Ozempic afectează neuronii foamei din creier într-un mod surprinzător
De câteva decenii, medicamentele pentru obezitate ofereau reduceri modeste ale greutății corporale. Această situație s-a schimbat odată cu apariția Ozempic și a altor terapii GLP-1, care pot produce o pierdere în greutate susținută de 10-15% sau mai mult.
Cu toate că aceste medicamente sunt extrem de eficiente, cercetătorii nu au reușit să înțeleagă pe deplin mecanismele prin care acestea acționează în creier.
O nouă cercetare realizată la Yale a descoperit un mecanism neașteptat care contestă viziunea de lungă durată asupra circuitelor cerebrale implicate în foame și controlul greutății. Se credea în mod obișnuit că neuronii peptidei agouti (AgRP), cunoscuți pentru stimularea apetitului, acționează în principal împotriva pierderii în greutate. Rezultatele recente sugerează un alt aspect.
În timpul tratamentului cu medicamente GLP-1, precum Ozempic, acești neuroni par să fie activi în menținerea pierderii de grăsime. „Aceasta schimbă complet modul în care percepem mecanismele implicate în aceste medicamente și oferă noi perspective asupra biologiei care stă la baza efectelor lor pe termen lung, deschizând o cale pentru dezvoltarea unor medicamente mai eficiente”, a declarat Mateus d’Ávila, cercetător în neuroștiință la laboratorul lui Tamas Horvath de la Yale School of Medicine și autor principal al studiului.
Cercetarea a fost publicată în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
Semaglutid, ingredientul activ din medicamentele GLP-1, cum ar fi Ozempic, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai eficiente medicamente dezvoltate pentru tratarea obezității. Totuși, motivul pentru care efectele sale sunt atât de puternice și persistente rămâne mai puțin clar.
Generațiile anterioare de medicamente pentru pierderea în greutate pot reduce apetitul aproape la fel de eficient ca semaglutid, dar nu produc același nivel de pierdere în greutate pe termen lung. Această diferență a condus echipa de la Yale să suspecteze că semaglutid trebuie să aibă un efect mai complex decât simpla reducere a consumului alimentar.
O explicație frecvent discutată a fost că medicamentele GLP-1 determină pierderea în greutate prin reducerea activității neuronilor responsabili de stimularea foamei. Totuși, cercetătorii nu testaseră direct rolul neuronilor AgRP în timpul tratamentului cronic cu GLP-1 in vivo.
Astfel, echipa de la Yale a încercat să identifice ce lipsea din această explicație. Studiind cum răspunde și se adaptează creierul în timpul tratamentului, sperau să descopere ținte biologice ce ar putea conduce la terapii mai eficiente împotriva obezității.
Folosind un model de șoarece, cercetătorii au combinat mai multe abordări experimentale, monitorizând greutatea corporală, consumul de alimente, metabolismul și cheltuielile energetice în timpul tratamentului cu semaglutid. De asemenea, au folosit tehnici genetice pentru a elimina sau a reduce selectiv neuronii AgRP, ceea ce le-a permis să testeze dacă acești neuroni erau într-adevăr necesari pentru ca semaglutid să producă efectele sale de lungă durată.
Rezultatele au fost surprinzătoare. La șoarecii modificați genetic pentru a nu avea neuroni AgRP, medicamentele GLP-1 nu au mai fost capabile să susțină pierderea în greutate.
Experimente suplimentare, folosind microscopie electronică, biologie moleculară și electrofiziologie, au revelat o altă surpriză. Spre deosebire de a fi suprimați de semaglutid, neuronii AgRP au fost activi.
Cercetătorii afirmă că aceste descoperiri sugerează o reacție mai complexă în interiorul creierului decât s-a recunoscut anterior. Atunci când tratamentul GLP-1 creează un deficit caloric, creierul pare să răspundă prin creșterea activității neuronilor AgRP. Acești neuroni ajută, de asemenea, la coordonarea pierderii de grăsime.
Cu alte cuvinte, celulele considerate în mod tradițional obstacole în calea pierderii în greutate ar putea deveni parte a mecanismului biologic care permite terapiile GLP-1 să o mențină. Această descoperire adaugă o dimensiune necunoscută anterior în înțelegerea mecanismului de acțiune al acestor medicamente.
Experimentele au fost realizate pe șoareci, astfel că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a determina dacă același mecanism funcționează și în cazul oamenilor. Totuși, identificarea modului în care medicamentele GLP-1 influențează creierul ar putea oferi o bază importantă pentru dezvoltarea următoarei generații de tratamente împotriva obezității.
„Prin identificarea unui mecanism neural anterior nereglementat implicat în menținerea pierderii în greutate, munca noastră oferă noi perspective biologice care ar putea ajuta cercetătorii să dezvolte terapii și mai eficiente sau cu efecte secundare mai reduse”, a afirmat d’Ávila.
