Studiul leagă metilarea ADN-ului de răspunsul la terapia pentru TOC
TOC este o tulburare de sănătate mintală caracterizată prin gânduri nedorite, recurente și comportamente repetitive, care pot interfera semnificativ cu viața de zi cu zi.
Terapia psihologică bazată pe expunere reprezintă una dintre cele mai eficiente tratamente, însă mecanismele biologice care stau la baza răspunsului la tratament rămân în mare parte neclare.
În acest context, cercetătorii de la Universitatea din Bergen au studiat metilarea ADN-ului, un mecanism epigenetic prin care grupuri chimice mici se atașează de ADN, influențând activitatea genelor fără a modifica codul genetic.
Studiul a analizat mostre de salivă provenite de la aproximativ 900 de persoane cu TOC care au primit o formă intensivă de terapie psihologică bazată pe expunere, cunoscută sub numele de Bergen 4-Day Treatment, desfășurată în opt clinici din Norvegia. Mostrele au fost colectate înainte de tratament, imediat după și la un follow-up de trei luni.
Studiul a identificat mai multe regiuni ADN unde metilarea a fost asociată cu răspunsul la tratament. Unele diferențe în metilarea ADN-ului erau deja prezente înainte de tratament sau au rămas stabile în timp. Multe dintre acestea au arătat influențe genetice puternice, sugerând că ar putea reflecta caracteristici biologice relativ stabile asociate cu răspunsul la tratament. Schimbările în metilarea ADN-ului de-a lungul timpului au fost, de asemenea, asociate cu rezultatele tratamentului. Spre deosebire de modelele mai stabile, aceste schimbări nu au arătat influențe genetice detectabile, dar au fost corelate cu alți factori clinici, cum ar fi utilizarea medicamentelor.
Diferențele identificate în metilarea ADN-ului erau localizate în sau aproape de gene implicate în procese biologice precum plasticitatea cerebrală, răspunsurile la stres, funcția imunitară, reglarea genelor și producția de energie în celule.
Aceste descoperiri subliniază potențialul markerilor epigenetici de a ajuta la prezicerea răspunsurilor individuale la psihoterapie, ceea ce ar putea contribui, în cele din urmă, la un tratament mai personalizat pentru TOC. Totuși, asocierile observate nu stabilesc relații cauzale, iar cercetări suplimentare sunt necesare pentru a determina dacă acești markeri pot prezice în mod fiabil rezultatele tratamentului în practica clinică.
