Un studiu pe șoareci sugerează că amintirile pot supraviețui pierderii semnificative de sinapse cerebrale
Amintirile pot supraviețui chiar și după ce creierul pierde temporar mai mult de jumătate din conexiunile sinaptice, conform unui nou studiu pe șoareci, care contestă viziunea tradițională că amintirile pe termen lung depind de sinapse individuale stabile.
Rezultatele sugerează că memoria este păstrată prin modele reziliente de arhitectură neurală, care permit creierului să-și reconstruiască circuitele în timp ce păstrează informațiile stocate.
Memoria pe termen lung depinde de schimbări durabile în creier și s-a crezut că se bazează pe întărirea conexiunilor dintre neuroni. Totuși, cercetările au arătat că aceste schimbări sinaptice și modelele neuronale asociate amintirilor pot fi surprinzător de instabile în timp, ridicând întrebări fără răspuns despre cum persistă amintirile în ciuda remodelării constante a creierului.
Lin și colegii săi au utilizat un model de șoarece pentru a studia mecanismele structurale care stau la baza retenției memoriei, folosind hibernarea artificială. Potrivit autorilor, mamiferele hibernante oferă o oportunitate unică de a studia acest proces, deoarece creierele lor suferă reduceri dramatice de activitate și schimbări structurale în timpul stării de repaus, păstrând amintirile la trezire.
Prin imagistica și analiza structurii cerebrale, precum și prin teste comportamentale, Lin et al. au descoperit că, chiar și după ce activitatea hipocampală a scăzut cu aproximativ 70% și mai mult de jumătate din sinapse au fost eliminate în timpul hibernării artificiale, animalele au păstrat amintirile și și-au recuperat organizația neurală originală după revenirea la condiții normale.
Aceste descoperiri indică faptul că memoria ar putea fi păstrată nu prin sinapse individuale, ci prin modele reziliente de arhitectură neurală, inclusiv grupuri specifice de sinapse conectate care rămân protejate în timpul remodelării extinse a creierului asociate cu hibernarea. Aceste motive structurale păstrate ar putea acționa ca un „traseu de memorie central”, permițând creierului să reconstruiască rețelele funcționale după disrupții majore, păstrând în același timp amintirile stocate.
