Cercetătorii explică diferențele dintre fructoză și glucoză în satisfacerea foamei
Fructoza și glucoza sunt două tipuri comune de zaharuri întâlnite în numeroase alimente și băuturi. Deși conțin același număr de calorii, cercetările recente sugerează că creierul răspunde la ele în moduri foarte diferite.
Cercetătorii de la Monell Chemical Senses Center au descoperit că fructoza și glucoza comunică cu creierul prin căi separate de la intestin la creier. Aceste descoperiri sugerează că aceste diferențe ar putea influența preferințele alimentare și băuturile, explicând de ce anumite produse îndulcite sunt deosebit de atrăgătoare.
Studiul, publicat pe 10 iunie în revista Neuron, a identificat o rută specifică de semnalizare care permite fructozei să comunice cu creierul. În cadrul experimentelor efectuate pe șoareci, cercetătorii au constatat că această cale era mult mai puțin eficientă decât cea utilizată de glucoză în reducerea activității neuronilor asociați cu senzația de foame.
„Această lucrare contribuie la înțelegerea noastră tot mai profundă a modului în care dietele moderne, în special cele bogate în fructoză sau sirop de porumb bogat în fructoză, interacționează cu sistemele neuronale implicate în apetit”, a declarat Amber Alhadeff.
Pentru a investiga modul în care zaharurile influențează creierul, cercetătorii au înregistrat activitatea neuronală la șoareci după expunerea la fructoză și glucoză.
Ei au descoperit că fructoza a crescut nivelurile hormonului intestinal PYY. Acest hormon a semnalat prin nervul vag, ducând la o reducere modestă a activității neuronilor AgRP, care joacă un rol major în stimularea foamei. Când cercetătorii au perturbat această cale, fructoza nu a mai putut influența acești neuroni.
Glucoza a produs o reacție foarte diferită. Conform cercetătorilor, aceasta nu a depins de aceeași cale PYY-Y2 a nervului vag. În schimb, glucoza a suprimat puternic activitatea neuronilor AgRP, având un efect mult mai mare asupra semnalizării legate de foame.
Deși fructoza și glucoza au avut efecte similare pe termen scurt asupra consumului alimentar, șoarecii au dezvoltat, în cele din urmă, preferințe care corespundeau gradului de inhibare a neuronilor AgRP determinat de fiecare zahăr.
Cercetătorii au examinat, de asemenea, siropul de porumb bogat în fructoză (HFCS), un îndulcitor utilizat pe scară largă care conține o combinație de fructoză și glucoză. Șoarecii au arătat o preferință pentru HFCS, iar îndulcitorul a suprimat activitatea neuronilor AgRP mai puternic decât fructoza singură.
Conform cercetătorilor, acest efect mai puternic asupra neuronilor legați de foame ar putea explica de ce alimentele și băuturile care conțin HFCS sunt deosebit de atrăgătoare.
Rezultatele contestă o presupunere de lungă durată conform căreia neuronii AgRP urmăresc în principal aportul de calorii, indiferent de sursa acestor calorii.
În schimb, descoperirile sugerează că acești neuroni legați de foame pot distinge între diferite zaharuri și răspund prin căi biologice separate. Chiar dacă fructoza și glucoza oferă aceeași cantitate de energie, creierul șoarecilor le-a procesat diferit.
Studiul subliniază complexitatea percepției nutrienților în organism și sugerează că chiar și zaharurile simple pot avea efecte distincte asupra intestinului, creierului și comportamentului.
