Diabetul crește riscul de mortalitate după transplantul de organ solid
Persoanele care au suferit un transplant de organ și dezvoltă sau au deja diabet au o probabilitate mai mare de a deceda comparativ cu cele fără diabet, conform unei analize cuprinzătoare a receptorilor de transplant de organ solid, care va fi prezentată sâmbătă la ENDO 2026, întâlnirea anuală a Societății Endocrine, ce se desfășoară la Chicago, Ill.
Diabetul este o afecțiune cronică comună, afectând aproximativ 830 de milioane de persoane la nivel mondial. Receptorii de transplant de organ prezintă un risc crescut de a dezvolta și agrava diabetul, ceea ce poate influența atât durata de viață, cât și succesul transplantului.
„Am studiat cum afectează diabetul longevitatea persoanelor după transplantul de organ solid și am descoperit că atât diabetul existent, cât și cel nou-dezvoltat cresc riscul de mortalitate. Până acum, magnitudinea impactului diabetului asupra supraviețuirii nu a fost comparată direct între principalele tipuri de transplant. Această cercetare ajută la cuantificarea impactului diabetului în funcție de tipul de transplant”, a declarat Mishal Ali, liderul studiului de la Universitatea din Chicago.
Cercetătorii au analizat datele a peste 800.000 de americani care au primit un transplant de rinichi, ficat, inimă, plămân, pancreas sau intestin între 2003 și 2021. Aceștia au comparat două grupuri: persoanele care aveau deja diabet la momentul transplantului și cele care au dezvoltat diabet pentru prima dată după intervenție. S-a constatat că ambele grupuri aveau o probabilitate mai mare de a deceda decât receptorii fără diabet.
În cazul persoanelor care au primit un nou ficat sau o nouă inimă, diabetul recent dezvoltat era la fel de periculos ca și diabetul existent de mult timp. Cât despre cei care au primit un nou rinichi, riscul era totuși periculos, dar oarecum mai mic decât în cazul celor cu diabet de la început. Asocierea dintre diagnosticul de diabet și tipul de insuficiență organică a variat aproape de șapte ori în funcție de tipul de organ.
În rândul receptorilor care aveau deja diabet, cei care au primit rinichi au avut cel mai mare risc, în timp ce receptorii de inimă și ficat au avut o creștere mai mică a riscului comparativ cu cei care au primit rinichi. Receptorii de plămân au avut cea mai mică creștere a riscului. Diferențele erau minime după un an, cu una până la două decese în plus la 100 de pacienți pentru rinichi, ficat și inimă, iar aproape nicio diferență în cazul receptorilor de plămân. Aceasta s-a schimbat în timp: după 10 ani de la transplant, aproape 24 de pacienți din fiecare 100 de receptori de rinichi cu diabet au decedat.
Printre receptorii care au dezvoltat diabet după intervenție, cei care au primit rinichi și inimă au avut cel mai mare risc de deces. Receptorii de ficat au avut o creștere ușor mai mică a riscului, iar cei de plămân au avut cea mai mică creștere a riscului.
„Furnizorii de transplant ar trebui să monitorizeze îndeaproape diabetul existent și cel nou-dezvoltat. Datorită efectului diferențiat al diabetului asupra receptorilor în funcție de tipul de organ, prevenția și gestionarea vor trebui să fie adaptate”, a adăugat Alan L. Hutchison, M.D., Ph.D., de la UChicago Medicine. „Pacienții și familiile acestora pot adresa întrebări mai specifice furnizorilor de transplant cu privire la riscul de diabet, atât înainte de intervenție, cât și în lunile de după, și pot decide împreună dacă sunt necesare controale suplimentare sau tratamente.”
