Cercetătorii analizează interacțiunea dintre senescența celulară și stemness în boli

eWell
eWell

Cercetătorii analizează interacțiunea dintre senescența celulară și stemness în boli

O nouă revizuire a fost publicată în volumul 18 al revistei Aging pe 30 mai 2026, având titlul „Relația de dragoste și ură dintre senescența celulară și stemness”.

Revizuirea a fost coordonată de Angelos Papaspyropoulos și Vassilis G. Gorgoulis de la Universitatea Națională și Kapodistriană din Atena și de la Fundația de Cercetare Biomedicală a Academiei din Atena, Grecia.

Senescența celulară și stemness-ul au fost considerate, în mod tradițional, procese biologice opuse. Celulele senescente încetează permanent să se dividă ca răspuns la stresul celular, contribuind la prevenirea răspândirii celulelor deteriorate, în timp ce celulele stem mențin repararea țesuturilor prin auto-renovare continuă și generarea de celule specializate. Totuși, dovezile recente sugerează că relația dintre aceste două procese biologice este mult mai complexă și depinde de tipul de țesut, condițiile fiziologice și contextul bolii.

În această revizuire, autorii rezumă cercetările recente care examinează modul în care senescența și stemness-ul interacționează în țesuturile normale, îmbătrânire, regenerare și cancer. În loc să se opună întotdeauna, cele două procese pot, în funcție de contextul biologic, să se suprime reciproc sau să se întărească.

În condiții fiziologice normale, senescența limitează adesea activitatea celulelor stem. Revizuirea subliniază studii care arată că senescența excesivă poate afecta capacitatea regenerativă a celulelor stem mezenchimale, a celulelor satelit musculare, a celulelor stem din pulpa dentară și a progenitorilor de celule β din pancreas. În mai multe modele experimentale, reducerea senescenței a restabilit funcția celulelor stem și a îmbunătățit regenerarea țesuturilor.

La nivel molecular, mai multe căi de semnalizare contribuie la acest echilibru, inclusiv căile p53/p21 și p16INK4A/RB, semnalizarea mTOR, semnalizarea Wnt/β-catenin și fenotipul secretor asociat senescenței (SASP). Aceste căi ajută la determinarea dacă celulele își mențin potențialul regenerativ sau intră într-o stare senescentă stabilă.

Revizuirea subliniază, de asemenea, că relația se schimbă dramatic în cancer. În multe tumori, celulele senescente pot promova apariția celulelor stem canceroase prin semnale inflamatorii eliberate ca parte a SASP-ului sau prin celule care scapă din starea senescentă. Această interacțiune a fost raportată în mai multe malignități, inclusiv limfomul cu celule B, cancerul hepatic, cancerul de colon, cancerul pulmonar și cancerul mamar, unde proprietățile asemănătoare celulelor stem pot contribui la progresia tumorii, metastaze și rezistența la terapie.

Autorii discută cum acest rol dual creează atât oportunități, cât și provocări pentru terapiile viitoare. Deși eliminarea celulelor senescente persistente ar putea îmbunătăți repararea țesuturilor și reduce bolile legate de vârstnicie, viza indiscriminată a senescenței ar putea, de asemenea, să intervină în procesele regenerative benefice sau să altereze funcția celulelor stem în moduri neintenționate.

„Pe măsură ce interacțiunea complexă dintre senescență și stemness poate varia semnificativ între diferite tipuri de celule și contexte fiziologice, elucidarea naturii interacțiunii și a efectelor potențiale în fiecare caz este de o importanță clinică considerabilă.”

Conform autorilor, o înțelegere mai bună a momentelor în care senescența suprima funcția celulelor stem și a celor în care promovează stemness-ul va fi esențială pentru dezvoltarea unor terapii regenerative mai sigure și a unor tratamente mai eficiente pentru cancer. Ei subliniază, de asemenea, că terapiile senolitice ar trebui evaluate cu atenție folosind biomarkeri validați și studii clinice adecvate înainte de implementarea pe scară largă.

Per ansamblu, această revizuire evidențiază că senescența și stemness-ul nu pot fi considerate doar opuse biologic. În schimb, relația lor este extrem de dependentă de context, influențând întreținerea țesuturilor, îmbătrânirea, regenerarea și cancerul în moduri diferite. Înțelegerea acestui joc dinamic poate ajuta la orientarea dezvoltării viitoare de terapii menite să promoveze îmbătrânirea sănătoasă, minimizând în același timp riscul de cancer.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *