Curiozitatea: piatra de temelie a conexiunii
Știm cu toții că ar trebui să încetinim ritmul din viața de zi cu zi, dar a ști cum să o facem este cu totul altceva. Jillian Pransky, profesoară de mindfulness și terapeută de yoga de mult timp, abordează această diferență în cartea sa recentă, The Power of the Pause: 90 Seconds to Calm, Reset, and Reconnect. În ea explică cum pauza poate transforma interacțiunile de zi cu zi în moduri la care poate nu te-ai gândit niciodată. Fragmentul următor, din capitolul „Pausing in Our Discomfort Zone”, arată cum încetinirea te poate ajuta să înțelegi mai nuanțat nu doar pe tine, ci și pe cei care privesc lumea dintr-o altă perspectivă, și cum acest lucru poate fi benefic pentru toată lumea. —Renee Marie Schettler, redactor-șef, YJ
Neuroștiințele ne spun că viața se schimbă la marginea zonei de confort. Capacitatea de a construi noi trasee neuronale se numește neuroplasticitate și apare nu doar prin repetarea unor comportamente „noi”, ci și atunci când ne întindem dincolo de ceea ce cunoaștem și explorăm teritorii noi. Fie că înveți o abilitate nouă, fie că te confrunți cu o teamă, creierul tău creează activ conexiuni neuronale noi, care îmbunătățesc capacitățile cognitive, memoria și sănătatea generală a creierului.
Totuși, deseori hotărâm dinainte cum vor merge lucrurile sau presupunem că știm cum se simte o altă persoană. Aceste presupuneri ne pot ține blocați în tipare de comportament sau în dinamici relaționale care ne întăresc doar rezistența la schimbare. Când ne amintim că avem spațiu pentru a ne schimba, începem adesea să observăm că s-ar putea întâmpla mai multe decât credem. Putem să ne deschidem către paradox, contradicție și complexitate, în moduri în care nu puteam înainte.
Am putea realiza că niciun drum nu este singurul drum. Că nu trebuie să facem totul într-un singur fel. Și că lucrurile nu trebuie întotdeauna să fie exact așa cum ne dorim.
Pauza ne ajută să creăm sprijin și siguranță pentru noi înșine, oferindu-ne încrederea și curajul de a trece dincolo de zona de confort. Trecerea treptată, pas cu pas, în teritoriu nou îi permite creierului să integreze aceste schimbări, ceea ce duce la creșterea și evoluția personală.
Dr. Gail Parker, psiholog, prezentatoare internațională și autoarea cărții de autoîngrijire Restorative Yoga for Ethnic and Race-Based Stress and Trauma, subliniază că食 curiozitatea este esențială pentru a deschide spațiu în conversații pentru conectare, mai ales între grupuri diferite de oameni.
Ea spune: „Poți face pe cineva să se simtă în siguranță când ești curios, nu judecător, presupunând sau indiferent. Când asculți pe alții, mai ales pe cei pe care nu îi cunoaștem prea bine sau pe cei din altă cultură, este important să ne amintim că nu putem ști totul despre alți oameni sau despre fiecare cultură, dar putem fi curioși față de ei.”
Ascultarea include conștientizarea de noi înșine și a felului în care ne simțim în timp ce vorbim cu cineva. Astfel, putem învăța să observăm propriile așteptări și emoții, să rămânem curioși față de noi înșine și să facem loc atât pentru noi, cât și pentru cealaltă persoană. Dr. Parker sugerează să facem o pauză pentru a ne verifica pe noi înșine în timpul conversațiilor, cu întrebări precum: • Ascult cu adevărat? • Fac presupuneri? • Am așteptări? • Ce simt?
Dacă reușim să rămânem atenți la noi înșine și curioși față de propriile sentimente, nu vom rămâne blocați în ceea ce simțim. „Un lucru important de reținut este că, dacă putem observa când suntem în răspunsul de stres, nu suntem blocați în el”, spune ea.
Hala Khouri, autoare a mai multor cărți, coeditoare a volumului Practicing Liberation: Transformative Strategies for Collective Healing and Systems Change și cofondatoare a organizației de activism social Off the Mat, Into the World, subliniază și ea curiozitatea ca piatră de temelie esențială a conexiunii în conversațiile dificile.
Khouri, care este și terapeută, profesoară de yoga și practicantă de experiență somatică, susține că curiozitatea nu este doar o poartă către conversații mai profunde, ci și cheia care ne ajută să știm când este momentul să încheiem o conversație sau să nu avem deloc una.
„Când suntem în conversație cu cineva, cred că este important să ne întrebăm: pot fi curios chiar acum? Dacă nu putem fi curioși, acesta ar putea fi un semn bun că avem nevoie de o pauză sau de a ne retrage din conversație sau din situație, dacă acest lucru este posibil”, spune ea.
