Grant NIH pentru un studiu despre incontinența urinară postaccident vascular cerebral
Incontinența urinară reprezintă o consecință frecventă, dar adesea neglijată, a accidentului vascular cerebral.
Cercetătorii de la Mark and Mary Stevens Neuroimaging and Informatics Institute (Stevens INI) din cadrul Keck School of Medicine de la USC și de la Rancho Los Amigos National Rehabilitation Center au obținut un grant de la National Institutes of Health pentru a investiga modificările cerebrale responsabile de aceste simptome și pentru a dezvolta o abordare mai personalizată în tratament.
Proiectul, condus de Evgeniy Kreydin, MD, va combina imagistica cerebrală avansată, teste clinice ale vezicii urinare și o terapie noninvazivă numită stimulare spinală transcutanată. Scopul cercetătorilor este de a identifica biomarkerii imagistici care să ajute la prezicerea care dintre supraviețuitorii de accident vascular cerebral sunt cei mai predispuși să beneficieze de tratament.
Dysfuncția vezicală după un accident vascular cerebral poate avea un impact profund asupra independenței, demnității și calității vieții unei persoane, însă tratamentele sunt adesea axate pe vezică, în loc de pe leziunea neurologică care a cauzat problema. Acest grant ne oferă oportunitatea de a înțelege condiția la sursă și de a ne îndrepta spre tratamente selectate în funcție de tiparul individual de leziune cerebrală.
Incontinența urinară persistă la mai mult de 30% dintre supraviețuitorii de accident vascular cerebral. Pe lângă impactul asupra sănătății și vieții cotidiene, aceasta poate crește responsabilitățile îngrijitorilor și poate face mai dificilă continuarea unei vieți independente pentru pacienți. Tratamentele actuale, inclusiv medicamentele și injecțiile în vezică, abordează în principal simptomele. Deși tratarea simptomelor rămâne importantă, terapiile actuale acționează în general asupra vezicii în sine și pot să nu abordeze semnalele întrerupte între creier, măduva spinării și vezică.
Cercetările vor examina rețelele care permit comunicarea între creier, măduva spinării și vezică, oferind o bază pentru tratamente care vizează cauza neurologică a acestei condiții.
„Dysfuncția sistemului genito-urinar rămâne una dintre cele mai mari priorități în bolile și leziunile neurologice, precum și în procesul de îmbătrânire”, a declarat Charles Liu, MD, PhD. „Echipa noastră de la USC a adoptat o abordare multidisciplinară pentru a restabili funcția, aducând împreună expertiză în imagistică, urologie, neurochirurgie și inginerie biomedicală.”
Controlul vezicii urinare necesită coordonare între mai multe părți ale creierului. Aceste regiuni ajută o persoană să recunoască faptul că vezica se umple, să decidă când este momentul potrivit să meargă la toaletă și să trimită semnale care permit vezicii să stocheze sau să elibereze urina. Un accident vascular cerebral poate afecta una dintre aceste regiuni sau poate întrerupe conexiunile dintre ele. Totuși, cercetătorii nu înțeleg încă pe deplin cum locația și extinderea acestei leziuni se corelează cu simptomele specifice ale vezicii.
Studiul va compara supraviețuitorii de accident vascular cerebral cu leziuni în diferite zone ale creierului, inclusiv ganglionii bazali și ponsul, care sunt implicați în controlul vezicii. De asemenea, cercetătorii vor studia persoane cu accidente vasculare cerebrale care afectează lobul occipital, o regiune asociată în principal cu vederea, precum și participanți sănătoși care vor servi ca grup de control.
Participanții vor fi supuși imagisticii prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) în timp ce vezicile lor sunt umplute treptat și monitorizate. Spre deosebire de o IRM standard, care arată anatomia creierului, fMRI măsoară modificările asociate activității cerebrale. Aceasta va permite cercetătorilor să observe cum comunică regiunile implicate în controlul vezicii în repaus și în timpul umplerii și urinării.
„Controlul vezicii depinde de o conversație coordonată între mai multe regiuni ale creierului, iar un accident vascular cerebral poate perturba această conversație în moduri diferite, în funcție de locul în care apare leziunea,” a explicat Kay Jann, PhD. „fMRI ne va ajuta să determinăm care funcții au fost afectate, de exemplu, senzația sau inițierea urinării, și dacă aceste schimbări corespund simptomelor și problemelor fiziologice experimentate de fiecare pacient.”
Scanările vor fi corelate cu testele urodinamice, care măsoară cât de plină este vezica și când aceasta eliberează urină. Comparând imagistica cerebrală cu măsuri obiective ale funcției vezicii, cercetătorii speră să identifice modificările rețelei cele mai strâns asociate cu incontinența și alte simptome urinare.
Echipa va utiliza, de asemenea, imagistica prin difuzie MRI, o metodă de imagistică care relevă căile de substanță albă ale creierului. „Substanța albă acționează ca un cablu de comunicație al creierului, purtând semnale vitale care mențin creierul și vezica în sincron. Cu ajutorul imagisticii prin difuzie, putem cartografia aceste căi specifice pentru a vedea exact cum un accident vascular cerebral întrerupe acea linie de comunicare”, a explicat Kirsten Lynch, PhD.
Utilizând o tehnică computațională numită tractografie, cercetătorii vor reconstrui căile care conectează regiunile esențiale pentru controlul vezicii. Echipa va analiza apoi dacă leziunea acelor căi ajută la explicarea atât a activității cerebrale alterate, cât și a severității simptomelor participanților.
„Imaginile funcționale pot arăta care regiuni nu mai comunică normal, în timp ce imaginile prin difuzie ne ajută să examinăm căile fizice care poartă acele semnale,” a spus Jann. „Îmbinarea celor două perspective ne va oferi o imagine mai completă despre cum leziunea asociată accidentului vascular cerebral afectează controlul vezicii.”
Cercetătorii se vor concentra asupra căilor care conectează zonele implicate în atenție, luarea deciziilor, conștientizarea corpului, mișcare și comunicare între creier și trunchiul cerebral. Vor testa dacă starea acelor căi poate oferi informații despre funcția vezicii care nu sunt evidente doar din leziunea vizibilă a accidentului vascular cerebral.
Participanții la studiu vor primi timp de 12 săptămâni stimulare spinală transcutanată (TSCS). Tratamentul noninvaziv oferă stimulare electrică ușoară prin electrozi plasați pe piele, deasupra coloanei vertebrale. Stimularea are rolul de a influența circuitele nervoase implicate în funcția vezicii și de a întări comunicarea dintre vezică, măduva spinării și creier. Cercetările anterioare realizate de echipă au descoperit că tratamentul a redus incontinența la mulți supraviețuitori de accident vascular cerebral, dar nu toți au răspuns.
După tratament, participanții vor repeta testele de imagistică și de vezică. Echipa va analiza dacă persoanele care au avut îmbunătățiri au avut rețele cerebrale mai bine conservate înainte de terapie sau au prezentat modificări măsurabile în conectivitate după stimulare. Scopul final este de a crea un panel de biomarkeri imagistici care ar putea ajuta clinicienii să determine din timp dacă TSCS va funcționa pentru un
