin aceste tipare odată ce le-au stabilit”, spune Sumigray. „Intestinul este unul dintre cele mai frumoase modele pentru a studia aceste întrebări.”