Cercetătorii descoperă diferențele esențiale în potențialul celulelor stem pentru tratamentul artrozei genunchiului
Artroza genunchiului (KOA) afectează mai mult de 1 din 10 persoane cu vârsta peste 40 de ani, limitând mobilitatea pacienților și calitatea vieții acestora.
Având opțiuni de tratament limitate, injecțiile cu celule stem au fost promovate ca o opțiune terapeutică, însă dovezile de eficacitate din studiile clinice sau afirmațiile clinicilor care vând opțiuni netestate sunt adesea insuficiente. Chiar și în cazul studiilor clinice bine concepute, nu a existat un consens clar cu privire la beneficiile injecțiilor cu celule stem pentru KOA, probabil din cauza numeroaselor variabile implicate.
O sursă majoră de variabilitate provine din celulele utilizate pentru injecții. Celulele stromale mezenchimale (MSCs), care pot fi izolate din țesut adipos sau măduva osoasă, sunt frecvent utilizate pentru tratarea KOA în studiile clinice.
Folosirea celulelor proprii ale pacientului reduce riscul de reacție imună și orice transmitere involuntară a patogenilor, dar calitatea și potențialul terapeutic al MSC-urilor variază între pacienți, contribuind la rezultate heterogene în tratamente. Predicția potenței MSC-urilor ar putea fi un instrument puternic pentru a obține rezultate terapeutice mai consistente în aceste setări terapeutice.
Pentru a aborda problema heterogenității tratamentului cu MSC-uri, Sowmya Viswanathan, împreună cu colegii săi, a realizat un studiu de urmărire pe termen lung după un trial clinic autorizat de Health Canada, faza I/IIa (NCT02351011), cu pacienți KOA care au primit injecții cu MSC-uri provenite din măduva osoasă proprie. Studiul a fost publicat recent în Stem Cell Reports.
Pe parcursul a 24 de luni, scorurile auto-raportate de durere și mobilitate ale pacienților au fost utilizate pentru a clasifica pacienții în răspunsuri pozitive sau negative. Pacienții care au raportat o îmbunătățire de cel puțin 20% atât în durere, cât și în mobilitatea genunchiului au fost considerați răspunsori, în timp ce non-răspunsorii nu au arătat semne de îmbunătățire sau au avut o deteriorare a scorurilor de durere sau mobilitate. La 12 luni după injecție, șase din cei doisprezece pacienți au fost răspunsori, iar majoritatea acestora au menținut statutul de răspunsori și la 24 de luni după injecție.
Pentru a testa dacă anumite caracteristici ale MSC-urilor corelează cu rezultatele terapiei și pentru a găsi o modalitate potențială de a prezice potența MSC-urilor, echipa lui Viswanathan a realizat o serie de teste de laborator pe MSC-urile provenite de la toți cei 12 pacienți și a descoperit unele diferențe între MSC-urile pacienților răspunsori și cele ale non-răspunsorilor. MSC-urile din grupul răspunsor au avut un efect antiinflamator mai mare și au inhibat reactivitatea celulelor imune mai eficient decât MSC-urile din grupul non-răspunsor. În plus, cercetătorii au identificat 14 microARN-uri, RNAs scurte care reglează expresia genelor în celule, prezente în cantități diferite în MSC-urile răspunsorilor față de cele ale non-răspunsorilor. În contrast, valorile de bază pentru severitatea bolii și inflamație nu au corelat cu răspunsul terapeutic.
Această cercetare sugerează că testele de laborator pe MSC-uri cultivate ar putea fi predictive pentru potența acestora, astfel încât, în cele din urmă, doar MSC-urile cu un potențial terapeutic crescut să poată fi preselectate pentru aplicații clinice în pacienții cu KOA. Este important de menționat că studii clinice controlate de urmărire cu cohorte mai mari de pacienți vor fi necesare pentru a corobora aceste descoperiri.
