Studiul subliniază necesitatea unor sisteme de îngrijire a traumei adaptate local
Un studiu realizat pe aproape 9.000 de pacienți cu leziuni din Africa și Asia de Sud a relevat că aproape jumătate dintre aceștia erau decedați sau aveau dizabilități după trei luni, evidențiind necesitatea unor sisteme de îngrijire a traumei mai inteligente și adaptate local.
Publicate astăzi, 7 octombrie, în The Lancet Global Health, concluziile grupului internațional de cercetare condus de experți de la Universitatea din Birmingham arată că cei mai importanți factori care influențează supraviețuirea și recuperarea nu constau doar în natura leziunilor, ci și în modul în care pacienții interacționează cu sistemul de sănătate.
Leziunile cauzează aproximativ 4,4 milioane de decese anual la nivel global, 90% dintre acestea având loc în țările cu venituri mici și medii. Aceasta este prima mare studiu multicountry care examinează rezultatele în ceea ce privește mortalitatea și dizabilitatea în rândul pacienților internați cu leziuni în țările cu venituri mici sau medii. Studiul a relevat că accesul la îngrijiri adecvate, traseul pe care pacienții îl urmează până la spital și tipul de servicii disponibile joacă un rol important în aceste rezultate.
Analizând datele a 8.858 de pacienți tratați în 19 spitale urbane și rurale din Ghana, Pakistan, Rwanda și Africa de Sud, grupul Global Health pe Acces Echitabil la Îngrijiri de Sănătate de Calitate pentru Persoanele Accidentate în Patru Țări cu Venituri Mici sau Medii (Equi-injury), finanțat de NIHR, evidențiază o povară globală de sănătate uriașă și adesea neglijată:
- 6,1% au decedat în spital, 9,7% au murit în termen de trei luni, iar 40,6% au suferit de dizabilități moderate până la severe la trei luni după externare.
- Pacienții care ajung la spital cu ambulanța au avut rezultate semnificativ mai slabe, având cu 86% șanse mai mari de deces sau dizabilitate și de peste două ori mai mari șanse de mortalitate în termen de trei luni comparativ cu cei care au folosit alte forme de transport.
Profesorul Justine Davies de la Universitatea din Birmingham a declarat: „Unul dintre cele mai surprinzătoare rezultate a fost că măsurile adesea considerate a îmbunătăți rezultatele – cum ar fi transportul cu ambulanța și transferul rapid la spitale mari, asemănătoare cu serviciile de traumă centralizate – nu au fost constant legate de o recuperare sau supraviețuire mai bună. Acest lucru nu înseamnă că ambulanțele cauzează rezultate mai slabe, ci sugerează că investițiile în sistemele de ambulanță singure sunt puțin probabil să îmbunătățească rezultatele, cu excepția cazului în care serviciile sunt coordonate și resursate corespunzător.”
Concluziile contestă presupunerile că modelele de îngrijire a sănătății dezvoltate în țări mai bogate pot fi replicate fără adaptări. Studiul susține că țările ar trebui să dezvolte sisteme de îngrijire a traumei și leziunilor bazate pe dovezi locale, resurse și nevoile pacienților.
Dr. Leila Ghalichi de la Universitatea din Birmingham a afirmat: „Aceasta nu înseamnă că ambulanțele sau centrele specializate de traumă sunt ineficiente. Mai degrabă, sugerează că investirea simplă în sisteme de urgență costisitoare nu este suficientă. Țările cu venituri mici și medii ar trebui să fie prudente în a investi masiv în servicii de ambulanță și centre de traumă specializate, centralizate, fără a se asigura că acestea sunt bine coordonate, corect dotate și susținute de sisteme de sănătate robuste. Sunt necesare date mai bune și cercetări suplimentare pentru a înțelege ce investiții în îngrijirea traumei îmbunătățesc rezultatele pentru pacienți.”
Studiul subliniază că oprirea la un spital apropiat pentru stabilizare de urgență poate fi uneori benefică, mai ales dacă un spital specializat este departe. Dacă un spital major de traumă este aproape, direcționarea directă către acesta poate îmbunătăți rezultatele.
Cercetătorii nu au găsit dovezi că ajungerea mai rapidă la un spital reduce riscul de deces. Pacienții care au experimentat unele întârzieri aveau șanse mai mici de a suferi dizabilități ulterior, contestând convingerea comună că tratamentul mai rapid duce întotdeauna la rezultate mai bune după o leziune.
Vârsta a fost legată de rezultate mai slabe, însă sexul, averea și educația au avut un impact redus asupra supraviețuirii în timpul spitalizării. Totuși, după externare, pacienții mai înstăriți și mai bine educați tindeau să se recupereze mai bine, sugerând că accesul la reabilitare și îngrijire de urmărire joacă un rol important.
Nepotruvirea a 90% din decesele globale cauzate de leziuni are loc în țările cu venituri mici și medii, estimându-se că acestea reprezintă aproximativ 10% din povara globală a bolilor. Cu toate acestea, îngrijirea traumei primește mult mai puțină atenție comparativ cu bolile infecțioase sau condițiile cronice în politica globală de sănătate.
Diferențele între țări au fost remarcabile. Pacienții din Africa de Sud aveau cele mai scăzute șanse de dizabilitate, dar cele mai mari șanse de mortalitate, în timp ce pacienții din Rwanda au avut cele mai scăzute șanse de mortalitate. În schimb, pacienții din Pakistan au experimentat șanse semnificativ mai mari de deces sau dizabilitate comparativ cu cei din Ghana.
Populația studiului reflectă demografia leziunilor la nivel mondial. Vârsta medie era de 31 de ani, 76,8% erau bărbați, iar coliziunile rutiere reprezentau 50% din toate leziunile înregistrate. Leziunile ortopedice au fost cel mai frecvent tip de leziune, afectând 39,2% dintre pacienți.
