Noile descoperiri explică de ce antrenamentul excentric previne accidentele frecvente la sprint
Accidentele la nivelul mușchilor hamstring sunt printre cele mai frecvente în sport, în special în activitățile ce implică sprinturi și accelerații rapide. Acestea reprezintă aproximativ 10% din accidentele din sporturile de teren și pot duce la absențe semnificative de la competiții. Deși sunt frecvente, mecanismele care stau la baza eficienței anumitor programe de antrenament în prevenirea acestor accidente rămân în mare parte neclare.
Cercetători de la Universitatea Queensland și Universitatea Southern Queensland, în colaborare cu Universitatea Stanford, au studiat impactul antrenamentului cu exerciții nordice pentru hamstring pe parcursul a nouă săptămâni asupra funcției musculare a hamstringului. Studiul, publicat în Journal of Sport and Health Science pe 19 martie 2026, a examinat modul în care acest exercițiu utilizat pe scară largă pentru prevenirea accidentărilor modifică mecanica mușchiului biceps femoris, cea mai frecvent afectată parte în timpul sprintului.
„Cercetări anterioare au demonstrat că exercițiile precum exercițiul nordic pentru hamstring sunt foarte eficiente în reducerea riscului de accidentări la acest nivel,” a declarat primul autor, Dr. Max Andrews, care a realizat studiul ca cercetător vizitator la Stanford și este acum cercetător postdoctoral la Universitatea Queensland.
Aceste exerciții vizează faza de întindere a contracției musculare și sunt cunoscute pentru creșterea forței excentrice și a lungimii fasciculelor musculare. Totuși, nu înțelegem pe deplin cum aceste adaptări structurale alterează mecanica musculară în timpul exercițiului pentru a produce acest efect protector, motiv pentru care a fost realizat acest studiu.”
Pentru a investiga aceste modificări, cercetătorii au avut participanți care au completat nouă săptămâni de antrenament supravegheat cu exerciții nordice pentru hamstring. Pe parcursul antrenamentului, cercetătorii au măsurat forța hamstringului și au utilizat imagistica prin ultrasunete pentru a urmări comportamentul fibrelor musculare, în timp ce captura de mișcare a fost folosită pentru a estima modificările lungimii întregii unități mușchi-tendon. De asemenea, cercetătorii au estimat lungimile sarcomerelor – unitățile contractile microscopice responsabile pentru producerea forței musculare – combinând măsurătorile lungimii fasciculelor obținute în timpul exercițiului cu numerele de sarcomere măsurate anterior.
După cele nouă săptămâni de antrenament, forța excentrică a flexorilor genunchi a crescut cu aproximativ 40%, permițând participanților să controleze exercițiul nordic pentru hamstring pe o gamă mai mare de mișcare. După antrenament, participanții au putut să se aplece mai mult înainte de a atinge forța maximă. Drept urmare, unitatea mușchi-tendon a hamstringului a atins lungimi mai mari în timpul mișcării, iar fibrele musculare au ajuns la lungimi cu aproximativ 25% mai mari decât înainte de antrenament. Cu toate acestea, lungimile estimate ale sarcomerelor nu s-au schimbat.
Conform cercetătorilor, această constatare este consistentă cu adăugarea de sarcomere în serie în interiorul fibrelor musculare – o adaptare pentru care lucrări anterioare ale aceleași echipe au oferit dovezi. Prin adăugarea sarcomerelor cap la cap, fibrele musculare devin mai lungi, în timp ce fiecare sarcomer individual continuă să funcționeze aproape de lungimea sa optimă în timpul contracției. Această adaptare structurală permite mușchiului să genereze forță eficient chiar și atunci când este întins la lungimi mai mari, cum ar fi în timpul sprintului.
„După antrenament, fibrele musculare pot fi întinse la lungimi mai mari în timpul exercițiului fără a se supratinde sarcomerele,” a afirmat autorul senior, Dr. Patricio Pincheira, de la Universitatea Southern Queensland. „Aceasta ar putea fi o explicație pentru care antrenamentul excentric este eficient în reducerea riscului de accidentări la hamstring. Prin creșterea lungimii fibrelor prin adăugarea de sarcomere în serie, hamstringurile pot genera forțe mari pe o gamă mai largă de lungimi musculare, ceea ce le-ar putea permite să se întindă mai mult fără a se supratinde.”
Constatările anterioare sugerează că întinderile hamstringului apar adesea în timpul fazei târzii de swing a sprintului, când mușchii se întind rapid în timp ce produc forțe mari. Dacă fibrele musculare pot tolera lungimi mai mari fără a supratinde sarcomerele, este posibil să fie mai capabile să facă față acestor cerințe.
„Una dintre întrebările de lungă durată a fost de ce exercițiul nordic pentru hamstring este eficient în reducerea riscului de accidentare,” a declarat Dr. Pincheira. „Constatările noastre sugerează că mușchiul se adaptează într-un mod care îi permite să genereze forță la lungimi mai mari, ceea ce ar putea ajuta hamstringurile să tolereze cerințele mecanice mari impuse asupra lor în timpul mișcărilor dinamice.”
Aceste descoperiri contribuie la înțelegerea mai bună a adaptării musculare la antrenamentul excentric, ceea ce ar putea ajuta la perfecționarea prescripției de exerciții în practică. Această perspectivă ar putea, în cele din urmă, să permită antrenorilor și clinicianilor să dezvolte strategii mai bine țintite și eficiente pentru a reduce una dintre cele mai persistente accidentări din sport.
