Medicamentele antiretrovirale pentru HIV au dus la resurgența sifilisului
O descoperire salvatoare în domeniul HIV a remodelat supraviețuirea. Dar a influențat și comportamentul sexual și a generat o provocare neașteptată în sănătatea publică?
Un studiu recent publicat în revista Health Economics sugerează că terapia antiretrovirală pentru HIV ar fi putut contribui neintenționat la resurgența sifilisului, o infecție cu transmitere sexuală, în Statele Unite.
Între 1943 și 2000, utilizarea pe scară largă a penicilinei și modificările normelor sexuale au condus la o scădere de peste 97% a ratei de incidență a sifilisului în Statele Unite. În această perioadă, virusul imunodeficienței umane (HIV) a devenit o cauză principală de deces, atingând în 1993 statutul de cea mai frecventă cauză de deces în rândul persoanelor cu vârste între 25 și 44 de ani, în special în rândul bărbaților din aceeași categorie de vârstă care au relații sexuale cu alți bărbați.
Descoperirea terapiei antiretrovirale foarte active (HAART) în 1996 a reprezentat o mare realizare medicală, demonstrând un potențial imens în suprimarea replicării HIV pe termen lung. Datorită utilizării HAART, profesioniștii din domeniul sănătății au reușit să transforme HIV dintr-o afecțiune în mare parte fatală într-una cronică, gestionabilă. Mortalitatea legată de HIV a atins cel mai scăzut nivel din istorie, cu 4748 de decese în 2023, datorită utilizării pe scară largă a HAART.
Din păcate, introducerea HAART a coincis cu o inversare bruscă a declinului prelungit al incidenței sifilisului, care a început să crească rapid în țară, atingând un vârf de 62,2 la 100.000 de locuitori în 2022.
Cercetătorii de la Universitatea din Texas, Baylor University și Universitatea din Carolina de Nord au formulat ipoteza că transformarea HIV dintr-o afecțiune terminală într-o maladie gestionabilă, mediată de HAART, este parțial responsabilă pentru resurgența incidenței sifilisului.
Ei au considerat două mecanisme care ar putea contribui la resurgența sifilisului în Statele Unite. Primul mecanism ar putea fi creșterea comportamentului sexual de risc ridicat în rândul persoanelor care trăiesc cu HIV sau fără HIV, datorită îmbunătățirii stării de sănătate mediată de HAART, precum și modificărilor în percepția riscului de infectare cu HIV asociat tratamentului. Totuși, o reducere a riscului perceput de transmitere virală ar putea să nu fie foarte relevantă în acest context, având în vedere că nu a existat un mesaj public larg care să evidențieze acest risc redus până la sfârșitul anilor 2000.
Al doilea mecanism ar putea fi o posibilitate crescută de a contracta infecții cu transmitere sexuală, ca o consecință naturală a creșterii longevității persoanelor infectate cu HIV, datorită introducerii HAART, care a salvat viețile a mii de persoane infectate și le-a permis să ducă vieți relativ normale.
Cercetătorii au analizat informații din cadrul Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) și datele de vânzări din industria farmaceutică pentru a oferi dovezi că ambele mecanisme au contribuit. Totuși, longevitatea crescută de una singură nu poate explica pe deplin tendințele observate.
Analiza a arătat că, odată cu introducerea HAART, incidența sifilisului a început să crească diferit în rândul bărbaților din statele care au avut anterior o prevalență mai mare a sindromului imunodeficienței dobândite (SIDA), cea mai avansată etapă a infecției cu HIV. Aceste state au avut cele mai răspândite prescripții de HAART și cea mai mare reducere a mortalității legate de HIV.
În mod specific, analiza a indicat că introducerea HAART a dus la aproximativ 71.190 de diagnostice suplimentare de sifilis între 1996 și 2008. Într-un scenariu contrafactual în care HAART nu ar fi fost introdus, ar fi fost cu aproximativ 71.190 de cazuri mai puține în această perioadă, reprezentând o reducere de aproximativ 81% comparativ cu cazurile observate. Este demn de menționat că rata de incidență a sifilisului în rândul femeilor a continuat să scadă.
Analize suplimentare au relevat că creșterea incidenței sifilisului în rândul bărbaților nu poate fi explicată exclusiv prin longevitatea crescută a persoanelor care trăiesc cu HIV, evidențiind un rol semnificativ al comportamentului sexual de risc dedus din modelele de incidență în generarea acestei consecințe neintenționate a unei mari inovații medicale.
Mai mult, numeroase analize care au verificat robustețea constatărilor au arătat că creșterea observată a incidenței sifilisului nu este determinată de modificări în consumul de droguri, schimbări în atitudinile sociale față de bărbații care au relații sexuale cu alții sau variații în finanțarea sănătății publice.
Studiul subliniază că schimbările comportamentale ale persoanelor spre comportamente sexuale de risc ridicat, cum ar fi sexul neprotejat, precum și longevitatea crescută în urma introducerii HAART, ar fi putut declanșa resurgența sifilisului prin creșterea riscului de a contracta infecții cu transmitere sexuală.
Având în vedere aceste constatări, cercetătorii sugerează dezvoltarea unor intervenții complementare pentru a aborda schimbările comportamentale neintenționate declanșate de HAART, în scopul de a atenua unele dintre consecințele negative asociate. Ei propun extinderea campaniilor de sănătate publică pentru a promova practici sexuale mai sigure și creșterea screening-ului pentru infecții cu transmitere sexuală.
Ei subliniază că rezultatele studiului nu ar trebui interpretate ca o critică a HAART în sine, deoarece beneficiile salvatoare ale HAART depășesc cu mult costurile asociate cu consecințele neintenționate observate.
