Studiul leagă trăsăturile ADHD de intensificarea durerii cronice
Un nou studiu, realizat de cercetători de la Universitatea din Tokyo, care a implicat aproape 1.000 de pacienți din Japonia, sugerează că trăsăturile legate de tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) ar putea fi asociate cu durerea cronică și ar putea contribui la aceasta.
Conexiunea pare a fi solidă, dar indirectă: trăsăturile legate de ADHD par să influențeze modul în care oamenii percep durerea, prin creșterea anxietății, depresiei și a gândurilor negative. Această cercetare deschide noi direcții pentru tratamente personalizate și reabilitare pentru cei care suferă de ADHD și durere cronică.
Durerea cronică este o suferință de lungă durată, care este greu de tratat prin metodele obișnuite și afectează milioane de oameni la nivel global. Una dintre problemele legate de aceasta este că durerea nu este un fenomen pur fizic, astfel încât tratamentele pot necesita intervenții multiple și trebuie să fie adaptate fiecărui individ. Pentru a sprijini acest mod de abordare a durerii cronice, cercetătorii analizează diverse perspective, inclusiv modul în care anumite grupuri de oameni se confruntă cu aceasta.
În cel mai recent studiu, cercetătorii au analizat pacienți cu durere cronică severă care erau tratați în centre specializate de durere din Japonia și au examinat cât de frecvent erau prezente trăsăturile legate de ADHD și autism în această populație. S-a constatat că trăsăturile legate de ADHD erau de aproximativ 2,4 ori mai frecvente în rândul acestor pacienți comparativ cu populația generală. Aceste trăsături erau, de asemenea, strâns legate de severitatea durerii, precum și de factori psihologici, cum ar fi anxietatea, depresia și gândirea negativă referitoare la durere.
Rezultatele studiului susțin ideea că durerea nu este doar de natură fizică, ci că trăsăturile mentale și neurologice ar putea juca un rol mai mare decât s-a crezut anterior. Există, de asemenea, o puternică implicație că ADHD a fost ignorat în acest context. Mulți adulți cu ADHD rămân nediagnosticați și nu primesc adesea un diagnostic chiar și atunci când caută ajutor pentru dureri cronice. Echipa de cercetare consideră că rezultatele lor ar putea fi utile pentru clinicieni, deoarece un diagnostic pozitiv sau negativ de ADHD ar putea ajuta la restrângerea opțiunilor de tratament pentru pacienții cu durere cronică.
„Această cercetare a început din experiența clinică zilnică. În practica noastră, întâlnim frecvent pacienți cu durere cronică care nu răspund bine la tratamentele convenționale. Printre acești pacienți, mulți arată caracteristici comune ADHD, cum ar fi lipsa de atenție, hiperactivitate sau impulsivitate și dificultăți în gestionarea emoțiilor”, a declarat Kasahara. „Acest lucru ne-a determinat să ne întrebăm dacă trăsăturile legate de ADHD ar putea fi mai frecvente în această populație decât s-a recunoscut anterior și dacă ar putea contribui la persistența și severitatea durerii.”
Echipa de cercetători și clinicieni își propune să depășească simpla identificare a asocierilor și dorește să examineze dacă și cum tratamentul ADHD poate ajuta la reducerea durerii cronice. Aceștia iau în considerare realizarea unor studii prospective și intervenționale în acest sens. Identificarea și abordarea corectă a ADHD la pacienții cu durere cronică ar putea, de asemenea, să contribuie la îmbunătățirea stării generale a pacientului.
„De exemplu, abordările precum terapia cognitiv-comportamentală și programele de reabilitare care includ exerciții fizice au fost utilizate pe scară largă și sunt considerate eficiente în îmbunătățirea anxietății, depresiei și a gândirii negative referitoare la durere, ceea ce, la rândul său, poate ajuta la reducerea durerii cronice”, a adăugat Kasahara. „În plus, unii pacienți cu trăsături legate de ADHD s-ar putea să nu recunoască pe deplin aceste trăsături și acest lucru poate contribui la dificultăți în viața de zi cu zi și în relațiile interumane. În astfel de cazuri, educația psihologică, care ajută pacienții să înțeleagă propriile caracteristici și să învețe cum să își gestioneze mai bine comportamentul, poate juca, de asemenea, un rol important. Aceste tipuri de abordări pot fi la fel de importante ca medicația, iar o abordare cuprinzătoare care combină îngrijirea medicală, psihologică și reabilitativă este probabil să fie cea mai eficientă.”
