Impactul metilmercurului asupra metabolismului, dincolo de efectele neurologice cunoscute
Metilmercurul se poate acumula în medii acvatice și poate intra în lanțul trofic.
Expunerea umană este deosebit de îngrijorătoare în comunitățile afectate de râuri contaminate, poluare industrială, minerit artizanal de aur și dezastre ecologice. Poluarea cu mercur este, în general, asociată cu daunele provocate creierului și sistemului nervos. Un nou studiu sugerează că metilmercurul poate afecta și sănătatea metabolică a organismului, influențând funcția hepatică, biologia țesutului adipos și riscul de boli cardiovasculare în populațiile vulnerabile.
Studiul a fost realizat de o echipă de cercetători cu expertiză în toxicologie, biologia țesuturilor, metabolism, modelare computațională și analiza avansată a imaginilor, provenind de la Universitatea din Bristol (Marea Britanie), Universitatea Federală din Ceará, Brazilia, și Universitatea din California, SUA. Aceștia au investigat o proteină numită apolipoproteină E (ApoE), care ajută organismul să transporte grăsimi și colesterol prin fluxul sanguin. ApoE are, de asemenea, un rol în inflamație, sănătatea ficatului și riscul de boli de inimă.
Scopul studiului a fost să determine dacă diferențele în această proteină ar putea face ca unele persoane să fie mai vulnerabile la efectele dăunătoare ale metilmercurului. Cercetătorii au dorit să afle dacă tipul de ApoE al unei persoane influențează modul în care organismul răspunde la expunerea la mercur. Folosind modelarea computațională, echipa a explorat modul în care metilmercurul ar putea interacționa cu diferite forme ale ApoE uman. Rezultatele au sugerat că două forme, ApoE2 și ApoE3, ar putea lega mai puternic metilmercurul, în timp ce o altă formă, ApoE4, nu a arătat o legătură stabilă.
Apoi, cercetătorii au căutat să exploreze dacă diferențele în biologia ApoE influențează modul în care indivizii răspund la expunerea la mercur. Pentru a aprofunda această cercetare, au folosit modele animale (șoareci) care nu produc ApoE și care sunt frecvent utilizate pentru a studia problemele legate de grăsimile din sânge și riscul de boli de inimă. Atunci când aceste modele au fost expuse la metilmercur, au suferit efecte negative asupra sănătății mai mari decât s-a anticipat. Aceste efecte au inclus niveluri mai ridicate de colesterol și grăsimi din sânge, semne de deteriorare a ficatului, stres celular crescut și modificări în țesutul adipos.
În ansamblu, rezultatele sugerează că atunci când ApoE nu funcționează corespunzător, organismul poate fi mai puțin capabil să facă față expunerii la mercur, făcându-l mai vulnerabil la efectele nocive ale acestuia. Echipa a studiat apoi șoareci lipsiți de ApoE. Când expunerea la metilmercur a fost combinată cu deficiența de ApoE, animalele au prezentat semne mai puternice de perturbare metabolică, inclusiv colesterol și trigliceride mai mari, marcatori crescuți ai leziunilor hepatice, stres oxidativ și modificări în țesutul adipos alb.
Dr. Augusto Coppi, lector senior în Anatomie Veterinară la Universitatea din Bristol și co-conducător al studiului, a declarat: „Poluarea cu mercur este, de obicei, privită prin prisma neurotoxicitații, dar descoperirile noastre sugerează că impactul său ar putea fi mult mai extins. Studiul nostru indică faptul că metilmercurul poate interacționa cu sisteme biologice cheie implicate în gestionarea colesterolului, sănătatea ficatului și funcția țesutului adipos.”
În termeni simpli, descoperirile sugerează o posibilă dublă lovitură: expunerea la metilmercur, pe de o parte, și vulnerabilitatea preexistentă în metabolismul lipidic, pe de altă parte. Împreună, aceste aspecte ar putea pune o presiune mai mare asupra organelor și țesuturilor implicate în sănătatea metabolică și cardiovasculară. Expertiza Universității Bristol în analiza imaginii cuantitative 3D permite echipei să examineze arhitectura țesutului într-o detaliere mult mai mare — trecând dincolo de simpla observare a anomaliilor organelor, pentru a măsura modul în care expunerea la metilmercur și vulnerabilitatea legată de ApoE pot modifica țesuturile importante din punct de vedere metabolic.
Această muncă reflectă valoarea colaborării internaționale de lungă durată. Combinând expertiza din diverse țări și discipline, am fost capabili să ne întrebăm nu doar dacă metilmercurul este toxic, ci și cine ar putea fi mai vulnerabil și cum intervențiile viitoare ar putea reduce acel risc.
Acest studiu este unul preclinic, utilizând un model de expunere la metilmercur în doze mari. Rezultatele nu ar trebui extrapolate direct la expunerea zilnică la niveluri scăzute în populația generală. Sunt necesare studii suplimentare, inclusiv cercetări în populații umane.
