Metabolismul alterat al acizilor grași contribuie la creșterea glioblastomului și la rezistența la tratament
Gliomul reprezintă cel mai frecvent tip de tumoră malignă primară cerebrală la adulți, iar glioblastomul (GBM), în special forma IDH (Isocitrato dehidrogenază)-wildtype, are cel mai slab prognostic.
Survivalul mediu general pentru GBM este de aproximativ 14 până la 16 luni. Tratamentul standard pentru GBM combină resecția maximă sigură a tumorii cu radioterapie și chimoterapie, însă multe tumori rămân rezistente. Această comportare de rezistență la tratament a GBM subliniază necesitatea identificării unor strategii de tratament inovatoare.
Studiile anterioare sugerează că celulele canceroase pot să-și restructureze metabolismul pentru a susține creșterea și a rezista la tratament. O astfel de abordare de restructurare este metabolismul acizilor grași, care furnizează energie și susține structurile membranei, influențând în același timp semnalizarea celulară și activitatea imunitară. Deși există dovezi substanțiale despre metabolismul acizilor grași, studiile care elucidă mecanismele moleculare subiacente sunt limitate.
În acest context, o echipă de cercetare condusă de Dr. Wei Zhang și Dr. Guanzhang Li de la Departamentul de Neurochirurgie al Universității Medicale Capital din Republica Populară Chineză a revizuit modul în care metabolismul alterat al acizilor grași contribuie la dezvoltarea gliomului și la răspunsurile la tratament. Revizuirea examinează sinteza, transportul, stocarea, descompunerea și elongarea acizilor grași, precum și efectele acestora asupra creșterii tumorii, invaziei, angiogenezei, microambientului tumoral și rezistenței la tratament. Acest articol a fost publicat în Volumul 12 al Journalului Neurochirurgical Chinez pe 31 iulie 2026.
Metabolismul anormal al acizilor grași poate conecta creșterea tumorii cu rezistența la tratament și modificările mediului imunitar.
„Metabolismul acizilor grași face mai mult decât să alimenteze celulele tumorale. Acizii grași construiesc membranele celulare și produc molecule de semnalizare care influențează proliferarea și inflamația.”
FASN, care ajută celulele să producă acizi grași, este legată de procese care pot complica tratamentul GBM. După radioterapie, celulele gliomului pot acumula acizi grași nesaturați și picături lipidice care pot atenua stresul și susține supraviețuirea. Semnalizarea asociată FASN a fost, de asemenea, legată de recrutarea microgliei și de un mediu tumoral imunoprivilegiat. FABP7 transportă acizi grași și poate influența reglarea genelor, proliferarea celulelor tumorale și migrarea celulelor stem gliom. Alte ținte pot contribui diferit; stearoil-CoA desaturaza 1 (SCD1) este asociată cu rezistența la temozolomidă, o asociere potențială a diacilglicerol aciltransferazei 1 (DGAT1) cu radioresistența, iar monoacilglicerol lipaza (MAGL) cu auto-renovarea celulelor stem și activitatea macrofagelor imunoprivilegiate.
Studiul subliniază trialurile clinice care experimentează strategii potențiale de tratament. Într-un trial de fază II ce implică pacienți cu astrocitom recurent de grad înalt, inhibitorul FASN TVB-2640, combinat cu bevacizumab, a fost asociat cu o rată de supraviețuire fără progresie de 31,4% pe o perioadă de 6 luni, comparativ cu o rată istorică de 16% pentru bevacizumab singur. Un trial de fază III al unui inhibitor FASN cu bevacizumab pentru GBM recurent este în desfășurare, dar rezultatele nu au fost publicate. Cercetătorii discută, de asemenea, despre descoperirile preclinice care implică inhibarea DGAT1 și strategii de țintire a semnalizării receptorului de factori de creștere epiteliali (EGFR) și a sintezei acizilor grași.
„Combinația intervențiilor metabolice cu tratamentele stabilite poate ajuta la abordarea rezistenței, dar aceste abordări necesită teste atente”, afirmă Dr. Li.
Există obstacole importante înainte ca aceste descoperiri să poată fi traduse în îngrijirea de rutină. Cele mai multe ținte propuse sunt susținute în principal de dovezi preclinice, iar perturbarea metabolismului lipidic ar putea afecta, de asemenea, neuronii și celulele imune. Bariera hematoencefalică limitează livrarea multor medicamente către gliome. Cercetările viitoare trebuie să stabilească care pacienți pot beneficia, să distingă țintele specifice tumorii de cele din țesutul sănătos și să dezvolte metode sigure de livrare a medicamentelor.
În general, revizuirea prezintă metabolismul acizilor grași ca un domeniu promițător de cercetare, nu ca un tratament stabilit pentru gliom. Clarificând modul în care căile lipidice interacționează cu comportamentul tumorii, răspunsurile imune și terapiile standard, oferă un cadru pentru studierea tratamentelor combinate. Validarea clinică va fi esențială pentru a determina dacă aceste strategii îmbunătățesc rezultatele pentru persoanele cu gliom.
