Capcana bunăstării: Ce nu poate rezolva mindfulness-ul
Dacă ești un om care trăiește în 2026, probabil ai o listă lungă de lucruri pe care ai dori să le repari. Aceasta ar putea include locuințe accesibile, economia globală, costul alimentelor, dureri de cap, dureri de spate, un corp îmbătrânit, prețul combustibilului, schimbările climatice și poate chiar ceva pentru a face față îndoielilor ocazionale sau agitației cronice. Și aceasta este doar o parte a listei. În această stare de suprasolicitare comună și dorința de a găsi liniște, pare că orice altceva decât „aici” este mai atractiv, chiar și pentru o clipă. Unii dintre noi ne-am îndreptat spre spiritualitate, căutând răspunsuri. Alții ne-am distrat cu activități și liste de sarcini. Iar alții au explorat practici de wellness, suplimente și programe de exerciții care ne promit soluții pentru a „fi bine”.
În această căutare, mindfulness-ul a apărut ca o opțiune. Timp de decenii, profesori precum Jack Kornfield, Sharon Salzberg și Joseph Goldstein au introdus meditația de tip Insight (Vipassana) publicului din Occident, făcând o practică contemplativă, existentă de secole, mai accesibilă celor care căutau o relație diferită cu stresul, suferința și mintea. Pe parcurs, mindfulness-ul a depășit centrele de meditație, infiltrându-se în școli, locuri de muncă, birouri de terapeuți și spitale, ajungând în cele din urmă în întreaga industrie de wellness.
Astfel, mindfulness-ul a devenit noul „superfood”. Totuși, pe parcurs, acest concept a evoluat dintr-o practică într-un prefix. Astăzi, întâlnim termeni precum alimentație conștientă, comunicare conștientă, parenting conștient, productivitate conștientă – adjectivul „conștient” conferă credibilitate celor care îl urmează. Este o iluzie că simpla adăugare a cuvântului „conștient” la o activitate o face mai înțeleaptă, mai educată sau mai sănătoasă, când, în realitate, lucrurile sunt mult mai nuanțate.
În căutarea unor răspunsuri, am citit „Full Catastrophe Living” de Jon Kabat-Zinn, care este recunoscut pentru traducerea mindfulness-ului într-un context clinic cunoscut astăzi sub numele de MBSR (Mindfulness-Based Stress Reduction). Titlul provine dintr-o replică din „Zorba grecul”, unde „full catastrophe” se referă la haosul vieții (stres, muncă, incertitudine, insecuritate, iubire, bucurie, boală, pierdere) și tot ce decurge din acesta. Premisa de bază a cărții este că nu putem controla ceea ce ni se întâmplă în viață, dar putem schimba relația cu ceea ce se întâmplă.
Mindfulness-ul, aplicat în diverse situații de viață, are un rezultat benefic: ajută la reglarea emoțiilor, cultivarea conștientizării de sine și sprijinirea bunăstării mentale. Problema nu a fost niciodată, „Ajută mindfulness-ul?”, ci mai degrabă ce ne așteptăm să rezolve. Pe măsură ce mindfulness-ul a câștigat popularitate, a crescut și așteptările noastre legate de acesta. În anumite cazuri, cuvântul „conștient” a devenit un indicator lingvistic pentru wellness.
O parte din atracția mindfulness-ului este că oferă ceva ce mulți dintre noi au nevoie disperată: o modalitate de a ne întâlni viețile cu mai mult echilibru, o conștientizare mai mare și o reacție mai puțin impulsivă. Însă, pe măsură ce tot mai mulți oameni au recunoscut această nevoie disperată și poate au încercat mai multe soluții care nu au funcționat, mindfulness-ul a început să poarte responsabilități mult mai mari decât ar trebui. Vrem sentimentul de ușurare mai mult decât abilitățile de a face față disconfortului, care poate nu au răspunsuri simple.
Marketingul a jucat un rol semnificativ în creșterea conștientizării asupra mindfulness-ului, dar la ce preț? Participăm la tot mai multe ateliere de mindfulness sau retrageri corporative, dar ar trebui să ne întrebăm dacă nu cerem mindfulness-ului să poarte greutăți care nu îi aparțin. Mindfulness-ul nu a fost niciodată menit să rezolve „full catastrophe” a vieții, ci să ne ofere instrumentele necesare pentru a ne întâlni cu noi înșine.
Capcana wellness-ului începe atunci când confundăm o practică sau o formă de vindecare cu soluția însăși. Mindfulness-ul nu a fost destinat să rezolve „full catastrophe” a vieții, ci să ne ofere instrumentele necesare pentru a ne întâlni cu noi înșine. Da, practica mindfulness-ului poate ajuta la îmbunătățirea atenției, concentrației și comunicării, ceea ce poate duce la un mediu de lucru mai bun și mai eficient. Dar când a devenit mindfulness-ul responsabil pentru a face locurile de muncă mai sănătoase? Sau mai productive? Când a devenit responsabil pentru a ajuta la crearea unor lideri mai buni sau pentru a aborda epuizarea? Niciuna dintre aceste utilizări nu este în mod inerent greșită, dar când atribuim succesul sau eșecul acestor inițiative unei practici precum mindfulness-ul, nu vedem procesul în mod corect.
Mindfulness-ul este un instrument pentru cultivare, nu soluția însăși. Cu alte cuvinte, mindfulness-ul este o modalitate de a ne raporta la experiențe de orice fel, ceea ce este foarte diferit de a fi o soluție pentru eliminarea experiențelor pe care nu le dorim. Ce ne oferă cu adevărat mindfulness-ul? De ce continuăm să ne așteptăm ca mindfulness-ul să „rezolve” tot ceea ce se află în nealiniere în viețile noastre? Jon Kabat-Zinn a subliniat în repetate rânduri că mindfulness-ul nu este doar o tehnică, ci „o modalitate de a fi într-o relație înțeleaptă cu experiența așa cum o găsim”. Această distincție este importantă.
Majoritatea dintre noi evităm emoțiile neplăcute, conversațiile și incertitudinile ori de câte ori putem. Aceasta este o tendință profund umană. Cădem în capcana wellness-ului când începem să căutăm ceva sau pe cineva care să ne elimine acea senzație neplăcută. Ne „externalizăm” agenția atunci când atribuim acele experiențe nedorite meditației, retragerii, cărții de autoajutor sau suplimentului. Trăim într-o perioadă în care avem la dispoziție multe oferte de ușurare. Capcana noastră nu este ce să folosim, ci așteptarea ca ceea ce ne angajăm să facă munca care ne revine nouă.
Când confundăm o practică cu o „soluție universală”, ne cedăm efectiv agenția de a face parte din soluția la ceea ce ne afectează. Învățăturile budiste susțin că, deși nu putem preveni durerea și suferința, avem o anumită influență asupra circumstanțelor noastre. Ceea ce înseamnă, conform lui Kabat-Zinn, este că viața este catastrofa: bucurie, frică, boală, iubire, incertitudine, toate acestea. Mindfulness-ul ne invită să învățăm cum să trăim cu aceste experiențe. Scopul este să ne ajute să fim prezenți cu disconfortul nostru în loc să-l evităm complet.
Cultivarea unei practici de mindfulness nu este un substitut pentru îngrijire medicală, comunitate, odihnă, limite, muncă semnificativă sau schimbări structurale.
