Un studiu relevă expunerea extinsă la hantavirus în populațiile de rozătoare din Pacific Northwest
Virusul Sin Nombre – un hantavirus care poate provoca o boală respiratorie letală la oameni – ar putea fi mai răspândit în rândul populațiilor de rozătoare din anumite zone ale Pacific Northwest decât s-a recunoscut anterior.
Un studiu recent realizat în regiunea Palouse din Washington și Idaho a descoperit că aproape 30% dintre rozătoare prezentau dovezi de infecție anterioară cu virusul. Aproximativ 10% erau infectate activ, ceea ce înseamnă că purtau și ar putea potențial să elimine virusul. Studiul, condus de cercetători de la Colegiul de Medicină Veterinară al Universității de Stat din Washington, a fost publicat în jurnalul Emerging Infectious Diseases al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.
„Am fost surprinși atât de cât de comun era virusul la nivel local, cât și de cât de puține date existau pentru Northwest. Abia începem să înțelegem cât de răspândit și complex este acest virus în populațiile de rozătoare de aici”, a afirmat Stephanie Seifert, autorul corespunzător al studiului și investigator principal al laboratorului de Ecologie Moleculară a Patogenilor Zoonotici și Animali, Școala Paul G. Allen pentru Sănătate Globală a Colegiului de Medicină Veterinară.
Virusul Sin Nombre (SNV), care provoacă sindromul pulmonar cauzat de hantavirus, a fost identificat pentru prima dată în timpul unei epidemii din 1993 în regiunea Four Corners din Statele Unite. Între 1993 și 2022, au fost raportate 864 de cazuri în SUA, cu o rată de mortalitate de 36%. Dintre acestea, 109 cazuri s-au înregistrat în Idaho, Oregon și Washington.
Hantavirusul a fost în centrul atenției din cauza unei epidemii de virus Andes pe un vas de croazieră. Deși rar, virusul Andes, care se găsește în America de Sud și este o specie diferită de SNV, este singurul hantavirus cunoscut care se transmite între oameni.
SNV este menținut în principal de șoarecii cerbi, care sunt comuni în jurul fermelor, locuințelor și anexelor. Rozătoarele pot răspândi virusul între ele prin salivă și contact direct, dar infecțiile la oameni apar, de obicei, atunci când oamenii inhalează particule aeriene din dejecțiile, urina sau materialele de cuibărit ale rozătoarelor.
Activitățile care deranjează dejecțiile sau cuiburile rozătoarelor pot crește riscul de expunere prin diseminarea particulelor virale în aer. Măturatul sau utilizarea echipamentelor precum blowerele de frunze în spații închise pot fi deosebit de periculoase. În schimb, oficialii din domeniul sănătății recomandă ventilarea spațiilor și utilizarea metodelor de curățare umedă pentru a reduce riscul de inhalare.
Lucrările de teren pentru studiu au fost efectuate în vara anului 2023, când cercetătorii au prins rozătoare în ferme și zone naturale din județul Whitman, Washington, și județele Latah și Benewah din Idaho. În total, au fost colectate mostre de la 189 de animale, inclusiv șoareci cerbi, voluri și șoareci cu cioc.
Odată ajunse în laborator, cercetătorii au identificat infecții active și anticorpi, indicând o infecție anterioară, atât la șoarecii cerbi, cât și la voluri, sugerând că virusul ar putea migra între specii.
Cercetătorii au folosit, de asemenea, mostrele pentru a produce primele secvențe complete ale genomului tulpinilor SNV din Northwest. Secvențele au dezvăluit niveluri ridicate de diversitate genetică și dovezi de reasortare virală, adică amestecarea materialului genetic. Informațiile pot ajuta oficialii din domeniul sănătății publice și cercetătorii să urmărească modul în care virusul evoluează în viitor, în plus față de a ajuta la identificarea surselor de infecție și la îmbunătățirea supravegherii și testării.
În ciuda prevalenței relativ ridicate a virusului în rozătoare, rapoartele privind infecțiile umane rămân rare, ceea ce ar putea indica faptul că unele infecții trec neobservate. Cercetătorii speră să își extindă munca în viitor, dacă devin disponibile fonduri suplimentare, inclusiv studierea cât de des oamenii sunt expuși și modul în care comportamentul uman influențează riscul.
„Oamenii ar putea fi expuși mai des decât ne dăm seama, dar cazurile severe sunt mai susceptibile să fie testate pentru hantavirus”, a declarat Pilar Fernandez, coautor al studiului și ecolog al bolilor în Școala Allen, a cărei cercetare se concentrează pe eco-epidemiologia bolilor zoonotice. „Înțelegerea acelei lacune – modul în care expunerea se traduce în boală – este următorul pas important.”
