Trei regiuni cheie ale creierului interacționează în timpul somnului pentru formarea memoriei
O echipă de cercetători de la Kennedy Krieger Institute și Johns Hopkins Medicine a descoperit că consolidarea memoriei în timpul somnului depinde de activitatea coordonată dintre trei regiuni ale creierului, iar perturbarea acestei activități poate afecta performanța memoriei.
Aceasta este prima cercetare realizată pe oameni care leagă direct interacțiunile dintre cortexul orbitofrontal, talamus și hipocamp de memorie, oferind o nouă perspectivă asupra modului în care creierul întărește amintirile și cum epilepsia poate influența sistemul somn-memorie.
Noile descoperiri oferă dovezi clare că regiunile cerebrale esențiale pentru memorie interacționează în timpul somnului pentru a sprijini formarea amintirilor. Rezultatele arată, de asemenea, cum spicul epileptic poate perturba această activitate cerebrală, ceea ce ar putea informa viitoarele abordări de detectare, monitorizare și tratament al efectelor cognitive asociate cu această afecțiune.
„Nu am înțeles de ce pacienții cu epilepsie au dificultăți cu memoria. Aceasta ajută la închiderea acelei lacune”, a declarat Dr. Catherine Chu, coautor al studiului și vicepreședinte de neurologie la Kennedy Krieger și director al neurologiei pediatrice și epilepsiei pediatrice la Johns Hopkins University.
Cercetătorii au înregistrat activitatea cerebrală în cele trei regiuni ale creierului la pacienți cu epilepsie. Au analizat modul în care modelele ritmice de activitate electrică, cunoscute sub numele de oscilații neuronale, spicuri de somn și unde hipocampale, au fost coordonate între aceste zone în timpul somnului. Comparând aceste modele cu măsurile de performanță a memoriei, au constatat că o coordonare mai puternică era asociată cu o memorie mai bună. Când au apărut spicurile epileptice, activitatea a fost întreruptă, iar performanța memoriei a scăzut.
„Fiecare înregistrare cerebrală conține o cantitate extraordinară de informații, iar noi utilizăm instrumente din matematică și statistică pentru a transforma acea complexitate în modele clare cu relevanță clinică”, a declarat Mark Kramer, coautor al studiului și profesor de matematică aplicată și statistică la Johns Hopkins University. „Aceste descoperiri sunt posibile doar datorită echipei noastre interdisciplinare, nici o disciplină singulară nu ar fi putut dezvălui întreaga poveste.”
Cercetarea a fost susținută de un grant de la National Institutes of Health.
