Un studiu explică de ce consumul zilnic de măr are efecte diferite pentru fiecare persoană
Un studiu de 12 săptămâni sugerează că un măr pe zi poate avea efecte variate asupra indivizilor, influențate de tipurile de microbi intestinali de bază.
Un studiu recent publicat în revista Frontiers in Nutrition a investigat, printr-un trial de intervenție de 12 săptămâni, dacă structurile de microbiota intestinală de bază, cunoscute sub denumirea de „enterotipuri”, pot modula semnificativ răspunsurile microbiene și metabolice la consumul zilnic de mere. Studiul a inclus 38 de adulți japonezi, ale căror date de secvențiere a microbiomului fecal s-au clasificat în trei enterotipuri distincte: Bacteroidaceae (ET1), Ruminococcaceae (ET2) și Prevotellaceae (ET3).
Rezultatele studiului au arătat că, deși parametrii sistemici ai gazdelor nu s-au schimbat semnificativ în întreaga cohortă, consumul zilnic de măr a condus la schimbări funcționale specifice enterotipurilor în ceea ce privește output-ul microbian. Cel mai semnificativ a fost că participanții din grupul ET1 au demonstrat o creștere semnificativă a acizilor grași cu lanț scurt (SCFA) în fecale, după intervenție.
Această constatare sugerează că enterotipurile de bază ale gazdelor ar putea acționa ca modificatori funcționali specifici pentru răspunsurile dietetice, ceea ce ar putea informa intervențiile clinice de nutriție de precizie pe viitor.
În societatea modernă, prevalența crescută a condițiilor metabolice cronice, cum ar fi obezitatea și bolile cardiovasculare, a condus la o intensificare a cercetărilor asupra rolurilor protectoare ale biomoleculelor, cum ar fi polifenolii și fibrele alimentare, cunoscute pentru a atenua aceste condiții.
Decenii de cercetări nutriționale au stabilit merele (Malus domestica L.) ca o sursă dietetică bogată în acești compuși, fiind recunoscute pentru rolurile lor în modularea sănătății metabolice. Totuși, în timp ce cercetările preclinice au demonstrat că procyanidinele din mere pot modula raportul Firmicutes/Bacteroidetes și preveni creșterea în greutate în modele murine, datele din studiile clinice pe oameni sunt mai puțin consistente.
Discrepanțele sunt atribuite variabilității interindivuale semnificative observate în microbiomul intestinal uman, iar conceptul de „enterotipuri” a fost propus recent ca un cadru pentru a măsura și înțelege aceste variații.
Din păcate, enterotipurile sunt adesea considerate biomarkeri statici, mai degrabă decât „modificatori de răspuns” dinamici, iar cercetările anterioare nu au investigat suficient dacă enterotipurile pot prezice răspunsuri diferite la intervenții alimentare specifice.
Studiul de față își propune să abordeze aceste limitări, testând ipoteza că enterotipurile de bază pot influența rezultatele metabolice și funcționale ale unui regim „un măr pe zi”. Metodologia studiului a implicat un trial de intervenție de 12 săptămâni, cu un design single-blind (fără grup de control), care a inclus 38 de adulți japonezi (24 bărbați, 14 femei; vârsta = 41-63 ani) cu un indice de masă corporală mediu (IMC) de 23,5 kg/m2.
Fiecare participant a fost obligat să consume un măr „Fuji” proaspăt (curățat și fără cotor) zilnic. Analizele nutriționale ale acestor fructe (aproximativ 300g fiecare) au arătat că merele conțineau aproximativ 176,7 mg de procyanidine (total polifenoli = ~240,6 mg) și ~4,0 g de fibre dietetice totale.
Colectarea datelor experimentale de la participanți a avut loc la începutul studiului și în săptămânile 4, 8 și 12, incluzând măsurători antropometrice (de exemplu, IMC), chimie sanguină (de exemplu, glucoză și lipide) și probe fecale utilizate pentru analizele comunității microbiene și măsurarea SCFA (secvențierea genei 16S rRNA a regiunii V3-V4).
Ulterior, divergența Jensen-Shannon (JSD) și gruparea în jurul medoidului (PAM) au fost utilizate pentru a clasifica participanții în enterotipuri (la nivelul familiei). Analizele statistice au folosit în principal asociații multivariable ale microbiomului cu modele liniare 3 (MaAsLin 3) pentru a identifica asociațiile longitudinale între caracteristicile microbiene derivate și starea metabolică specifică participanților.
Analizele de secvențiere genetică au identificat trei enterotipuri de bază: ET1 (Bacteroidaceae, n = 14), ET2 (Ruminococcaceae, n = 18) și ET3 (Prevotellaceae, n = 6). Cu toate acestea, evaluarea ulterioară a parametrilor sistemici la nivelul gazdelor (de exemplu, IMC, glucoză în repaus și profiluri lipidice) nu a arătat schimbări semnificative din punct de vedere statistic în întreaga grupă.
Analiza suplimentară a relevat răspunsuri funcționale specifice enterotipurilor: cohorta ET1 a arătat creșteri semnificative ale nivelurilor de SCFA în fecale (acetat, propionat și butirat; p < 0,05 sau q < 0,01 pentru diverse comparații) după consumul de mere, în timp ce grupurile ET2 și ET3 nu au arătat schimbări semnificative.
Analiza MaAsLin 3 a confirmat aceste constatări, relevând interacțiuni semnificative între cinci genuri microbiene (Bifidobacterium, Prevotella, Dialister, Anaerostipes și Lachnospira) și starea metabolică specifică participanților (obezitate și hiperlipidemie).
Aceste schimbări funcționale microbiene au avut loc fără modificări observabile în abundența relativă a populațiilor bacteriene specifice cunoscute pentru producția de SCFA (de exemplu, Bifidobacterium sau Lachnospira). În ansamblu, aceste constatări sugerează că impactul principal al polifenolilor și fibrelor din mere se concentrează pe output-ul metabolic al intestinului, mai degrabă decât pe schimbări imediate și măsurabile în profilurile lipidice și de glucoză ale gazdelor.
Studiul de față demonstrează că răspunsurile metabolice la consumul de mere pot fi influențate de structura intestinală de bază a individului. Creșterea semnificativă a SCFA în cadrul enterotipului dominant Bacteroidaceae sugerează că acești indivizi ar putea beneficia mai mult de pe urma fermentației fibrelor din mere, comparativ cu omologii lor din grupurile ET2 și ET3.
Deși studiul este limitat prin designul său de tip single-arm (fără grup de control) și prin dimensiunea relativ mică a subgrupului ET3, aceste constatări stabilesc că enterotipurile acționează ca „modificatori de răspuns”, în care eficiența dietetică depinde de ecosistemul microbian preexistent, specific fiecărui individ.