Ideea principală este că trebuie să rămânem conectați cu noi înșine, pentru a ne putea simți starea interioară. Ascultarea adevărată cere curiozitate. Dacă nu putem fi curioși, aceasta este o informație esențială pentru noi. Iar atunci când suntem puternic activați în răspunsul de stres, nu putem fi curioși în același timp. Această parte a creierului nu este accesibilă când suntem în modul luptă-sau-fugi.
Ori de câte ori observi că nu poți fi curios, ia-ți un moment de pauză și ai grijă de tine până când îți recapeți curiozitatea.
Poate că greșești, dar poate că ai dreptate
Dacă ne-am putea alege conștient să intrăm în conversații cu intenția de a asculta, de a fi curioși, de a înțelege puțin mai bine experiența celuilalt, poate chiar să ne punem în locul lui, am putea învăța de la oamenii din viața noastră ale căror viziuni asupra lumii sunt diferite de ale noastre sau chiar opuse.
Poate fi util să ne amintim că a porni de la curiozitate, nu de la certitudine, nu înseamnă automat că cealaltă persoană are dreptate. Și nici că noi greșim. Dar deschide un spațiu în care ne putem conecta, în loc să ne închidem unii față de alții. Scopul nu este neapărat să ajungem la un acord cu ceilalți, ci să ne înțelegem unii pe alții. Pentru mulți, aceasta este o idee radicală.
Dr. Parker subliniază că relațiile armonioase necesită conștientizare, nu acord. De fapt, insistența asupra unui acord poate fi un act ostil. Ea spune că încercarea de a ajunge la un acord poate duce adesea la certuri, pentru că invalidează perspectiva celuilalt, în timp ce căutarea înțelegerii dizolvă barierele care duc la discordie și rănire și ne permite să ne cunoaștem mai bine unii pe alții.
Ea explică astfel: „Dacă trebuie să am dreptate, atunci nu voi putea să te ascult decât dacă ești de acord cu mine. Și, dacă trebuie să am dreptate, înseamnă fie că trebuie să fii de acord cu mine, fie că greșești. Nevoia de a avea dreptate înseamnă că altcineva trebuie să greșească. Cui îi place să greșească? Nimănui. Nimeni nu vrea să se simtă greșit. A face pe cineva să se simtă greșit îl va împinge cel mai probabil într-o poziție defensivă. Dar, când ne apropiem de cineva cu curiozitate, se deschide o cale nouă pentru a crea o conexiune unul cu celălalt. Am putea spune: «Spune-mi mai mult… Chiar mă interesează… Nu m-am gândit niciodată la asta din acest punct de vedere».”
Când suntem în conversații dificile sau incomode, putem crea spațiu pentru a ne asculta unii pe alții cu diferențele noastre? Putem crea spațiu pentru comunicare și conectare de dragul lor, nu pentru ca unul să aibă dreptate și celălalt să greșească? Cum putem învăța să ne înțelegem unii pe alții, în loc să fim de acord? Cum ne putem trata mai bine unii pe alții (și pe noi înșine), învățând în același timp să ne înțelegem mai bine unii pe alții și perspectivele noastre diferite?
Pauza, cu intenția de a acorda prioritate ascultării înainte de a vorbi, ne ajută să ne reglăm sistemul nervos, astfel încât nu doar că putem crea acest spațiu, dar suntem și mai puțin predispuși să activăm răspunsul de stres al altcuiva. Khouri spune: „Imaginați-vă două sisteme nervoase aflate în alertă maximă, care încearcă să poarte o conversație. Este aproape imposibil! Mai ales dacă ambele părți vor să aibă dreptate. Dacă vrei să rupi acest tipar, trebuie să înveți cum să te autoreglezi; o parte din asta înseamnă să tolerezi disconfortul de a nu fi de acord cu cineva sau de a fi în conflict.”
„Unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le-am descoperit în munca mea este că, atunci când oamenii simt că sunt cu adevărat ascultați, ei înșiși sunt mai dispuși să încerce să înțeleagă cealaltă persoană, chiar și atunci când nu sunt de acord”, continuă Khouri. „Prin acest tip de ascultare, am văzut unii oameni cu convingeri și credințe foarte puternice slăbindu-și strânsoarea asupra ideilor lor fixe și începând să-și deschidă perspectiva sau să capete mai multă înțelegere și empatie pentru o perspectivă diferită.”
Dacă putem face o pauză într-o situație tensionată și trecem la curiozitate, putem rămâne în conversație suficient cât să punem întrebări care ne ajută să cunoaștem pe cineva și să ascultăm într-un mod care îl face să se simtă cu adevărat auzit. Când oamenii se simt auziți și recunoscuți, este mai probabil să se simtă suficient de în siguranță încât să asculte la rândul lor. Dacă vrem să fim auziți și înțeleși, acest lucru începe adesea prin a ne asigura că cealaltă persoană se simte auzită mai întâi. Desigur, aceasta necesită exercițiu.