Umorul și jocul contribuie la dezvoltarea creierului și la bunăstarea emoțională a copiilor
Provocarea râsului în rândul copiilor poate consolida legături emoționale profunde și relaxa sistemul nervos, făcându-i mai rezistenți și deschiși la idei noi, ne spune un expert în dezvoltarea copilului.
Dr. Jacqueline Harding, director al Tomorrow’s Child și expert în educația timpurie la Universitatea Middlesex, a realizat cercetări ample privind modul în care râsul și jocul contribuie la creșterea sănătoasă a creierului, bunăstarea emoțională și legăturile sociale.
Prin cercetările sale empirice și analiza studiilor existente din biologie, psihologie și sociologie, Dr. Harding susține în noua sa carte, „The Brain That Loves to Laugh”, că râsul îi ajută pe copii să facă față provocărilor vieții și să gestioneze mai bine stresul.
Se pare că speranța și umorul nu sunt doar condimentul vieții, ci fundamentale pentru o dezvoltare sănătoasă. Atunci când vedem copii râzând, asistăm la strălucirea creierului în acțiune: învățând, conectându-se și crescând.
Dr. Harding afirmă că râsul nu este un simplu capriciu, ci un fenomen biologic complex. Acesta precede dezvoltarea neurală a vorbirii, implicând totodată o rețea distribuită de regiuni cerebrale, inclusiv zonele motorii și cortexul prefrontal.
Râsul influențează ritmul cardiac, respirația și producția de anticorpi. De asemenea, reduce hormoni ai stresului precum cortizolul și epinefrina, crescând în același timp substanțe chimice asociate fericirii, cum ar fi dopamina, serotonina și endorfinele. Poate întări sistemul imunitar și îmbunătăți memoria.
Studiile de neuroimagistică sugerează că râsul joacă un rol semnificativ în activitatea cerebrală, umorul fiind solicitant din punct de vedere cognitiv și angajând neuroplasticitatea. Acesta provoacă creierul să prezică și să rezolve tensiunea dintre idei contradictorii, oferind un antrenament mental care îmbunătățește gândirea creativă și activează memoria de lucru și lobii frontali.
Pe de altă parte, stresul prelungit afectează negativ dezvoltarea fizică și mentală. Acesta poate împiedica învățarea, crește riscul de stres în viața adultă, suprimă funcția imunitară și contribuie la apariția bolilor.
Dr. Harding explică: „Cred că, pe măsură ce continuăm să ne confruntăm cu umorul – această intrigantă funcție umană – trebuie să ne străduim să ne debarasăm de orice respingere a naturii sale frivole și să lăsăm să strălucească contribuția sa serioasă la învățarea și viața umană în general.”
În relația dintre părinți și copii, râsul poate crește nivelurile de oxitocină, substanța chimică a fericirii, și spori sincronizarea neuronală în timpul interacțiunilor parentale, consolidând astfel legăturile emoționale. Aceste legături sunt benefice pentru copii și contribuie chiar la reducerea epuizării și stresului parental.
Cercetările arată că râsul ajută la dezvoltarea abilităților sociale și a inteligenței emoționale. Dr. Harding sugerează că părinții nu trebuie să spună neapărat glume, ci că joaca și râsul împărtășite între părinți și copii, cu contact vizual, zâmbete, apropiere fizică și atenție comună asupra unei activități pot încuraja conexiunea.
„Joaca creativă și fericită își face cea mai strălucită lucrare la nivel molecular, mai ales într-un moment în care creierul uman este cel mai receptiv”, afirmă Dr. Harding. „Joaca spontană și plină de bucurie este un antidot împotriva stresului, deoarece crește nivelurile de endorfine eliberate de creier.”
Pe lângă consolidarea legăturilor, „umorul și speranța” pot îmbunătăți reziliența emoțională a copiilor în fața evenimentelor stresante, susține Dr. Harding.
„Legătura dintre co-reglare și auto-reglare este deja bine stabilită. Co-reglarea înseamnă modul în care bebelușul este ghidat de un adult îngrijitor și susținător în primele etape ale vieții, astfel încât să aibă un model de referință pentru propria auto-reglare pe măsură ce crește. Sistemul imunitar are nevoie de un stoc de experiențe pozitive din care să se hrănească”, explică Dr. Harding.
În creierul copilului, sistemul limbic, care reglează funcții precum emoția, comportamentul și memoria pe termen lung, se dezvoltă alături de funcțiile executive ale creierului care ne ajută să planificăm, evaluăm și luăm decizii.
„Astfel, experiențele emoționale timpurii devin încorporate în arhitectura creierului. Pe scurt, starea emoțională a copiilor mici influențează direct modul în care navighează prin lume”, adaugă aceasta.
Desigur, unele copii au avut deja experiențe traumatice extinse. Totuși, chiar și în aceste cazuri, Dr. Harding afirmă că găsirea unor modalități blânde de a introduce bucurie și speranță, pentru a reduce povara asupra sistemului lor nervos, poate ajuta la regăsirea unui sentiment de siguranță și deschidere către noi experiențe.
Dr. Harding contestă protocoalele actuale pentru educația timpurie, întrebându-se dacă ar putea și ar trebui să existe mai mult loc pentru umor. Ea militează pentru integrarea umorului în setările educaționale pentru a îmbunătăți învățarea și retenția conceptelor cheie.
„Umorul poate reduce sarcina cognitivă, făcând informațiile complexe mai ușor de digerat și memorat. Ar putea fi oare că speranța, umorul și conexiunea umană sunt legăturile lipsă de care avem nevoie pentru a revitaliza paradigma educațională actuală?” se întreabă Dr. Harding.
Dr. Harding susține că umorul încurajează conexiunea umană și îmbunătățește sistemul nervos, creând un mediu mult mai propice pentru învățare. „Relațiile sigure și mediile de joacă fără stres promovează învățarea. Curriculumul nu trebuie niciodată să fie prioritar în fața acestor doi factori fundamentali.”
„Poate că, într-o zi, valoarea speranței, umorului și conexiunii umane va fi apreciată la justa ei valoare.”
