O nouă strategie readuce eficiența vancomicinei împotriva bacteriilor rezistente
Rezistența la antibiotice reprezintă una dintre cele mai urgente amenințări la adresa sănătății globale, fiind legată de aproximativ 4,7 milioane de decese la nivel mondial doar în 2019.
Pe măsură ce tot mai multe bacterii evoluează pentru a evita tratamentele de rezervă, oferta de medicamente eficiente se diminuează. Cercetătorii de la Scripps Research au descoperit acum o modalitate de a restabili efectul unui antibiotic crucial prin dezactivarea unei enzime bacteriene cheie.
Studiul, publicat în Nature Communications pe 16 iunie 2026, s-a concentrat asupra Enterococcus faecium rezistent la vancomicină, sau VREfm, o infecție dobândită în spital care devine din ce în ce mai comună. VREfm poate rezista la mai multe antibiotice rezervate pentru infecțiile cele mai severe, inclusiv vancomicina, un medicament puternic utilizat adesea pentru a trata infecții care pun viața în pericol.
Cercetătorii au vrut să afle dacă dezactivarea unei enzime bacteriene specifice numite antigen secretat A (SagA) ar putea face VREfm vulnerabil din nou la vancomicină, făcând-o tratabilă fără a necesita un nou antibiotic. SagA este prezentă în diverse tulpini de VRE, ceea ce o face o țintă atractivă pentru terapiile concepute să funcționeze pe scară largă împotriva infecțiilor rezistente.
Atunci când cercetătorii au șters genetic enzima din VREfm, bacteriile au devenit semnificativ mai susceptibile la vancomicină.
„Enzima SagA remodela peretele celular astfel încât bacteriile să se dividă corect”, afirmă senior author Howard Hang, un profesor la Scripps Research. „Dacă o perturbăm, bacteriile nu se mai divid la fel de bine, ceea ce le face mai sensibile la vancomicină.”
Existau deja dovezi că ștergerea genetică a enzimei face bacteriile mai vulnerabile la antibiotice, spune Hang. „Dar faptul că sensibilizează celulele la vancomicină, când bacteriile sunt deja rezistente la aceasta, a fost o surpriză.”
Ștergerea SagA a avut un impact minim asupra rezistenței bacteriilor la alte antibiotice precum ampicilina, daptomicina și ceftriaxona. Acest lucru sugerează că ștergerea nu a făcut bacteriile doar mai slabe în general, ci a expus specific locul unde vancomicina se leagă. Strategia a funcționat și într-un model de șoc septic pe șoareci.
Cercetătorii au mai analizat o mare bibliotecă chimică și au identificat o clasă de compuși numită β-chloroalkenyl sulfonyl fluorides care dezactivează chimic SagA. Compusul lor principal, numit pghi-4, a redus cantitatea de vancomicină necesară pentru a distruge VREfm cu până la 8 ori atunci când cele două au fost combinate. Efectul s-a menținut în mai multe izolate clinice și a redus încărcătura bacteriană la șoarecii infectați.
SagA face parte dintr-o familie de enzime care remodelează peretele celular, cunoscută sub numele de NlpC/P60 peptidoglicoman hidrolaze, pe care niciun medicament nu le-a țintit vreodată cu succes. „A demonstra că putem ținti farmacologic această familie de enzime este un pas important înainte”, spune Hang.
Această abordare face parte dintr-o categorie promițătoare de tratamente cunoscută sub numele de adjuvanți antibiotici: compuși care nu sunt antibiotice în sine, dar ajută antibioticele existente să funcționeze mai bine împotriva bacteriilor rezistente. Adjuvanții dovediți există deja pentru o gamă restrânsă de medicamente, dar acesta este primul astfel de ajutător dezvoltat pentru vancomicină.
Datele studiului sugerează că pghi-4 și compuși asemănători ar putea ținti și alte enzime de remodelare a peptidoglicomanului dincolo de SagA. Aceasta ridică posibilitatea ca bacteriile care poartă copii suplimentare ale enzimelor asemănătoare SagA să fie mai vulnerabile la această abordare, ceea ce este semnificativ deoarece tulpinile de VREfm tind să poarte mai multe dintre aceste enzime.
„Aceasta este o nouă armă promițătoare în lupta continuă împotriva rezistenței la antibiotice”, afirmă Hang. Lecția mai amplă, adaugă el, este că țintirea aspectelor fundamentale ale fiziologiei bacteriene poate depăși rezistența la antibiotice. Cercetătorii lucrează deja la derivați de generație secundară mai potenți care combină compusul existent cu vancomicina. Ei cred că aceeași strategie ar putea fi extinsă în cele din urmă și la alte combinații de bacterii rezistente și antibiotice, inclusiv patogeni precum tuberculoza și Staphylococcus aureus rezistent la medicamente.
