Studiul subliniază efectele pe termen lung ale traumei severe înainte de concepție
Poate trauma unui părinte să influențeze sănătatea mentală a unui copil născut decenii mai târziu?
Un nou studiu convingător relevă faptul că copiii născuți decenii după Holocaust, din părinți care aveau peste cinci ani la momentul persecuțiilor naziste inițiale, se confruntă cu un risc crescut de schizofrenie. Acest ecou preconcepțional subliniază perioadele specifice de vulnerabilitate la traume trăite în copilărie și sugerează că umbrele atrocităților pot ajunge tăcut peste generații.
Cercetarea, publicată în American Journal of Psychiatry, a fost realizată de o echipă de cercetători care a investigat impactul pe termen lung și intergenerațional al traumei severe preconcepționale. Aceștia au evaluat dacă copiii supraviețuitorilor Holocaustului prezintă un risc crescut de tulburări psihice severe.
Pentru a înțelege această relație, cercetătorii au utilizat date din Studiul Perinatal din Ierusalim, care a urmărit nașterile din Ierusalimul de Vest între 1964 și 1976. Aceste date au fost corelate cu Registrul Național de Psihiatrie din Israel până în decembrie 2004, pentru a monitoriza spitalizările din cauza schizofreniei și a tulburărilor asociate. Echipa a analizat două eșantioane mari de date, constând în 14.759 de copii ai mamelor urmărite și 18.085 de copii ai taților urmăriți.
Părinții erau clasificați ca „expuși” dacă aveau ascendență evreiască, erau născuți în țări europene aflate sub ocupație nazistă și au emigrat în Israel după ce au început persecuțiile anti-evreiești în țările lor de origine. Cercetătorii au separat ulterior acești părinți în subgrupuri în funcție de vârsta lor la începutul persecuțiilor: fie cinci ani și mai puțin, fie mai mari de cinci ani. Părinții neexpuși erau de origine europeană, dar nu trăiau sub ocupație nazistă.
Rezultatele au scos în evidență o diferență semnificativă în funcție de vârsta părintelui în momentul traumei. Descendenții mamelor care aveau peste cinci ani când au început persecuțiile naziste au demonstrat o creștere de peste două ori a riscului de schizofrenie. Acest risc a rămas pronunțat și statistic robust chiar și după ajustarea pentru factori sociodemografici, greutatea la naștere și istoricul de spitalizare psihiatrică al mamei. În schimb, nu s-a detectat un risc crescut de schizofrenie în rândul descendenților părinților care aveau cinci ani sau mai puțin când au început persecuțiile. Cercetătorii sugerează că copiii foarte mici ar fi putut fi mai bine protejați de mediul lor imediat de către îngrijitorii principali sau că facultățile lor cognitive în dezvoltare le-au alterat percepția asupra pericolului din jur.
Studiul a evidențiat, de asemenea, diferențe importante între căile de transmitere a traumei materne și paterne. Deși copiii taților care erau mai mari de cinci ani la momentul expunerii au arătat inițial un risc crescut de schizofrenie, această asociere a scăzut și a devenit statistic nesemnificativă după ajustarea pentru variabilele sociodemografice. Puterea durabilă a conexiunii materne sugerează că transmiterea intergenerațională a traumei ar putea funcționa prin căi biologice și de mediu distincte. Cercetătorii au observat că trauma maternă ar putea afecta generațiile viitoare prin mediul intrauterin în timpul sarcinii, o implicare mai mare a mamei în parentingul din primii ani sau prin modificări epigenetice în linia germinală care transmit informații despre stres de-a lungul generațiilor.
Deși studiul are limitări, cum ar fi incapacitatea de a capta experiențele personale subiective ale Holocaustului sau de a urmări participanții după 2005, când ar putea apărea cazuri cu debut ulterior, designul său bazat pe populație oferă dovezi substanțiale despre modul în care atrocitățile istorice lasă o amprentă asupra sănătății mentale a generațiilor următoare. Echipa de cercetare a subliniat că cercetările continue în diferite contexte istorice și geografice vor rămâne esențiale pentru a înțelege pe deplin legăturile adânci ale traumei. „Lucrările noastre subliniază că războiul nu are doar consecințe devastatoare imediate, ci impune și o povară intergenerațională profundă asupra viitorului,” a declarat Hochner. „Pe măsură ce conflictele și războaiele continuă să escaladeze și să disloce și să traumatizeze populații la nivel global, înțelegerea acestor căi preconcepționale este crucială pentru anticiparea viitoarelor poveri în sănătatea publică. Este, de fapt, datoria noastră profesională de a studia aceste efecte și de a le aduce în atenția publicului. Oprirea războiului și străduința pentru pace reprezintă o imperativă de sănătate publică.”
