Această poziție de yoga este urâtă de mulți, dar o poți simplifica
Articolul de față analizează Gomukhasana (Poziția Capului de Vacă), o practică de yoga care poate fi provocatoare pentru mulți.
În Yoga Sutra 2.1, Patanjali identifică trei elemente fundamentale ale practicii yoga: austeritatea sau autodisciplina (tapas); devoțiunea sau supunerea față de divin (īśvara-pranidhāna); și studiul de sine (svādhyāya). Aceste elemente sunt interconectate, asemănătoare cu firele unei funii, și corespund celor trei calități fundamentale ale naturii cunoscute sub numele de gunas. Tapas reprezintă principiul dinamic masculin al energiei, rajas, īśvara-pranidhāna corespunde principiului feminin receptiv, tamas, iar svādhyāya reflectă sattva, starea de echilibru și claritate.
Pentru occidentali, noțiunea de studiu de sine implică examinarea motivelor și sentimentelor, precum și o preocupare pentru dezvoltarea personală. În contextul filozofiei yoga, însă, svādhyāya se referă la studiul sinelui superior, acel sine pe care încercăm să-l atingem prin practica yoga. Astfel, svādhyāya se concentrează pe studiul scripturilor sacre care invocă sinele superior (precum Bhagavad Gita și Upanishadele) și pe contemplația acestui sine ideal, excluzând sinele personal.
Analistul psihologic indian Sudhir Kakar comentează despre această divergență între Est și Vest: „Elementul introspectiv al civilizației occidentale este vechi și poate fi urmărit până la gândirea greacă ulterioară, unde definițiile sinelui și identității au devenit condiționate de un proces activ de examinare, sortare și analizare a ‘evenimentelor’ și ‘aventurilor’ vieții.”
Pentru yoginul indian clasic, sinele personal nu este demn de considerație. O descriere a unei interviuri cu un ascet hindu ilustrează acest lucru: „Saccidananda a fost… reținut în legătură cu viața sa înainte de a intra în ordine. Era ca și cum jurămintele sale ar fi șters complet viața sa anterioară; la inițiere, el a murit față de lumea seculară a relațiilor personale și a renăscut ca un ascet dedicat lucrurilor eterne.”
După cum ne amintește Patanjali (Yoga Sutra 4.6), obiectul meditației și al altor practici yoga este de a elibera mintea de samskara, adică de impresiile create de gânduri, sentimente, acțiuni și dorințe. Aceste impresii sunt stocate în memorie, iar, în tradiția yoga, memoria este văzută ca un obstacol în calea cunoașterii și experienței sinelui.
În jurnalele sale ulterioare, Krishnamurti se referă la amintiri ca la „cicatrici”. De fapt, în învățăturile sale, el revine constant la tema cum ne provocăm durere și suferință prin memorie și prin gând, care este răspunsul memoriei. „Spui ceva care mă rănește, iar durerea este înregistrată… Momentul în care o înregistrezi ca o rană, acea înregistrare continuă și pentru tot restul vieții tale adaugi la acea rană.”
Pentru Krishnamurti, sarcina noastră este de a observa fără a înregistra—fără a crea impresii pe plăcuța memoriei—ceea ce poate fi realizat doar printr-o atenție totală asupra momentului, astfel încât toate gândurile, toate dorințele, toate judecățile să fie suspendate.
Dacă sinele personal trebuie obliterat și memoria trebuie eradicată pentru a realiza sinele superior, atunci orice anchetă asupra motivelor sau sentimentelor personale va fi considerată irelevantă sau chiar înșelătoare. Astfel, yoginii au respins de obicei tradiția vestică a introspecției și, în special, psihoterapia. Krishnamurti afirmă categoric că analiza introspectivă sau intelectuală este „total greșită.”
Mulți dintre cei care practică yoga în Vest nu pot accepta această divizare între sinele spiritual și sinele personal, deoarece aceasta ar însemna că cineva poate avea o latură spirituală bine dezvoltată și totuși să fie personal imatur sau inadecvat. De asemenea, nu putem să ne forțăm în tiparul psihologic al Sutrelor Yoga, care a evoluat dintr-o cultură radical diferită. În schimb, trebuie să căutăm o nouă integrare a sinelui spiritual și a sinelui personal.
Gomukhasana (Poziția Capului de Vacă) este o practică excelentă pentru a deschide umerii și a învăța unele dintre mișcările de bază ale brațelor esențiale pentru pozițiile inversate. De exemplu, dacă partea din spate a brațului ridicat este orientată în exterior, știu că cotul studentului va aluneca în lateral în Sirsasana (Poziția Capului), deoarece mușchiul triceps din spatele brațului nu funcționează corespunzător.
În cadrul practicii de hatha yoga, învățăm că memoria este stocată în corp la fel de mult ca în creier. Începem să eliberăm tensiunea cronică a mușchilor care încearcă să protejeze o veche leziune sau să se apere împotriva unui traumatism din copilărie. O poziție precum Gomukhasana poate evoca senzații de greață, lacrimi, furie, deoarece atât de multe emoții au fost blocate în articulațiile umerilor.
Libertatea și deschiderea articulației umărului depind în mare măsură de rotația brațului superior. Dacă stai în Tadasana (Poziția Muntelui) și întorci brațele superioare spre interior, vei simți cum umerii încep să se aplece automat și să se rostogolească înainte, iar omoplații se ridică de pe cutia toracică.
Pentru a pregăti Gomukhasana, un exercițiu util ajută la eliberarea tensiunii din adâncurile articulației umărului și poate fi practicat ca o poziție de odihnă între pozițiile de stat. Este esențial să menții poziția corectă a brațelor și umerilor în timpul practicii.
Gomukhasana poate fi provocatoare, dar cu pregătire adecvată, poate deveni o parte integrantă a practicii tale yoga. Încercarea de a menține corectitudinea poziției ajută nu doar la deschiderea umerilor, ci și la dezvoltarea unei mai bune conștiințe a corpului, esențială pentru evoluția în yoga.
