Programul de autoajutor îmbunătățește sănătatea mintală a refugiaților strămutați
Un simplu caiet de autoajutor, combinat cu suport telefonic scurt, poate avea un impact măsurabil asupra sănătății mintale a refugiaților strămutați, conform unei noi cercetări.
În Indonezia, unde cercetătorii de la UNSW au testat intervenția, aproximativ 12.000 de refugiați trăiesc într-o stare de așteptare – uneori timp de ani – fără posibilitatea de a munci, separați de familie și fără un parcurs clar către reîntregire.
„Este un context foarte, foarte dificil”, afirmă autorul principal al studiului, profesorul Angela Nickerson, psiholog clinician și director al Programului de Traumatism și Recuperare pentru Refugiați de la UNSW Sydney.
„Oamenii trăiesc adesea în limbo prelungit, fără drepturi stabile, muncă sau suport, uneori timp de peste un deceniu”, adaugă profesorul Nickerson.
Aceasta spune că această situație generează o breșă critică între povara semnificativă a sănătății mintale pe care o suportă refugiații și resursele disponibile pentru a promova recuperarea lor psihologică.
Pentru a aborda această breșă, echipa de cercetare – formată din cercetători de la UNSW Sydney, Universitatea din Newcastle și Universitatea din Melbourne – a colaborat cu organizații indoneziene și regionale, inclusiv Refugee Learning Nest, SUAKA, Universitas Gadjah Mada și HOST International.
Împreună, au adaptat și livrat intervenția în comunitățile de refugiați din Indonezia.
„Colaborarea strânsă cu comunitățile de refugiați și organizațiile partenere locale a fost esențială pentru proiect”, subliniază profesorul Nickerson.
„Experiența și înțelegerea lor a contextului local au ajutat la asigurarea faptului că programul a fost un răspuns la nevoile comunității.”
Studiul raportează că în 2024, una din fiecare 67 de persoane din lume a fost forțată să se deplaseze. Peste trei sferturi dintre aceștia s-au stabilit în țări cu venituri mici și medii, unde accesul la îngrijirea sănătății mintale formale este limitat.
Expunerea la persecuție și război înseamnă că refugiații și solicitanții de azil se confruntă cu o povară ridicată de boli mintale. Rata estimată este de 31,5% pentru atât tulburarea de stres post-traumatic (PTSD), cât și depresie.
„Pentru acești refugiați, resursele sunt rare, iar condițiile de viață pot fi precare”, afirmă profesorul Nickerson.
„Lipsa statutului lor legal limitează accesul la suport financiar, locuințe și servicii esențiale”, continuă ea. „Aceasta le crește vulnerabilitatea la discriminare, violență și exploatare.”
Profesorul Nickerson menționează că intervenția ar putea fi nu doar fezabilă, ci și eficientă în medii unde resursele sunt limitate.
Studiul a evaluat un program existent al Organizației Mondiale a Sănătății, lucrând cu 303 refugiați afgani vorbitori de farsi care trăiesc în Indonezia. Programul, Doing What Matters in Times of Stress, este o intervenție de autoajutor ghidată, proiectată pentru medii cu resurse reduse.
Deși intervenția în sine nu este nouă, aceasta a fost prima încercare completă de a o testa ca program independent.
Cercetătorii afirmă că criza umanitară din Afganistan este una dintre cele „mai complexe crize ale vremurilor noastre”. Mulți refugiați afgani sunt expuși la traume pre-migratorii prelungite, precum și la călătorii migraționale periculoase. Violența, pierderea și perioadele extinse de insecuritate experimentate în timpul tranzitului sau strămutării pot agrava suferința psihologică în noile țări gazdă.
Participanții au primit un caiet ilustrat în limba lor, împreună cu cinci apeluri scurte din partea facilitatorilor. Acestora le-au fost membri ai comunității refugiaților, instruiți și susținuți prin colaborări cu Refugee Learning Nest, SUAKA și organizațiile partenere locale pentru a ghida pe alții prin material.
„Aceasta nu doar depășește unele dintre dificultățile legate de resurse, dar contribuie și la dezvoltarea capacității în cadrul comunităților de refugiați”, spune Dr. Philippa Specker, cercetător la UNSW și psiholog clinician care a condus instruirea.
„A fost inspirator să lucrăm cu echipa minunată de evaluatori și facilitatori, precum și cu Refugee Learning Nest și SUAKA, pentru a înțelege mai bine ce experimentează comunitățile de refugiați strămutați”, adaugă Dr. Specker.
În cadrul studiului cu grup de control randomizat, cei care au participat la program au arătat îmbunătățiri semnificative în sănătatea mintală comparativ cu cei din grupul de control care nu primiseră încă programul.
„Am fost foarte încântați să vedem că o intervenție atât de scurtă și simplă putea avea un impact semnificativ”, afirmă Dr. Specker.
Comparativ cu grupul de control, participanții au raportat o reducere mai mare a suferinței psihologice și a simptomelor PTSD, alături de îmbunătățiri în bunăstare, funcționare socială și viața de zi cu zi.
„A fost eficient în reducerea suferinței psihologice și a simptomelor PTSD, precum și în îmbunătățirea bunăstării și funcționării zilnice, pentru refugiații care trăiesc într-o țară de tranzit.”
La o lună după intervenție, aproximativ jumătate dintre cei din grupul de intervenție au arătat îmbunătățiri semnificative sau recuperare, comparativ cu aproximativ 30% în grupul de control.
Abordarea terapeutică se bazează pe terapia de acceptare și angajament – ajutând oamenii să gestioneze gândurile și emoțiile în situații stresante pe care nu le pot schimba.
Profesorul Nickerson afirmă că terapia le oferă pacienților abilitățile și instrumentele necesare pentru a gestiona evitarea cognitivă și emoțională care poate agrava dificultățile de sănătate mintală.
„În aceste tipuri de medii, abordările tradiționale de rezolvare a problemelor nu ar putea fi la fel de eficiente, deoarece nu știm dacă problemele sunt imediat soluționabile”, explică profesorul Nickerson.
Programul învață strategii precum mindfulness, acceptare și acțiune bazată pe valori – instrumente concepute pentru a fi utilizate chiar și în cele mai constrânse circumstanțe.
Această concentrare poate fi deosebit de importantă în țări de tranzit precum Indonezia, unde refugiații adesea nu au drepturi de bază, inclusiv acces la muncă, îngrijire medicală și educație.
O descoperire surprinzătoare a fost că grupul de control – care nu primise încă intervenția – a arătat și el unele îmbunătățiri pe parcursul studiului.
Cercetătorii sugerează că contactul regulat cu evaluatori instruiți, care au practicat ascultarea empatică, ar putea fi avut un rol.
„Aceasta subliniază importanța potențială a conexiunii și a sprijinului emoțional în promovarea bunăstării refugiaților”, afirmă studiul.</
