Un nou studiu redefinește criteriile de risc ridicat pentru mielomul multiplu
Cercetătorii au descoperit că, odată cu noile tratamente pentru mielomul multiplu, o formă gravă de cancer de sânge, medicii ar trebui să folosească criterii diferite pentru a identifica pacienții cu șanse reduse de supraviețuire.
Studiul este publicat de Wiley online în revista CANCER, o publicație peer-reviewed a American Cancer Society.
Mielomul multiplu cu risc funcțional ridicat (FHR), care afectează un subset de pacienți cu cancer de sânge, este adesea definit ca mielom multiplu care progresează în termen de 18 luni de la începutul tratamentului, având o prognoză de supraviețuire de sub 2 ani după progresie. Recent, utilizarea unui regim de tratament în 4 părți, care include anticorpi anti-CD38, inhibitori ai proteazomului, agenți imunomodulatori și dexametazonă, urmat de transplant de celule stem autologe, a ajutat la încetinirea progresiei cancerului.
Pentru a actualiza definiția mielomului multiplu FHR în contextul actual al terapiei combinate, cercetătorii de la Universitatea din Alabama la Birmingham și consorțiul CoMMiT au analizat informații despre 310 pacienți recent diagnosticați cu mielom multiplu care au primit această terapie și au fost urmăriți timp de o medie de 3,5 ani.
Analizele de supraviețuire au indicat că progresia cancerului în termen de 36 de luni de la începutul terapiei combinate identifică pacienții cu o supraviețuire probabilă sub 2 ani de la momentul progresiei. Adăugarea unui alt tratament, numit terapie de redirectare a celulelor T, a ajutat la încetinirea progresiei. Această populație de pacienți „FHR36”, care reprezintă 16,4% din toți pacienții tratați, ar trebui să fie prioritară ca și candidați pentru utilizarea timpurie a terapiei de redirectare a celulelor T și pentru studiile clinice ale medicamentelor cu mecanisme de acțiune noi.
Aceste descoperiri vor ajuta medicii să aleagă terapiile pentru această minoritate importantă de pacienți care au progresie a bolii în primii 3 ani de la diagnostic și să identifice o populație semnificativă care necesită inovații în tratament ce urmează să fie abordate în următoarele generații de studii clinice.
