Lactilarea și rolul lactatului în leziunile inimii după infarct
O recenzie publicată în Genes & Diseases arată cum lactatul, o moleculă asociată de mult timp cu metabolismul energetic, poate influența leziunile și repararea inimii după restabilirea fluxului sanguin, în urma unui infarct.
Articolul analizează lactilarea, o modificare chimică a proteinelor care leagă schimbările metabolice de activitatea genelor și de supraviețuirea celulelor.
Lucrarea a fost realizată de o echipă de la Universitatea China Three Gorges, Spitalul Central Popular Yichang și Spitalul Central Huangshi. Recenzia se concentrează pe leziunea de ischemie-reperfuzie miocardică. Restabilirea circulației este esențială pentru salvarea mușchiului cardiac lipsit de oxigen, însă revenirea fluxului sanguin poate declanșa și stres oxidativ, inflamație și alte leziuni celulare.
Lactatul se află la intersecția acestor procese. Este o sursă de energie pentru inimă și contribuie, de asemenea, la semnalizarea celulară. Când disponibilitatea oxigenului scade, modificările metabolice și eliminarea deficitară pot duce la acumularea lactatului, ceea ce schimbă mediul în care funcționează celulele cardiace. Prin lactilare, grupări legate de lactat sunt adăugate proteinelor, inclusiv histonelor, care ajută la împachetarea ADN-ului și reglează activitatea genelor.
Aceste modificări pot influența modul în care celulele răspund la leziune, legând starea lor metabolică de programele care controlează deteriorarea, supraviețuirea și repararea. Recenzia subliniază că lactilarea are un rol dublu. Unele modificări pot activa gene asociate reparării, pot reduce inflamația și pot susține formarea de noi vase de sânge. Altele pot contribui la cicatrizare sau pot agrava leziunea. Rezultatul depinde de proteinele modificate, de tipurile de celule implicate și de stadiul bolii.
Articolul explorează și legăturile cu mecanismele morții celulare: apoptoza, dezasamblarea controlată a celulelor; piroptoza, o formă inflamatorie de moarte celulară; feroptoza, determinată de deteriorarea grăsimilor din membrane, dependentă de fier; și autofagia, procesul de reciclare celulară care poate susține supraviețuirea sau poate contribui la moarte.
Lactilarea interacționează cu alte modificări moleculare, inclusiv acetilarea, fosforilarea și metilarea. Această suprapunere creează o rețea de reglare și face dificilă izolarea efectelor unei singure căi. Printre țintele terapeutice potențiale se numără lactat dehidrogenaza A, care contribuie la producerea lactatului, transportorii de monocarboxilați, care deplasează lactatul prin membranele celulare, și enzimele care adaugă sau elimină marcajele de lactilare. Ajustarea acestor procese ar putea oferi modalități de a limita leziunile, păstrând în același timp răspunsurile benefice de reparare.