Studiu KAIST: modul în care creierul procesează mișcarea în funcție de simptomele depresive
Poate postura corpului să influențeze starea de spirit?
Cercetările anterioare sugerează că postura și mișcarea corpului pot afecta emoțiile. O echipă de cercetători de la KAIST a extins această direcție de studiu, demonstrând că, atunci când oamenii efectuează aceleași mișcări „depresive”, răspunsurile creierului variază în funcție de nivelul simptomelor depresive. Descoperirile sunt așteptate să ofere o bază pentru cercetările care vizează identificarea mișcărilor sau exercițiilor care ajută diferite persoane, precum și pentru metodele de îngrijire a sănătății mintale adaptate la condiția fiecărei persoane.
KAIST (președinte Choongsik Bae) a anunțat pe 19 octombrie că o echipă de cercetare condusă de profesorul Young-Gyun Park de la Departamentul de Inginerie Bio și Cerebrală a folosit un dispozitiv de imagistică cerebrală wireless pentru a măsura activitatea cerebrală în timp ce oamenii își mișcau corpurile, identificând diferențe în răspunsurile cerebrale în funcție de nivelul simptomelor depresive.
Când oamenii se simt triști sau epuizați, pot îmbrățișa genunchii, suspina adânc sau lăsa umerii să coboare. Aceste mișcări exprimă emoții, dar postura corpului poate influența, de asemenea, emoțiile. Un studiu a raportat că persoanele cu simptome depresive pot experimenta emoții mai pozitive și o oboseală mai redusă atunci când adoptă o postură dreaptă.
Construind pe baza studiilor anterioare privind relația dintre postură și emoție, acest studiu a investigat dacă răspunsul creierului variază la aceleași mișcări în funcție de nivelul simptomelor depresive. Cercetătorii au pornit de la întrebarea dacă răspunsurile cerebrale pot diferi chiar și atunci când comportamentul exterior este identic.
Răspunsul la această întrebare necesită măsurarea activității cerebrale în timpul mișcărilor corpului. Totuși, imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI), o metodă de imagistică cerebrală frecvent utilizată, necesită ca participanții să stea nemișcați într-un scanner îngust, ceea ce îngreunează examinarea răspunsurilor cerebrale în timpul mișcărilor precum îmbrățișarea genunchilor sau săritul.
Echipa a utilizat în schimb un dispozitiv wireless de spectroscopie near-infraroșu funcțional (fNIRS) purtat pe frunte. Acest dispozitiv utilizează lumina pentru a măsura schimbările în oxigenarea sângelui din creier. Deoarece fluxul sanguin și oxigenarea se schimbă atunci când creierul este activ, aceste măsurători oferă un indicator indirect al activității cerebrale. Participanții se pot mișca în timp ce poartă senzorul, ceea ce permite măsurarea răspunsurilor cerebrale în timpul mișcărilor reale.
Cincizeci și doi de adulți cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani au participat la experiment. Folosind un chestionar de simptome depresive (PHQ-9) și un interviu de screening pentru sănătatea mintală, cercetătorii au împărțit participanții într-un grup de 27 de persoane cu simptome depresive minime și un grup de 25 de persoane cu simptome depresive elevate. Chestionarul întreabă cât de des o persoană a experimentat nouă simptome, cum ar fi pierderea interesului și problemele de somn, în ultimele două săptămâni. Grupurile au fost definite pe baza nivelurilor de simptome măsurate prin chestionar, nu pe baza unui diagnostic clinic de depresie.
Participanții din fiecare grup au fost repartizați aleatoriu fie la o sarcină de mișcare emoțională negativă, fie la una pozitivă. Mișcările emoționale negative au fost îmbrățișarea genunchilor, suspinul puternic și lăsarea umerilor să coboare. Mișcările emoționale pozitive au fost postura de victorie, săritul și râsul în timp ce aplaudau. Participanții au efectuat fiecare mișcare timp de 30 de secunde, urmată de 60 de secunde de odihnă, repetând acest proces de patru ori.
Cercetătorii au luat în considerare și faptul că, în timpul mișcării, senzorul ar putea să se deplaseze, iar schimbările fluxului sanguin la nivelul scalpului ar putea afecta semnalul măsurat. De exemplu, o schimbare cauzată de mișcarea senzorului ar putea apărea ca o schimbare în activitatea cerebrală. Pentru a aborda această problemă, echipa a aplicat proceduri de corecție care reduc aceste efecte înainte de a analiza răspunsurile cerebrale.
Rezultatele au arătat că cele două grupuri au avut răspunsuri cerebrale opuse atunci când îmbrățișau genunchii, suspinau sau lăsau umerii să coboare. Diferența a apărut în cortexul prefrontal anterior stâng, partea din față a regiunii cerebrale situate imediat în spatele frunții. Activitatea în această regiune a crescut în grupul cu simptome depresive minime, dar a scăzut în grupul cu simptome depresive elevate.
Această diferență în aceeași regiune a fost observată repetat în cadrul celor trei mișcări distincte: îmbrățișarea genunchilor, suspinul și lăsarea umerilor să coboare. În contrast, nu a fost observat niciun model comun de activare cerebrală în cadrul celor trei mișcări emoționale pozitive.
Aceste rezultate sugerează că creierul poate procesa aceleași mișcări diferit, în funcție de nivelul simptomelor depresive. Cercetătorii au propus cortexul prefrontal anterior stâng, unde diferența a apărut repetat, ca o regiune importantă pentru înțelegerea relației dintre mișcarea corporală și emoție.
Descoperirile sugerează că viitoarele cercetări asupra îngrijirii sănătății mintale bazate pe mișcare sau exerciții ar trebui să ia în considerare condiția fiecărei persoane. De exemplu, examinarea atât a răspunsurilor cerebrale, cât și a schimbărilor reale de stare de spirit după aceeași mișcare ar putea conduce la studii care testează care mișcări ajută persoanele cu diferite niveluri de simptome depresive.
Abordarea poate fi utilizată și în studii care măsoară repetat răspunsurile la mișcări specifice cu dispozitive portabile de imagistică cerebrală. De asemenea, poate fi extinsă la cercetările de neurofeedback, în care persoanele exersează mișcări în timp ce vizionează propriile răspunsuri cerebrale pe un ecran.
Cu toate acestea, acest studiu nu a confirmat că vreo mișcare specifică are un efect terapeutic asupra depresiei. O creștere a activității cerebrale nu înseamnă că starea de spirit a unei persoane s-a îmbunătățit, iar o scădere nu înseamnă că persoana a devenit mai depresivă. Este necesară o cercetare suplimentară pentru a determina de ce cele două grupuri au răspuns diferit și cum aceste diferențe se raportează la schimbările reale în emoții.
Acest studiu este semnificativ prin faptul că a confirmat, prin măsurători efectuate în timpul mișcărilor reale, că creierul răspunde diferit la aceleași mișcări, în funcție de nivelul simptomelor
