Îmbătrânirea celulară în celulele imune sugerează un debut precoce al depresiei cognitive
Analizele de sânge care măsoară îmbătrânirea anumitor celule albe din sânge pot prezice simptomele cognitive și de dispoziție ale depresiei, în loc de simptomele fizice.
Aceste descoperiri, publicate în The Journals of Gerontology, Series A: Biological Sciences and Medical Sciences, aduc cercetătorii mai aproape de identificarea unui biomarker pentru detectarea acestei tulburări de dispoziție, care afectează aproape unul din cinci adulți din SUA.
Depresia este diagnosticată pe baza simptomelor auto-raportate. Deși clinicienii pot efectua analize de sânge pentru a exclude alte afecțiuni de sănătate, cercetătorii nu au reușit încă să identifice un biomarker diagnostic obiectiv care să semnaleze devreme că cineva experimentează depresie.
Mai mult, depresia poate rămâne nediagnosticată deoarece simptomele sale depășesc tristețea. Unele persoane au simptome fizice (sau somatice) precum oboseala, apetitul scăzut sau agitația. Alte simptome pot afecta starea de spirit sau cogniția, inclusiv sentimente de descurajare sau anhedonie – incapacitatea de a simți plăcere și pierderea interesului pentru activități anterior plăcute.
„Depresia nu este o afecțiune uniformă – poate arăta foarte diferit de la o persoană la alta, motiv pentru care este atât de important să luăm în considerare prezentările variate și nu doar o etichetă clinică”, a spus Nicole Beaulieu Perez, profesor asistent la NYU Rory Meyers College of Nursing.
Studiul nostru dezvăluie fundamente biologice unice ale sănătății mintale care sunt adesea ascunse de categorii diagnostice largi.”
Depresia este mai frecventă în rândul persoanelor cu anumite afecțiuni care afectează sistemul imunitar, inclusiv HIV. Acest lucru poate fi rezultatul unor factori intersecționali, cum ar fi nivelurile cronice de inflamație, stigma și problemele socio-economice. Femeile cu HIV au rate de depresie în special ridicate, ceea ce poate îngreuna implicarea lor în tratament și aderența la terapia antiretrovirală.
„Pentru femeile cu HIV care ar putea experimenta depresie, dorim să înțelegem mai bine ce se întâmplă și să o depistăm mai devreme, astfel încât să nu le afecteze sănătatea generală”, a afirmat Perez.
Pentru a explora fundamentele biologice ale depresiei în rândul femeilor cu și fără HIV, cercetătorii au analizat măsuri ale îmbătrânirii biologice accelerate, care au fost legate atât de depresie, cât și de HIV. Vârsta biologică – care poate diferi de vârsta reală – poate fi evaluată folosind „ceasuri epigenetice”, algoritmi care captează modificările chimice ale ADN-ului.
Cercetătorii au analizat datele de la 440 de femei – 261 cu HIV și 179 fără HIV – care au făcut parte din Women’s Interagency HIV Study. Depresia a fost măsurată folosind Center for Epidemiologic Studies Depression Scale (CES-D), un chestionar cu 20 de itemi care explorează atât simptomele somatice, cât și cele nesomatice.
De asemenea, au fost utilizate mostre de sânge pentru a evalua îmbătrânirea biologică folosind două ceasuri epigenetice diferite: unul care măsoară mai multe tipuri de celule și țesuturi și unul concentrat pe un tip de celule albe din sânge numite monocite. Monocitele, care sunt implicate în o gamă variată de răspunsuri imune, joacă un rol cheie în infecția cu HIV și au fost demonstrate ca fiind crescute la persoanele cu depresie.
Cercetătorii au descoperit că îmbătrânirea monocitelor a fost un biomarker sensibil pentru simptomele nesomatice ale depresiei – în special anhedonia, descurajarea și sentimentele de eșec – atât în rândul femeilor cu, cât și fără HIV.
„Acest lucru este deosebit de interesant deoarece persoanele cu HIV au adesea simptome fizice precum oboseala, care sunt atribuite bolii lor cronice mai degrabă decât unui diagnostic de depresie. Însă acest lucru schimbă perspectiva, deoarece am descoperit că aceste măsuri sunt asociate cu simptomele de dispoziție și cognitive, nu cu cele somatice”, a spus Perez.
Măsurile depresiei nu au fost asociate cu celălalt ceas epigenetic care folosește mai multe tipuri de celule și țesuturi.
Perez atrage atenția că este nevoie de mai multe cercetări asupra îmbătrânirii epigenetice și depresiei înainte ca acestea să poată influența modul în care depresia este măsurată și tratată. Pe termen lung, dezvoltarea unui test biomarker pentru depresie ar putea permite un diagnostic mai devreme și chiar un tratament personalizat – de exemplu, prezicând care medicament este cel mai probabil să funcționeze pe baza profilului unui individ.
„Mă gândesc la zicala: ‘Ce este măsurat, este gestionat.’ Un obiectiv aspirațional în sănătatea mintală ar fi să combinăm experiența subiectivă cu testarea biologică obiectivă”, a spus Perez. „Descoperirile noastre ne aduc mai aproape de acest obiectiv al îngrijirii mintale precise, în special pentru populațiile cu risc ridicat, oferind un cadru biologic care ar putea ghida diagnosticul și tratamentul viitor.”
