Reflecția asupra expresiei „reglarea sistemului nervos” în yoga
Este momentul să ne reconsiderăm modul în care folosim această expresie.
Se pare că pot prezice cu exactitate momentele în care expresia „reglează-ți sistemul nervos” urmează să apară în diverse locuri familiare, cum ar fi cursurile de yoga, postările de wellness pe rețelele sociale, videoclipurile de respirație și discuțiile despre vindecare. La acest punct, pare mai mult un script obosit decât o expresie comună.
Nu este vorba doar despre cuvinte repetate. Este și promisiunea subînțeleasă pe care o implică – că practicarea yoga sau a altor ritualuri de îngrijire personală reglează întotdeauna sistemul nervos, conducând la o stare de pace interioară și liniște durabilă.
Aceasta nu este complet inexactă. Yoga a fost un instrument puternic în a mă ajuta să încep să procesez emoțiile acumulate în corpul meu – tristețe, epuizare și stres cronic – înainte de a le putea aborda mental. Am pășit în clasă simțindu-mă dispersat și epuizat, doar pentru a pleca simțindu-mă mai ancorat decât în ultimele luni. Și acest lucru are sens, deoarece cercetările științifice susțin afirmațiile că anumite tehnici, inclusiv yoga și respirația, ajută la gestionarea nivelurilor de stres.
Cu toate acestea, am ajuns la un nivel de disconfort atunci când aud pe cineva spunând că ceva va „regla sistemul nervos”, ca și cum ar fi un remediu universal.
Aici este locul în care mă confrunt cu dificultăți. Există o facțiune a culturii wellness care promovează greșit ideea de reglare a sistemului nervos ca o stare de calm și compunere. De asemenea, folosește emoțiile dificile ca un indicator al unei disfuncții interioare. Mesajul poate începe să sune astfel: „Dacă ești copleșit, nu ești reglat. Tristețea necesită nimic mai mult decât câteva poziții de yoga de ancorare. Furia cere doar câteva respirații adânci.”
Ceea ce mă îngrijorează este tranziția rapidă de la limbajul științific la așteptările emoționale. La un moment dat, expresia „reglarea sistemului nervos” a trecut de la a fi un cadru legitim pentru procesarea emoțiilor la ceva care ar putea fi interpretat în esență ca „Fii calm – și fă-o repede!”
Dar această abordare nu „vindecă” nimic. Oferă pur și simplu o instrucțiune mai plăcută de a se compune temporar, ascunzând superficial ceea ce se află sub suprafață.
Când echivalăm reglarea cu a fi constant calm și promovăm acest lucru ca fiind „scopul” yoga, alienăm experiențele emoționale nuanțate ale tuturor celor care pășesc pe saltelele lor. Ce se întâmplă dacă respir încet, dar sunt plin de furie? Ce se întâmplă dacă am terminat clasa, dar sunt copleșit de tristețe? Ce se întâmplă dacă am câștigat liniște interioară, dar inima mea încă doare? Nu am realizat rezultatul dorit al reglării sistemului nervos? Și pentru mulți dintre cei care au fost acuzați că sunt prea sensibili sau prea intensi, mesajul este cu atât mai provocator.
Chiar și atunci când yoga produce o stare de calm, aceasta nu înseamnă că toate celelalte emoții sunt reduse la tăcere. Există momente în care am ieșit din clasă simțindu-mă fizic mulțumit, dar criticându-mă pentru că nu mă simțeam mai bine. Am crezut că este vina mea pentru că nu respir corect sau nu mă predau suficient sau că pur și simplu nu eram capabil să „vindec”. Și acesta nu este ceea ce ar trebui să devină practica nimănui.
A avea un sistem nervos echilibrat nu înseamnă că cineva nu mai simte activare. Nu înseamnă că cineva nu mai simte furie, tristețe sau frică. Înseamnă să poți trece prin aceste emoții fără ca fiecare dintre ele să devină o criză în sine. La fel ca yoga, este o practică de a reveni la sine din nou și din nou.
Unele dintre cele mai semnificative lecții pe care le-am învățat în timp ce practic yoga nu s-au întâmplat într-o stare de liniște. În schimb, am devenit conștient. Aceasta, pentru mine, este darul mai onest al yoga. Nu de a deveni seren tot timpul. Nu de a te transforma într-o persoană care este mereu reconfortantă. Doar de a deveni suficient de real pentru a rămâne cu tine însuți, chiar și atunci când ceea ce simți nu este deloc calm.
Acum, când aud oamenii vorbind despre reglarea sistemului nervos, încerc să mă gândesc mai puțin la a deveni calm și mai mult la a deveni prezent. Mai puțin la a remedia ceea ce simt și mai mult la a observa fără judecată. Unele zile, a mă întâlni cu mine acolo unde sunt este cel mai apropiat lucru de reglare pe care îl cunosc.
