Cercetătorii în dependență se concentrează asupra medicamentelor GLP-1
Medicamentele care transformă tratamentul diabetului și obezității încep să capteze atenția medicinii în domeniul dependenței, pe măsură ce studiile emergente arată cum targetarea semnalizării GLP-1 ar putea influența pofta, recompensa și consumul de substanțe.
Un recent articol de opinie publicat în Journal of Clinical Investigation a analizat rolul emergent al terapiei cu peptide de tip glucagon-1 (GLP-1) în tratamentul dependențelor de alcool și alte substanțe, bazându-se pe raționamentul biologic, dovezile actuale și direcțiile viitoare pentru această abordare terapeutică promițătoare.
Substanțele precum alcoolul, nicotina și drogurile ilegale sunt utilizate frecvent la nivel mondial, dar abuzul acestora duce la riscuri majore pentru sănătate, inclusiv boli cronice, probleme de sănătate mintală, accidente și moarte prematură. Pe lângă daunele individuale, tulburările de utilizare a substanțelor pot afecta familiile și comunitățile, contribuind la povara socio-economică și societală substanțială.
O tulburare de utilizare a substanțelor (TUS) poate implica pierderea controlului asupra consumului de substanțe, pofte persistente, încercări repetate de a reduce consumul și utilizarea continuă în ciuda consecințelor negative clare. TUS-urile sunt boli cronice, recidivante care pot perturba aproape fiecare aspect al vieții, de la sănătatea fizică la relațiile personale și stabilitatea la locul de muncă.
Diagnosticarea TUS-urilor implică evaluarea numărului și tipului de simptome, criteriile DSM-5 cerând cel puțin două din 11 simptome în decursul anului trecut și clasificând TUS-ul ca fiind ușor, moderat sau sever. Există mai mult de 2.000 de combinații de simptome posibile, ceea ce duce la o heterogenitate clinică substanțială. Deși consilierea și medicamentele pot sprijini recuperarea, multe persoane găsesc dificil să atingă remisia pe termen lung, subliniind necesitatea unor tratamente mai eficiente.
Studii recente susțin asemănările dintre TUS-uri și obezitate în căile biologice, în special în cadrul sistemelor neuroendocrine precum semnalizarea GLP-1. GLP-1 este un hormon implicat în reglarea apetitului, recompensei și metabolismului. Această suprapunere a deschis noi posibilități pentru tratamentul dependenței utilizând medicamente agoniste ale receptorilor GLP-1 deja utilizate pentru diabet și, pentru unii agenți, obezitate, cum ar fi semaglutid, liraglutid și exenatid.
Atât modelele animale, cât și studiile pe oameni sugerează că agonștii receptorilor GLP-1, medicamente care imită acțiunea hormonului GLP-1, ar putea ajuta la reducerea poftei pentru substanțele adictive și la scăderea consumului efectiv de substanțe. În studiile preclinice, animalele tratate cu agonști GLP-1 au consumat mai puțin alcool, nicotină și alte droguri adictive și au arătat un interes mai scăzut în a căuta aceste substanțe.
Studii recente randomizate pe oameni au fost în mod particular încurajatoare pentru semaglutid în tulburarea de utilizare a alcoolului (TUA), cu trei studii oferind dovezi ale reducerii consumului de alcool. Totuși, un studiu anterior cu exenatid nu a îmbunătățit rezultatele principale legate de consumul de alcool în eșantionul general. Există și dovezi de beneficiu în tulburarea de utilizare a tutunului (TUT), deși rezultatele între diferiți agonști GLP-1 și studii sunt mai variabile. Un scurt studiu pilot cu liraglutid la persoanele cu tulburare de utilizare a opioidului (TUO) a raportat de asemenea o reducere a poftei de opioide.
Deși nu toate studiile au arătat efecte puternice, studiile randomizate recente oferă semnale încurajatoare. Totuși, autorii subliniază că entuziasmul a depășit uneori dovezile și că o bază solidă de dovezi pentru terapiile GLP-1 în TUS-uri nu a fost încă stabilită. Dacă studiile actuale și viitoare confirmă eficacitatea lor, medicamentele țintite GLP-1 ar putea deveni o opțiune larg utilizată și potențial transformatoare pentru persoanele care se confruntă cu dependența.
Agoniștii receptorilor GLP-1 au un istoric bine stabilit în practica clinică pentru gestionarea diabetului de tip 2 (DT2) și obezității. Multe persoane cu TUS-uri suferă de asemenea de probleme de sănătate comorbide, inclusiv obezitate, boli hepatice sau probleme cardiovasculare, pe care terapiile GLP-1 le-ar putea aborda potențial împreună cu rezultatele legate de TUS.
Deoarece aceste medicamente sunt deja utilizate pe scară largă în practica clinică și studiile timpurii în TUS sugerează profiluri de siguranță comparabile cu cele observate în studiile pentru diabet și obezitate, reprofilarea lor pentru medicina dependenței ar putea întâmpina o rezistență mai mică și ar putea ajuta la reducerea stigmatului care înconjoară adesea tratamentul TUS.
Mecanismele exacte prin care terapiile țintite GLP-1 beneficiază persoanele cu TUS-uri rămân în investigare. Cea mai susținută explicație este că agonștii receptorilor GLP-1 reduc valoarea plăcută (hedonică) atât a alimentelor, cât și a substanțelor adictive prin modularea transmisiei dopaminei în regiunile cerebrale legate de recompensă, cum ar fi sistemul mezolimbic.
În plus, agonștii GLP-1 par să influențeze circuitele neuronale implicate în recompensă, motivație și dorința de substanțe, care sunt adesea implicate în dezvoltarea și persistența TUS-urilor. Semnalizarea GLP-1 afectează de asemenea regiunile cerebrale implicate în reglarea stresului și emoțiilor, ceea ce ar putea explica unele dintre efectele sale asupra comportamentelor adictive.
În ciuda interesului crescut pentru terapiile GLP-1 în dependență, rămân câteva întrebări critice. Un domeniu esențial este determinarea dozării optime și a duratei pentru terapia cu agonștii receptorilor GLP-1. De exemplu, semaglutidul în doză mică poate reduce consumul de alcool la persoanele cu TUA care nu caută tratament, în special în rândul celor fără obezitate. În contrast, un studiu de 5 luni cu o doză mai mare a demonstrat eficacitate la indivizi cu TUA și obezitate. Totuși, rămâne neclar cât timp ar trebui utilizate aceste medicamente și dacă beneficiile lor continuă după oprirea tratamentului. Autorii sugerează, de asemenea, că, dacă sunt eficiente, agonștii GLP-1 ar putea fi folosiți în timpul recuperării timpurii, ca terapie de întreținere pe termen lung, sau ca o punte către tratamente comportamentale și psihosociale.
Nu toată lumea răspunde la agonștii GLP-1 în aceeași manieră. Factori precum genetica, metabolismul și altele biologice sau de mediu pot influența atât eficacitatea, cât și siguranța. Cercetătorii dezvoltă acum agonști GLP-1 orali și agoniști duali sau polivalenți care vizează de asemenea alte căi hormonale, inclusiv polipeptidul insulinotropic dependent de glucoză și glucagon.
