Tumorile cerebrale recurente suferă modificări genetice specifice după tratament
Când pacienții sunt diagnosticați cu anumite tumori cerebrale, una dintre cele mai mari întrebări fără răspuns este ce se întâmplă atunci când cancerul revine.
Printre acestea se numără gliomele cu mutații IDH, un grup de tumori cerebrale care recidivează invariabil, în ciuda avansurilor în tratament.
Recent, cercetători de la The Jackson Laboratory (JAX), Universitatea Yale și colaboratori din 10 țări au raportat că aceste gliome suferă modificări genetice unice atunci când revin după tratament.
Rezultatele, publicate în Nature, ar putea ajuta la înțelegerea motivului pentru care aceste tumori devin rezistente la terapie și să indice abordări de tratament mai personalizate în viitor.
Gliomele cu mutații IDH sunt definite prin mutații ale unui gen numit izocitrato dehidrogenază (IDH). Aceste tumori afectează în principal pacienți cu vârste de 30 și 40 de ani, făcându-le deosebit de devastatoare. Deși mulți pacienți trăiesc câțiva ani după diagnostic, aceste tumori aproape că întotdeauna recidivează și, în cele din urmă, nu mai răspund la tratament.
Studiul s-a bazat pe datele din cadrul Consorțiului Internațional de Analiză Longitudinală a Gliomelor (GLASS) și a inclus 183 de pacienți ale căror tumori au fost recoltate atât înainte, cât și după recidivă, permițând cercetătorilor să compare direct modul în care cancerul s-a schimbat în timp.
Cercetătorii au analizat probele colectate în urma a peste 500 de intervenții chirurgicale din America de Nord, Europa, Asia, Australia și America de Sud.
„Gliomele cu mutații IDH sunt rare, ceea ce le face dificile de studiat. Prin această colaborare internațională, am reușit să adunăm suficiente probe pentru a caracteriza cele mai comune moduri în care fiecare tip de gliom cu mutație IDH se schimbă atunci când recidivează”, a declarat Frederick Varn, un profesor asistent de la JAX, care a co-condus cercetarea.
Setul unic de date a permis cercetătorilor să urmărească tumorile în timp și să examineze modul în care acestea s-au schimbat după tratament și recidivă. De exemplu, medicamentul de chimioterapie temozolomide a lăsat amprente genetice distincte în tumorile recurente. Această descoperire subliniază modul în care tratamentele standard pot influența schimbările genetice pe care tumorile le dobândesc pe măsură ce recidivează.
Diferențele cele mai semnificative au apărut în modul în care tumorile s-au schimbat de-a lungul timpului, în ciuda faptului că împărtășeau aceeași mutație IDH definitorie. Un subtip de gliom cu mutație IDH, numit oligodendrogliom, tindea să dobândească noi mutații în genele care contribuie la creșterea tumorii. În schimb, un alt subtip, numit astrocitom, avea o probabilitate mai mare de a suferi modificări cromozomiale la scară largă, câștigând și pierzând mari segmente de ADN pe măsură ce boala progresează.
Oligodendrogliomul și astrocitomul sunt tipuri distincte de tumori, în ciuda faptului că împărtășesc mutația IDH. Acest studiu arată că diferențele existente atunci când tumora este detectată pentru prima dată pot pregăti terenul pentru ceea ce se întâmplă după ce sunt tratate.
Unele dintre schimbările genetice din tumorile recurente păreau să fie asociate cu rezultate mai slabe. În astrocitoame, anomaliile cromozomiale la scară largă, inclusiv duplicarea unor seturi întregi de cromozomi și cazuri în care cromozomii s-au rupt și s-au reasamblat, au fost legate de o supraviețuire mai scurtă după recidivă. În oligodendrogliome, unele dintre noile schimbări genetice care au apărut pe măsură ce tumorile recidivau, inclusiv modificări asociate cu creșterea necontrolată a celulelor, au fost de asemenea corelate cu rezultate mai slabe.
În 2024, FDA a aprobat inhibitorul IDH vorasidenib pentru anumite categorii de pacienți cu aceste tumori, marcând un avans major pentru domeniu. Deși acest studiu s-a concentrat pe schimbările prin care trec tumorile după radiații și chimioterapie, descoperirile sale pot fi aplicate pentru a adapta mai bine abordările terapeutice la tipurile specifice de gliom și la schimbările genetice pe care acestea sunt susceptibile să le dobândească pe măsură ce evoluează în timp.
„Rezultatele și seturile noastre de date oferă o referință care ajută la înțelegerea modului în care terapiile actuale și noi alterează comportamentul tumorii. În final, sperăm că acest lucru ne va permite nu doar să observăm, ci să direcționăm comportamentul tumorii și să facem terapiile mai eficiente în acest mod”, a declarat Roel Verhaak, Ph.D., vicepreședinte pentru cercetare și profesor de neurochirurgie la Yale School of Medicine.
