Munca de la distanță agravează problemele de sănătate mintală după pandemie
O cercetare recentă publicată în jurnalul Science sugerează că munca de la distanță poate afecta sănătatea mintală a indivizilor.
Studiul a comparat datele din perioada pre-pandemică cu cele post-pandemice pentru locurile de muncă remote și non-remote. Rezultatele au arătat că persoanele care lucrau de acasă, în special cele care locuiau singure, au avut interacțiuni sociale mai reduse atât în timpul, cât și în afara orelor de lucru. Acestea au experimentat un nivel mai mare de stres psihologic comparativ cu cei din locuri de muncă non-remote.
Cercetătorii au corelat aproximativ o treime din creșterea stresului mental cu munca de la distanță, subliniind necesitatea găsirii unor noi modalități de a încuraja interacțiunile sociale în rândul angajaților din domeniile care permit munca remote.
Pandemia COVID-19 a condus la o schimbare majoră în practicile de muncă pentru a reduce răspândirea virusului SARS-CoV-2 și riscurile asociate sănătății. Autoritățile de sănătate publică au implementat măsuri pentru a preveni adunările sociale și pentru a izola persoanele care ar putea fi expuse virusului. Drept urmare, mulți angajați au început să lucreze de acasă cel puțin o parte a săptămânii.
Această politică a minimizat interacțiunile umane și a ajutat la prevenirea infecțiilor și a deceselor legate de COVID-19. Totuși, reducerea interacțiunilor cu colegii, prietenii și alte persoane întâlnite în viața de zi cu zi ar putea avea un impact negativ asupra sănătății mintale, un aspect care necesită o investigație suplimentară.
În cadrul studiului, cercetătorii au analizat impactul muncii de la distanță asupra bunăstării individuale. Au comparat schimbările dinainte și după pandemie între ocupațiile care puteau fi desfășurate de la distanță și cele care necesitau prezență fizică. Echipa a folosit indicele Dingel-Neiman pentru a clasifica locurile de muncă în funcție de posibilitatea de a fi desfășurate remote.
Au fost analizate datele a 588.322 de participanți din cinci sondaje desfășurate în SUA între 2011 și 2024, excluzând datele din 2020-2021, când COVID-19 a atins apogeul. Cercetătorii au calculat scorurile Kessler (K-6) pentru a măsura stresul psihologic generalizat și au comparat rezultatele cu cele obținute înainte de COVID-19, analizând datele din Panel Study of Income Dynamics (PSID) și National Health Interview Study (NHIS).
De asemenea, echipa a evaluat măsuri alternative ale stresului psihologic, cum ar fi utilizarea serviciilor de sănătate mintală, frecvența depresiei și consumul de medicamente antidepresive. Au fost investigate și influențele expunerii ocupațiilor la inteligența artificială generativă și angajarea recentă în locuri de muncă remote.
Angajații din domeniile remote au petrecut aproape o treime (31%) din zilele lor de lucru complet de la distanță. Comparativ cu cei din ocupații non-remote, angajații din roluri remote au experimentat o creștere cu 18 puncte procentuale a muncii de acasă. Aceștia au lucrat semnificativ mai mult timp singuri, având o medie de aproximativ 1,2 ore suplimentare de lucru singur pe zi, comparativ cu angajații non-remote.
Persoanele angajate în locuri de muncă remote au avut mai multe zile fără interacțiuni cu alții. De fapt, proporția celor care nu au avut contact uman deloc într-o zi a crescut cu aproximativ 1,0 puncte procentuale, reprezentând o creștere relativă de 72%. Impactul a fost deosebit de vizibil în rândul celor din locuri de muncă remote care locuiau singuri; probabilitatea de a petrece întreaga zi singur a crescut cu șapte puncte procentuale, o creștere de 83%, în timp ce măsura mai strictă a absenței contactului uman a crescut cu 3,9 puncte procentuale.
Între timp, angajații au descoperit că munca era mai semnificativă atunci când implica interacțiuni sociale, decât atunci când lucrau singuri. O constatare importantă a fost că angajații din locuri de muncă remote păreau să experimenteze mai mult stres mintal.
Comparativ cu persoanele din locuri de muncă non-remote, angajații din ocupații care au devenit mai remote în perioada post-pandemică au arătat o creștere mică, dar notabilă, de 0,3 puncte în scorul K-6 (scorul pre-pandemic: 3,0).
Impactul muncii de la distanță asupra sănătății mintale a fost mai pronunțat în rândul angajaților care locuiau singuri, ai căror niveluri de stres psihologic au crescut aproape de două ori mai mult decât cele ale celor care locuiau cu familiile. Cercetătorii au observat tendințe similare folosind măsuri alternative ale stresului psihologic.
Angajații din locuri de muncă remote nu au arătat nicio creștere în utilizarea serviciilor de sănătate mintală, ceea ce sugerează că schimbările nu au fost determinate de vizite mai frecvente la doctor. Rezultatele au fost consistente și după ajustarea pentru expunerea ocupațiilor la inteligența artificială generativă și angajarea anterioară în locuri de muncă remote, ceea ce sugerează că aranjamentele actuale de lucru reprezintă un factor important de contribuție.
Practicile de muncă de la distanță au reprezentat aproximativ o treime din creșterea stresului psihologic în rândul participanților în perioada studiului. Astfel, munca de la distanță poate fi considerată un contributor semnificativ, dar nu singurul.
Pe baza constatării, deși aranjamentele de muncă flexibile, care permit angajaților să lucreze de acasă, pot elimina timpul de navetă, ele pot reduce, de asemenea, interacțiunile sociale care susțin bunăstarea emoțională. Persoanele care locuiesc singure pot fi expuse unui risc mai mare de izolare socială și stres psihologic. Interacțiunile zilnice minore cu colegii și momentele scurte de contact, cum ar fi salutul unui barista, pot juca un rol important în susținerea bunăstării emoționale.
Pe măsură ce companiile adoptă din ce în ce mai mult practici de muncă remote și hibride la nivel mondial, aceste constatări subliniază importanța interacțiunii cu oamenii și angajării în activități sociale atât în interiorul, cât și în afara locului de muncă. Cu toate acestea, autorii menționează că analiza a fost limitată la angajații din SUA, nu a putut distinge complet între munca remote și cea hibridă și s-a bazat pe schimbări la nivel ocupațional, mai degrabă decât pe alegerile individuale de muncă remote.
Aceste constatări pot influența procesul de decizie al politicilor, angajatorilor și angajaților în ceea ce privește opțiunile de muncă remote care echilibrează flexibilitatea cu sănătatea mintală.
