Zborurile spațiale îndelungate cresc riscul de fracturi de șold la astronauți
Un nou studiu a evidențiat că rata fracturilor de șold în rândul astronauților care se întorc pe Pământ este mai mare după ce au petrecut peste 90 de zile în spațiu, comparativ cu perioada de după zboruri mai scurte sau cu nonastronauții.
Publicat în Mayo Clinic Proceedings de către Elsevier, rezultatul subliniază necesitatea unei evaluări extinse a sănătății scheletice pe termen lung a astronauților.
NASA plănuiește mai multe misiuni care vor dura mai mult de șase luni în spațiu, inclusiv activități comerciale în orbita joasă a Pământului, finalizarea primei misiuni umane Artemis IV către polul sudic lunar în 2028 și dezvoltarea unor capacități durabile pe suprafața Lunii în pregătirea pentru Marte. Participarea crescută a oamenilor și timpul petrecut în explorarea extraterestră ar putea afecta negativ sănătatea scheletică pe termen lung a astronauților, care sunt selectați pe baza condiției lor fizice și sănătății optime.
Pierderile musculare și osoase cauzate de mediul de microgravitate din spațiu sunt un fenomen fiziologic comun printre astronauți, sugerând un risc de fragilitate din cauza unei reacții adaptive la lipsa de utilizare.
Jean D. Sibonga, investigator principal al studiului „Increased Rates of Hip Fractures Associated With Longer Spaceflight Durations” de la Johnson Space Center al NASA, a subliniat că oamenii nu simt efectele pierderii osoase. După întoarcerea din spațiu, aceștia se pot simți stabili sau recuperați și pot relua activități fizice solicitante, în ciuda schimbărilor scheletice subiacente cauzate de o utilizare prelungită. O mai bună înțelegere a sănătății osoase după zborurile spațiale ar putea ajuta astronauții, pacienții și clinicienii să evalueze problemele de sănătate pe termen lung, să determine îngrijirea adecvată și să reducă riscul de accidentare.
Matthew T. Drake, coautor al editorialului „Bone Loss in Astronauts”, a remarcat că „deși datele de până acum privind pierderea osoasă asociată cu zborul spațial sunt consistente, o limitare majoră este acuratețea, deoarece dimensiunile cohortelor de astronauți sunt mici, iar zborurile spațiale sunt rare.”
Pentru a depăși această limitare statistică, cercetătorii au analizat o cohortă de astronauți din SUA pentru toate fracturile raportate în timpul examinărilor clinice anuale și au utilizat modelarea probabilistică bayesiană pentru a analiza aceste date. Deși nu au descoperit o rată mai mare pentru toate fracturile, s-a constatat o rată crescută a fracturilor de șold la astronauți după un zbor de lungă durată de peste 90 de zile.
Această rată crescută a apărut la o vârstă mai tânără decât ar fi de așteptat într-o populație terestră nonastronaut și la o rată mai mare a fracturilor de șold decât cea de dinaintea unei misiuni de lungă durată sau în absența expunerii la zborul spațial.
„Luate împreună, descoperirea apariției fracturilor de șold la o vârstă mai mică decât se aștepta după zboruri de lungă durată este o dovadă clinică că pierderea osoasă indusă de zborul spațial poate duce la consecințe reale pe termen lung în ceea ce privește fracturile, care ar trebui abordate în consecință,” a afirmat Moshe Gertzulin, coautor al editorialului.
Dr. Sibonga a subliniat necesitatea extinderii programului actual de supraveghere a sănătății osoase al NASA dincolo de măsurătorile densității minerale osoase prin absorptiometrie cu raze X cu energie duală pentru a evalua mai bine riscul de fracturi pe termen lung al astronauților. NASA a început recent să comande scanări tomografice cuantitative înainte și după zborurile spațiale, care pot oferi informații mai detaliate despre diferitele zone ale osului și dacă astronauții s-au recuperat complet. Fără această informație, astronauții riscă să pună o presiune prea mare pe oasele care nu și-au recăpătat încă condiția de dinainte de zbor.
Pentru a diminua aceste riscuri, cercetătorii recomandă măsuri profilactice care să păstreze sănătatea scheletică de bază a astronauților înainte de zbor. O caracterizare mai completă a schimbărilor induse de zborul spațial asupra masei osoase, densității, structurii și microarhitecturii va determina care intervenții—fie că vor fi medicamente, exerciții fizice sau ajustări dietetice—sunt cele mai benefice pentru sănătatea scheletică pe termen lung în rândul astronauților.
