Cercetătorii identifică legătura moleculară dintre bolile autoimune și riscul de limfom
Pacienții cu boli autoimune, precum lupusul și artrita reumatoidă, au un risc crescut de a dezvolta limfom, o formă de cancer al sângelui care afectează sistemul limfatic.
Cercetătorii au identificat acum un mecanism care ar putea ajuta la explicarea acestei conexiuni.
Sistemul imunitar este conceput pentru a ne proteja împotriva virusurilor și bacteriilor. În bolile autoimune, însă, sistemul imunitar atacă celulele proprii ale corpului. Afecțiuni precum lupusul eritematos sistemic și artrita reumatoidă sunt exemple bine cunoscute. Se estimează că în jur de 250.000 de oameni din Norvegia trăiesc cu o formă de boală autoimună, ceea ce reprezintă aproximativ 8% până la 10% din populația globală.
Cercetătorii știu de mult timp că persoanele cu boli autoimune au o probabilitate mai mare de a dezvolta limfom.
„Dar nu a fost clar ce leagă efectiv aceste boli la nivel molecular”, adaugă Ramakrishna Prabhu Gopalakrishnan.
Într-un nou studiu, publicat în Nature Communications, Gopalakrishnan și colegii săi descriu un posibil mecanism care ar putea explica de ce reacțiile autoimune continue pot crește riscul de limfom.
Colaborare fin reglată
Două tipuri de celule albe, celulele B și celulele T, sunt componente esențiale ale sistemului imunitar și colaborează pentru a combate infecțiile. Celulele B produc anticorpi care recunosc și se leagă de substanțe străine, precum virusurile și bacteriile. Celulele T ajută la coordonarea răspunsului imunitar și pot sprijini sau reduce activitatea altor celule imune.
În condiții normale, această colaborare între celulele B și T este strict reglată.
Atunci când sistemul imunitar nu se oprește niciodată
În acest studiu, cercetătorii au descoperit că atunci când interacțiunea dintre celulele B și T devine prea puternică și slab reglată, celulele încep să se activeze unele pe altele în mod continuu.
„La început, acest lucru duce la boala autoimună. În timp, această activare prelungită și anormală poate contribui și la dezvoltarea limfomului”, afirmă profesorul Bjarne Bogen.
Descoperirea ar putea avea implicații pentru modul în care limfomul este tratat în viitor.
„Studiul reprezintă un pas important spre înțelegerea modului în care sistemul nostru imunitar, care de obicei ne protejează, poate contribui în unele cazuri la cancer”, spune el.
Două semnale care impulsionează boala
Pentru a înțelege semnificația descoperirilor, este util să examinăm mai îndeaproape ceea ce au descoperit cercetătorii. Folosind un model de șoarece, au investigat cum colaborarea dintre celulele B și T devine cronică.
Cercetătorii au identificat două semnale cruciale, sau „mesaje”, pe care celulele imune le trimit unele altora și care contribuie împreună la activarea cronică.
Primul semnal apare atunci când celulele B recunosc greșit moleculele proprii ale corpului ca fiind străine și periculoase. Această recunoaștere greșită activează parțial celulele B.
Pentru o activare completă, celula B are nevoie de un al doilea semnal.
Acest al doilea semnal apare atunci când celulele T recunosc o parte specifică a structurii anticorpului propriu al celulei B. Această recunoaștere amplifică activarea deja începută în celulele B.
Când aceste semnale acționează împreună, se poate dezvolta un ciclu persistent și auto-reinforțat, în care celulele B și T își mențin activitatea reciprocă, explică Gopalakrishnan.
Când mecanismele de control eșuează
În mod normal, această activare reciprocă este controlată de celulele T regulatorii, un subgrup de celule T care se asigură că răspunsul imunitar nu devine excesiv sau dăunător.
Cu toate acestea, acest mecanism de control eșuează uneori.
Când acest lucru se întâmplă, corpul își pierde controlul asupra activării reciproce dintre celulele B și T. Aceasta duce la o interacțiune anormală și necontrolată și la o stimulare cronică.
Activarea prelungită a celulelor imune poate cauza autoimunitate și, astfel, poate contribui la dezvoltarea bolilor autoimune.
De la mecanism de apărare la risc de cancer
În același timp, stimularea cronică crește, de asemenea, riscul erorilor genetice. Când celulele sunt constant active și se divid, probabilitatea de modificări genetice dăunătoare crește. În timp, acest lucru poate provoca atât celulele B, cât și celulele T să devină canceroase.
„Aceeași reacție imună care începe ca o boală autoimună poate, în timp, să pună bazele dezvoltării cancerului”, subliniază Gopalakrishnan.
„Descoperirile noastre sugerează că o colaborare de lungă durată și anormală între celulele imune specifice ar putea fi o forță motrice cheie în dezvoltarea limfomului”, adaugă el.
Implicatii importante pentru tratamentele viitoare
Mai multe studii epidemiologice au arătat anterior că pacienții cu boli autoimune au un risc crescut de a dezvolta limfom non-Hodgkin cu celule B, un tip comun de limfom.
Aceast nou studiu oferă acum o explicație biologică pentru această asociere.
Prin clarificarea modului în care limfomul poate dezvolta la nivel molecular și celular, cercetătorii speră că descoperirile lor vor contribui în cele din urmă la strategii mai bune de prevenire și tratament.
„În principiu, aceste cunoștințe ar putea face posibilă întreruperea activării imune dăunătoare care apare devreme în dezvoltarea bolii”, afirmă Bogen.
„Dacă putem interveni la momentul potrivit, ar putea fi posibil să reducem riscul de cancer la pacienții cu boli autoimune, să dezvoltăm tratamente mai țintite pentru limfom și, poate, chiar să oprim progresia bolii înainte ca cancerul să apară.”
