Studiul relevă modificări durabile ale creierului cauzate de abuzul în copilărie
Abuzul în copilărie lasă o amprentă pe creier, arată un nou studiu de neuroimagistică condus de psihologi de la UCLA.
Studiul a identificat asocieri între severitatea diferitelor forme de abuz și grosimea corticală, suprafața și volumul subcortical, pe baza imaginilor prin RMN ale indivizilor. Efectul a fost mai pronunțat la femeile tinere comparativ cu bărbații sau copiii. Aceasta este cea mai amplă cercetare de acest tip care examinează moștenirea neurobiologică a abuzului în copilărie, folosind un eșantion global diversificat.
„Știm că abuzul în copilărie este un factor de risc major pentru multe tulburări legate de stres, inclusiv depresia majoră și tulburarea de stres posttraumatic, și am dorit să determinăm dacă există o „cicatrice” neurobiologică asociată acestor experiențe adverse”, a declarat un profesor de psihologie la UCLA, Tiffany Ho, autorul corespunzător al studiului publicat în revista Biological Psychiatry.
O mare parte din cercetările de neuroimagistică în acest domeniu s-au concentrat pe efectele cumulative ale expunerilor multiple la abuzul în copilărie. În perioada copilăriei, creierul dezvoltă multe dintre rețelele neuronale majore și este deosebit de sensibil la influențele de mediu, o situație cunoscută sub numele de plasticitate crescută. Prin urmare, cercetătorii au suspectat că abuzul ar putea afecta structura fizică a creierului în funcție de momentul dezvoltării.
Haley Wang, care acum este cercetător postdoctoral la UCLA Psychiatry, a colaborat cu un colectiv internațional de cercetare numit ENIGMA Consortium pentru a examina imaginile RMN ale 1.389 de pacienți cu tulburare de stres posttraumatic (PTSD) și depresie majoră (MDD), alături de 2.322 de controale sănătoase. Imaginile au fost obținute din opt țări diferite. Echipa a măsurat diferite dimensiuni ale creierului, precum grosimea stratului exterior al creierului, numit cortex, volumul straturilor interioare ale creierului, numite subcortex, și suprafața totală a creierului.
Participanții au completat un chestionar standard pentru a evalua retrospectiv abuzul fizic, abuzul emoțional, abuzul sexual, neglijența fizică și neglijența emoțională din copilărie. Din aceste date, cercetătorii au elaborat două scoruri, unul pentru a reflecta severitatea totală a abuzului din copilărie și altul pentru severitatea neglijării. Neglijarea a fost evaluată separat de abuz pentru a distinge efectele traumei.
Folosind un indice despre cum creierul crește și se dezvoltă, asemănător cu un grafic de creștere, cercetătorii au descoperit un set distinct, dar neuniform, de diferențe structurale în creierele indivizilor care au obținut scoruri mari la abuzul din copilărie. Aceste diferențe sugerează că traiectoriile neurodezvoltării acestor regiuni ale creierului au fost alterate ca rezultat al experienței adversității.
Abuzul mai sever a fost asociat cu volume mai mari ale talamusului și palidumului, regiuni mai mici ale cortexului cingulat și o suprafață mai mare a cortexului orbitofrontal medial decât era de așteptat pentru vârsta lor. Aceste schimbări au fost mai vizibile în rândul femeilor tinere. Multe dintre aceste tipare observate la femeile tinere au persistat și la femeile mai în vârstă.
Wang și Ho au menționat că efectele mai severe observate la femei ar putea fi legate de incidența mai mare a traumei sexuale în rândul fetelor comparativ cu băieții în această perioadă sensibilă a dezvoltării sau că creierele lor ar putea răspunde mai puternic la traumă. Clarificarea acestor tipare va necesita mai multe cercetări.
Neglijența a avut tipare mai restrânse asupra structurii creierului: la femeile tinere, efectele s-au limitat la deviații ale suprafeței, în principal în regiunile cingulate, situate în partea medie a creierului, aproape de corpul calos. La bărbații tineri, efectele s-au restrâns la cortexul temporal mijlociu drept, situat în partea inferioară dreaptă.
„Schimbările pe care le-am măsurat pentru cortex au fost distribuite pe 70 de regiuni diferite ale creierului. Dar nu fiecare regiune a urmat același model. Am descoperit un model larg de schimbări de volum, modificări ale suprafeței și schimbări de grosime în multe regiuni implicate în funcționarea emoțională și cognitivă. Am observat subțiere în unele zone, dar, de asemenea, în unele regiuni potențial complementare, am observat îngroșare. Unele regiuni s-au extins, în timp ce altele s-au micșorat”, a declarat Wang.
Aceste constatări contestă noțiunea că trauma în copilărie are un efect singular și static asupra creierului. În schimb, diferitele tipuri de adversitate din copilărie pot fi asociate cu o varietate de schimbări în structura creierului, în funcție de vârstă și sex. Ele nu dezvăluie nimic despre abilitățile cognitive, emoționale sau de dezvoltare specifice ale indivizilor cu „cicatrici” cerebrale din cauza abuzului.
