Microplasticele intensifică leziunile hepatice în contextul unei diete bogate în grăsimi
Microplasticele, mici fragmente de plastic provenite din deșeuri plastice mai mari, reprezintă o preocupare tot mai mare pentru sănătatea umană, în special pentru ficat.
Un studiu realizat de Universitatea din Oklahoma, publicat recent în Science Advances, arată că un tip comun de microplastice este deosebit de dăunător ficatului în condiții de dietă bogată în grăsimi.
În cadrul cercetării efectuate pe șoareci, s-a constatat că markerii de sânge ai leziunilor hepatice erau de peste două ori mai mari la animalele expuse la microplastice, care consumau o dietă bogată în grăsimi, comparativ cu cele expuse la aceleași particule, dar care aveau o dietă standard. Studiul s-a concentrat pe cel mai frecvent tip de plastic, polietilenă, întâlnit în materiale precum pungile de plastic și sticlele de lapte.
„Expunerea la microplastice este inevitabilă. Le inhalăm, le ingerăm și se află pe pielea noastră”, a declarat Tae Gyu Oh, Ph.D., care a condus studiul și este profesor asistent de științe oncologice la Colegiul de Medicină al OU. „Numeroase studii au arătat prezența microplasticelor în corpul nostru, dar am dorit să investigăm efectele acestora în contextul unei diete bogate în grăsimi și colesterol, care a fost de asemenea demonstrată ca având efecte nocive asupra ficatului. Ne așteptam să vedem un efect sinergic între dietă și microplastice, și am constatat că a fost așa.”
Cercetătorii au administrat microplastice în cantități egale șoarecilor timp de opt săptămâni. O parte dintre șoareci au fost hrăniți cu o dietă standard, iar alții cu o dietă concepută pentru a modela steatohepatita asociată cu disfuncția metabolică (MASH), o formă gravă de boală hepatică grasă.
Pentru a înțelege mai bine ce se întâmpla în ficat, Oh și echipa sa au examinat țesutul hepatic folosind o varietate de tehnologii care au „mărit” treptat nivelul de detaliu asupra celulelor. Fiecare tehnologie a arătat daune hepatice, dar cel mai înalt nivel de rezoluție a fost oferit prin transcriptomica spațială. Utilizarea acestei tehnologii de către echipa de cercetare în acest context este considerată a fi o premieră.
În timp ce tehnologiile tradiționale (precum transcriptomica de volum) arătau o citire medie unică a milioane de celule, transcriptomica spațială a identificat exact locul unde s-au produs daunele.
„Această vedere de înaltă rezoluție ne-a ajutat să identificăm ‘puncte fierbinți’ specifice de daune hepatice la nivelul unei singure celule, care ar fi fost imposibil de detectat folosind metode tradiționale”, a spus Oh.
Studiul a identificat de asemenea un regulator genetic cunoscut sub numele de PPAR-alpha, care joacă un rol cheie în răspunsul ficatului la expunerea la microplastice. PPAR-alpha, o proteină din celule care controlează modul în care organismul descompune și utilizează grăsimea pentru energie, influențează un gen numit Anxa2, care joacă un rol în repararea țesuturilor.
Aceste descoperiri sugerează că microplasticele pot afecta unele dintre mecanismele naturale de apărare și reparare ale ficatului. Înțelegerea acestei relații ar putea indica noi modalități de protejare a sănătății hepatice.
Deși cercetarea a fost efectuată pe șoareci și sunt necesare studii suplimentare pentru a determina dacă aceleași efecte apar și la oameni, studiul stabilește un cadru pentru înțelegerea modului în care microplasticele pot contribui la bolile hepatice.
„Microplasticele fac acum parte din mediul nostru cotidian, dar încă învățăm cum afectează organismul”, a spus Oh. „Prin obținerea unei priviri atât de detaliate asupra ficatului, am fost capabili să observăm regiuni specifice în care expunerea la microplastice a declanșat inflamație și a alterat căi biologice importante. Aceste descoperiri oferă indicii noi despre modul în care expunerile de mediu pot contribui la bolile hepatice și indică zone pentru investigații viitoare.”
