Cercetări recente subliniază riscurile metabolice ascunse la pacienții HIV nonobezitate
Un nou studiu realizat de Universitatea din California – San Francisco ajută la explicația motivului pentru care persoanele cu HIV rămân expuse unui risc crescut de diabet de tip 2, în ciuda suprimării eficiente a virusului prin medicație modernă.
În cadrul acestei cercetări, echipa a comparat probe de sânge și biopsii de țesut adipos de la 46 de persoane cu HIV bine controlat cu cele de la 74 de persoane fără HIV. Niciunul dintre participanți nu era obez și nu avea diabet.
Rezultatele au arătat că persoanele cu HIV prezentau mai multă fibroză, adică cicatrici, în țesuturile adipoase, iar acest lucru era asociat cu rezistența la insulină – un predictor cheie al diabetului de tip 2. Fibroza a fost evidentă la pacienții cu HIV, indiferent de greutatea corporală sau de tipul specific de medicamente antiretrovirale utilizate.
Studiul a identificat, de asemenea, un marker sanguin al țesutului adipos cicatricial, care ar putea în viitor să ajute la identificarea pacienților cu cel mai mare risc. Aceasta sugerează că riscul de diabet la persoanele cu HIV poate să nu fie întotdeauna evident doar din greutatea corporală.
„În câteva decenii, am transformat HIV dintr-o boală adesea tragică într-o afecțiune cronică gestionabilă”, a declarat Suneil Koliwad, MD, PhD, șeful Diviziei de Endocrinologie și Metabolism la UCSF Health și autorul principal al studiului publicat online în JCI Insight pe 30 iunie.
„Aceste descoperiri ne apropie de prevenirea problemelor unice și emergente de sănătate metabolică în această populație în creștere”, a mai adăugat Koliwad.
Pentru a înțelege originea fibrozei adipoase, cercetătorii au analizat expresia genelor în biopsiile de țesut adipos. Au observat că genele implicate în remodelarea matricei extracelulare – materialul de susținere din jurul celulelor adipoase – și cele asociate cu un răspuns imun erau mai active. În schimb, căile care controlează semnalizarea insulinei și metabolismul lipidic erau mai puțin active.
Aceste modificări moleculare erau distincte de cele observate în fibroza asociată obezității. De asemenea, cercetătorii au constatat că atât fibroza adiposă, cât și rezistența la insulină la persoanele cu HIV erau reflectate de niveluri sanguine mai ridicate ale unei proteine numite endotrophin.
Deoarece cercetătorii au măsurat participanții doar o singură dată, nu au putut determina dacă fibroza adipoasă duce direct la rezistența la insulină sau la diabet. Totuși, aceste descoperiri reprezintă un prim pas important în înțelegerea și, eventual, tratarea diabetului în contextul HIV, conform afirmațiilor lui Koliwad.
„Credem că fibroza adiposă, detectabilă prin endotrophin, ar putea într-o zi să ne ofere o modalitate de a prezice viitorul metabolic al persoanelor care trăiesc cu HIV”, a spus Diana Alba, MD, profesor asistent de Medicină în Divizia de Endocrinologie la UCSF și primul autor al studiului.
