Cercetătorii identifică un mecanism cerebral care poate facilita pierderea în greutate în moduri variate
Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au descoperit de ce activarea și blocarea aceluiași receptor cerebral pot promova pierderea în greutate.
Aceste descoperiri ar putea ajuta la dezvoltarea unor tratamente pentru obezitate mai eficiente și care funcționează mai bine în combinație. Studiul pe șoareci, publicat în revista Nature Metabolism, a arătat că rezultatul depinde de zona creierului care este țintită. Activarea receptorului în trunchiul cerebral a dus la o reducere a apetitului, în timp ce blocarea aceluiași receptor în hipotalamus a generat un efect similar de pierdere în greutate printr-un alt mecanism.
Peste un miliard de oameni din întreaga lume se confruntă cu obezitatea, o afecțiune care crește riscul de boli precum diabetul de tip 2, boli cardiovasculare și cancer. Pierderea în greutate poate reduce unele dintre aceste riscuri, dar obținerea unei pierderi semnificative în greutate doar prin dietă și exerciții fizice poate fi dificilă.
O nouă generație de medicamente pentru pierderea în greutate a apărut în ultimii ani, acționând asupra unor receptori specifici implicați în apetit. Prin influențarea acestor receptori, medicamentele pot reduce aportul alimentar, promova pierderea în greutate și ajuta la reglarea nivelului de zahăr din sânge.
Mai multe medicamente utilizate pe scară largă, inclusiv Wegovy și Ozempic, activează un receptor proteic numit receptorul peptidului 1 asemănător glucagonului (GLP-1R). Alte tratamente pentru obezitate acționează atât asupra GLP-1R, cât și asupra unui alt receptor cunoscut sub numele de receptorul polipeptidului insulinotropic glucoze-dependent (GIPR). Acest al doilea receptor le-a prezentat cercetătorilor o enigmă neobișnuită.
Anumite medicamente, precum Mounjaro și Zepbound, activează GIPR. Altele, cum ar fi MariTide, îl blochează. În ciuda efectelor opuse asupra aceluiași receptor, ambele abordări pot contribui la promovarea pierderii în greutate.
Cercetătorii de la Institutul de Științe Metabolice al Universității din Cambridge au dorit să înțeleagă de ce. Experimentele efectuate pe șoareci au dezvăluit că cele două tipuri de medicamente GIPR funcționează prin diferite regiuni ale creierului. De asemenea, au constatat că aceste abordări pot spori pierderea în greutate atunci când sunt asociate cu anumite medicamente pentru pierderea în greutate bazate pe GLP-1.
Pentru a identifica regiunile cerebrale responsabile de aceste efecte, echipa a folosit șoareci modificați genetic, din care GIPR a fost eliminat selectiv din anumite zone. Un grup nu avea GIPR în trunchiul cerebral, zona de la baza creierului, implicată în apetit și greață. Un alt grup nu avea receptorul în hipotalamus, o regiune importantă pentru reglementarea foamei și greutății corporale. Un al treilea grup era format din șoareci normali, neafectați, care au servit drept grup de control.
Oamenii de știință au tratat animalele cu diferite combinații de un agonist GIPR (care activează receptorul), un antagonist GIPR (care blochează receptorul) și un medicament GLP-1, monitorizând consumul de alimente, greutatea corporală, masa de grăsime, controlul zahărului din sânge și activitatea cerebrală.
Comparația între diferitele grupuri a permis echipei să identifice unde acționează fiecare tratament. Rezultatele au arătat că agonistii GIPR acționează în principal prin trunchiul cerebral. Activarea GIPR în această zonă a dus la o reducere a apetitului și la o scădere a greutății corporale.
Antagonistii GIPR au urmat o altă cale. În loc să acționeze în principal prin trunchiul cerebral, cercetătorii au descoperit că blocarea GIPR a promovat pierderea în greutate prin hipotalamus. În această regiune, GIPR pare să funcționeze ca un fel de „frână” care limitează cât de puternic răspunde trunchiul cerebral la semnalele care indică faptul că organismul este plin. Blocarea receptorului eliberează efectiv acea „frână”, permițând semnalelor de sațietate să aibă un impact mai puternic.
Cercetătorii au găsit, de asemenea, dovezi că blocarea GIPR ar putea spori efectele medicamentelor emergente care vizează receptorul amilinic. Aceasta sugerează că antagonistii GIPR ar putea fi utili în întărirea mai multor clase diferite de tratamente pentru obezitate.
Rezultatele ajută la explicarea de ce tratamentele precum MariTide pot fi eficiente. MariTide, aflat în prezent în studii clinice de fază 3, combină antagonismul GIPR cu agonismul receptorului GLP-1. Înțelegerea modului în care aceste căi separate interacționează ar putea, de asemenea, ajuta cercetătorii să proiecteze combinații mai eficiente de medicamente pentru obezitate în viitor.
„Înțelegerea circuitelor cerebrale care răspund la aceste medicamente – și modul în care o fac – ar putea ajuta la proiectarea unor medicamente mai bune, care să producă o pierdere în greutate mai mare cu mai puține efecte secundare și care să funcționeze în combinație cu alte medicamente pentru obezitate pentru un efect și mai mare”, a declarat Dr. Jo Lewis. „Lucrările noastre întăresc, de asemenea, ideea că creierul este central în tratamentul obezității. Medicamentele pentru obezitate nu acționează pur și simplu asupra intestinului sau pancreasului. În schimb, ele au efecte importante asupra unor circuite cerebrale specifice, identificabile, care reglează apetitul și aportul alimentar.”
