Un studiu evidențiază riscuri semnificative legate de terapia electroconvulsivă
Terapia electroconvulsivă (ECT), care implică aplicarea de electricitate în creier sub anestezie generală pentru a provoca o criză, este utilizată în diferite grade la nivel mondial pentru pacienții cu depresie și alte afecțiuni mentale.
Un studiu publicat în revista „Psychology and Psychotherapy: Theory, Research and Practice” arată că experiențele familiilor și prietenilor persoanelor care au beneficiat de ECT contestă afirmațiile referitoare la siguranța și eficacitatea acestei terapii.
Studiul, bazat pe un sondaj, a inclus 286 de rude și prieteni ai pacienților care au primit ECT din 22 de țări. Dintre aceștia, 45% au raportat o îmbunătățire a problemei pentru care a fost prescrisă ECT, însă 42% au spus că aceasta a agravat problema. De asemenea, 61% considerau că ECT a dus la o „calitate generală a vieții” mai rea, în timp ce 32% au raportat o îmbunătățire.
Referitor la memorie, majoritatea au menționat pierderi de memorie la persoanele dragi, de obicei durând mai mult de trei ani. Alte efecte adverse asociate cu ECT, raportate de cel puțin jumătate dintre rude și prieteni, includ dificultăți de concentrare, oboseală, amorțire emoțională, pierderea independenței și probleme în relații.
Când au fost întrebați: „Ați dori să beneficiați de ECT, dacă un psihiatru ar considera că aveți nevoie de ea?”, 72% au răspuns „nu”.
Autorii studiului au remarcat că răspunsurile rudelor și prietenilor au fost în mare parte similare cu cele ale pacienților care au beneficiat de ECT, așa cum au fost raportate în șapte lucrări anterioare. Această validare a experiențelor pacienților este importantă, deoarece rapoartele privind efectele adverse din partea pacienților sunt uneori respinse ca fiind cauzate de depresie, nu de ECT.
Deși acest studiu nu este un eșantion randomizat, este cea mai mare cercetare realizată vreodată asupra rudelor și prietenilor pacienților care au beneficiat de ECT. Rezultatele, împreună cu rapoartele pacienților și cu cercetările anterioare, confirmă că aplicarea electricității în creierul uman în doze suficiente pentru a provoca crize este, poate nu surprinzător, o procedură cu risc ridicat și eficacitate limitată.
